Mori Art Museum

Mori Arts Center (Roppongi Hills, TokIo) este proiectat ca un complex cultural, în cadrul căruia artei i se propune o nouă definiţie: „fuziune perfectă între estetică, inteligenţă şi tehnologie“.

Text: Oana Tănase
Foto: © Mori Art Museum, KOL MAC 2003, NOX, PHILIPPE MAGNON

Fără ambiţia de a-şi constitui o colecţie proprie, Mori Art Museum este de fapt un inel de galerii destinate expoziţiilor temporare, itinerante; Tokyo City View oferă, la peste 250 de metri înălţime, o panoramă de 360 de grade asupra peisajului dinamic al metropolei; Roppongi Hills Club, prin cele opt restaurante şi cinci baruri, invită oricând la o pasionantă conversaţie despre graniţele culturii contemporane, iar Roppongi Academy Hills se doreşte a fi o „intellectual wonderland“. Mori art Museum înseamnă spaţii de expunere ori de susţinere a unor performance-uri şi evenimente de artă publică, o bienală internaţională, un festival multimedia şi programe de rezidenţă pentru artişti şi curatori.

Deschis în octombrie 2003, Mori Art Museum este astăzi unul dintre cele mai generoase spaţii de artă şi cultură contemporană din Asia. „A place for reflecting on art and life“: Minoru Mori, proprietar al noului district din Tokio, Roppongi Hills, a cheltuit 17 ani din viaţă şi peste 2,5 bilioane de dolari pentru ideea de a construi „a city within a city“; cele peste 28 de hectare din centrul oraşului includ o zonă rezidenţială, un hotel, 200 de magazine şi restaurante, spaţii de birouri – Mori Tower, lucrare semnată de Kohn Pedersen Fox Associates din Manhattan –, o companie TV, precum şi diverse alte locuri de divertisment, iar muzeul – proiectat la etajele 52-53 ale turnului de sticlă ce domină peisajul din Roppongi Hills – este deja considerat drept centru al creativităţii secolului 21. David Elliott (fost director al Museum of Modern Art Oxford şi National Museum of Modern and Contemporary Art Stockholm) a fost cel invitat să definească şi să coordoneze politica şi programul noii instituţii.

Portofoliul firmei Gluckman Mayner Architects include nenumărate proiecte cu funcţiuni rezidenţiale ori comerciale, elaborate în întreaga lume, una dintre componentele majore ale carierei internaţionale vizând însă arhitectura şi design-ul spaţiilor destinate artei. Extinderea propusă pentru Whitney Museum of American Art New York, Deutsche Guggenheim Berlin, Georgia O’Keeffe Museum Santa Fe, Andy Warhol Museum din Pittsburgh, Dia Center for the Arts New York ori proiectul de renovare şi extindere al Picasso Museum din Malaga, Spania, exemplifică doar câteva dintre „situaţiile culturale“ în care s-a implicat agenţia Gluckman Mayner Architects. Parte dintre aceste proiecte au presupus, de fapt, reabilitarea unor uriaşe spaţii post-industriale, ceea ce poate că explică şi gustul arhitectului Richard Gluckman pentru coexistenţa unor timpi de viaţă, stiluri şi materiale diferite.

Prin prezentarea a peste două sute de proiecte şi 90 de arhitecţi şi artişti, expoziţia „ARCHILAB. Noi experimente în Arhitectură, Artă şi Oraş“ (21 decembrie 2004 – 13 martie 2005), organizată de Mori Art Museum şi FRAC Centre, Orléans, revizitează utopiile urbane născute în ultimii cincizeci de ani. Punctul de plecare al discursului îl constituie tendinţa către o arhitectură organică, sculpturală, născută în Franţa anilor ‘50; mişcarea „metaboliştilor“ japonezi este pusă în dialog vizual cu experimentele lui Paul Virilio, Claude Parent sau Yona Friedman. Vedetele arhitecturii contemporane locuiesc în aceleaşi spaţii cu artiştii neo-avangardei deconstructiviste. Traseul se închide prin investigarea noilor forme produse de tehnologiile digitale şi exerciţiile vizionare la care este invitată creaţia contemporană.