Mirador Tower, Madrid
Primarul Madridului, Alberto Ruiz-Gallardon, a iniţiat la începutul anului 2000 un program de locuire care să densifice şi să adauge calitate zonei în creştere din imediata vecinătate a oraşului istoric. Printre cele 10 birouri de arhitectură selectate pentru a participa la acest program s-au numărat şi olandezii de la MVRDV, cei care au revoluţionat în ultimii ani ideea de locuire colectivă. Turnul Mirador, propus de ei, cu 23 000 de mp, 157 de apartamente şi o curte centrală interioară la înălţime, de 580 mp, s-a transformat instantaneu într-un simbol al zonei, un manifest privind diversitatea şi calitatea locuirii.
Deschiderea graniţelor în interiorul Uniunii Europene a generat în Spania un adevărat „boom” în domeniul imobiliar. Valoarea terenurilor a crescut foarte mult, antrenând şi o producţie enormă de locuinţe colective şi case individuale. În Madrid, această stare se reflectă în noile cartiere uriaşe care înconjoară vechiul oraş/oraşul istoric. Seria de noi „oraşe”, formate predominant din blocuri ce înconjoară o curte interioară, cu o arhitectură mai mult sau mai puţin introvertită, cu ferestre mici, se opune într-o anumită măsură culturii spaniole tradiţionale, extravertită.
În Pau de Sanchinarro, unul dintre aceste orăşele, situat în partea de nord-est a Madridului, ni s-au oferit două loturi pentru a dezvolta un proiect care să iasă din uniformitatea „mării” de blocuri de şase etaje, scăpând şi de senzaţia de claustrofobie. Într-o primă fază, aglomerarea de blocuri care înconjoară o curte interioară, inaccesibilă public, a fost întoarsă şi ridicată la verticală astfel încât spaţiul public să beneficieze de o panoramă impresionantă asupra oraşului şi asupra munţilor Guadarrama.
Turnul oferă spaţiul deschis necesar oraşului modern. Golul uriaş de la 40 de metri deasupra solului le oferă locuitorilor şi vecinilor lor o grădină comunitară/publică şi un spaţiu public de unde pot contempla oraşul şi orizontul. Prin aceste soluţii, arhitectura de tip domestic se deschide către noul mediu urban şi către împrejurimi. Spaţiul de la înălţime, de fapt semipublic, este uşor accesibil printr-un ascensor care porneşte din piaţa ce înconjoară clădirea. Un ascensor exterior s-a dovedit a fi prea scump pentru bugetul acestui tip de locuire colectivă socială.
Acest spaţiu public la înălţime este înconjurat de diverse „cartiere”, o varietate de tipuri de locuire compactă ce pun în evidenţă grupuri sociale şi stiluri de viaţă diferite. În contrast cu repetarea în serie, raţionalistă, a unei unităţi familiale standard, aici locuinţele sunt grupate în mici „clădiri”. Aceste „blocuri”, adunate şi lipite împreună, formează un nou turn – superbloc.
Spaţiile dintre blocuri sunt tratate ca zone de acces şi sunt concepute ca nişte străzi verticale. Modul în care se transformă de-a lungul fiecărui traseu dezvăluie tipologiile structurate ca mici suburbii. De aici, rezultă o întreagă secţiune verticală cu scări, holuri, platforme şi străzi. Practic, un cartier vertical.
Acest turn devine punctul de referinţă al întregii zone, iar realizarea lui poate fi considerată o critică sinceră şi onestă la adresa a ceea ce se întâmplă în prezent în jurul Madridului. O trăsătură de caracter admirabilă, poate una elementară pentru o cultură care vrea să fie deschisă, plină de viaţă şi cosmopolită.