Mille-feuille parizian între seară și zi
Parisul este probabil orașul cu cele mai multe ambianțe din lume. Și, fără îndoială, cu cele mai multe ipostaze și feluri de a fi. Aproape ca o mare păpușă rusească în care mai multe secole de istorie s-au cuprins unele pe celelalte și au creat o complexitate fermecătoare. Parisul a văzut multe, cunoaște așteptarea și se va dezvălui treptat, așa cum spune o rețetă inventată demult.
În timp, toate aceste straturi ale orașului au devenit laitmotiv pentru miile de pagini și sutele de ore de cinema care le-au fost consacrate. Despre vârstele și misterele Parisului s-a scris, iar luminile sale au fost capturate în fotografii și filme care au făcut înconjurul lumii. Astăzi, în imaginația aproape oricui, numele capitalei franceze declanșează imediat și involuntar o emoție. Și tot numele ei a devenit nu numai o marcă a standardului înalt, o etichetă și o recomandare, dar și sinonimul artei de a trăi. Și de a privi.
Printre turiști, parizienii autentici se mai bucură încă de orașul lor plimbându-se cu aparatul de fotografiat la gât. Iar dacă nu, în orice caz, cine a locuit la Paris s-a plimbat măcar o dată pe bicicletă sau alături de un câine de rasă. Arta plimbărilor e parte din poveste. Și tot ea este cheia care ne conduce spre veritabila savoare a orașului. Pentru că aici tranziția de la un strat la celălalt are un gust și o aromă. Asemenea prăjiturii celebre mille-feuille, la scara unui oraș care așteaptă seara pentru a-și încheia cotidianul.
Între seară și zi începe la Paris o cu totul altă viață. Și în farmecul orei albastre devine aproape melancolic să urmărești cum identitățile se remodelează. Estomparea luminii solare face ca orașul să sufere o schimbare de ton. Sau, mai exact, o mutație, așa cum se întâmplă cu un model ce pozează pe o masă turnantă. Materialele se recompun și se inversează chiar, dând naștere unor transformări cu totul speciale. Tout commence à Paris.
Așa se face că, la căderea nopții, umbra devine lumină în galeriile Palais Royal și fereastra devine oglindă la marele acoperiș vitrat de la Grand Palais. Prin același subtil secret al transparenței, piramidele de la Luvru extind spațiul muzeal la scara unui cartier, iar la Apple Champs-Elysées, magazinul cu totul se transformă într-o uriașă vitrină. La capătul lumii, în cartierul Défense, clădirile-turn și spațiile acvatice profită de planurile iluminate de mii de ori pentru a le dizolva articularea.
La apusul soarelui, structura complexă de la Centre Pompidou prinde lumini de foc și apoi dispare, eliberând astfel fațada și de ultima coordonată terestră. Și poate cel mai evident, tot o structură mată, de fier devine scânteietoare și, astfel, un turn care s-a luptat să existe se transformă într-un far iconic de talia transportului aerian.
