fbpx


White November igloo

Muzeul Can Framis, Barcelona

Text: Viorica Buică
Foto: FG + SG – Fernando Guerra

Cândva o simplă anexă industrială a Barcelonei, cartierul Poble Nou a devenit în ultimul deceniu o zonă-cheie pentru dezvoltarea economică a Cataloniei, găzduind în prezent peste 7 000 de companii locale şi numai. Transformarea celor 200 de hectare de teren industrial s-a realizat printr-o strategie integrată ce a presupus investiţii majore în infrastructură, dar şi demolarea multor construcţii vechi ce au fost adesea înlocuite cu clădiri de semnătură, de impact atât prin dimensiune, cât şi prin siluetă: Jean Nouvel, Herzog & de Meuron, David Chipperfield şi Dominique Perrault sunt câţiva dintre cei care semnează arhitectura dinamicului 22@Barcelona.

Eradicarea sistematică a unui anumit tip de ţesut urban, pentru a lăsa loc noului, a ridicat însă în ultimii ani şi câteva semne de întrebare despre sustenabilitatea culturală a demersului; tocmai de aceea, apariţia Muzeului Can Framis – o recuperare excelentă a rămăşiţelor unei fabrici de textile într-o construcţie modernă, bine articulată şi profund urbană – a fost primită foarte călduros (cu multe aprecieri şi premii), asigurându-i arhitectului Jordi Badia noi proiecte în zonă.

Aflată aproape de celebrul bulevard El Diagonal, fosta fabrică de textile Framis şi-a pierdut treptat din suprafaţă, iar clădirile s-au deteriorat considerabil: în momentul în care a fost preluată de fundaţia privată Vila Casas mai rămăseseră doar două clădiri de producţie şi un coş de fum. Ţinând cont de valoarea intrinsecă a sitului – parte a unei zone care înainte de implementarea planului Cerda a servit ca teren agricol – şi de calitatea modestă a arhitecturii construcţiilor încă în picioare, arhitecţii au decis să intervină într-o cheie contemporană, prin diminuarea „găurilor” existente şi crearea unui spaţiu public dinamic, o extensie a muzeului de artă contemporană catalană, dar şi o oază de linişte în agitaţia noului cartier. Astfel, o construcţie nouă din beton aparent leagă în prezent cele două volume vechi din carămidă, definind o curte interioară pavată cu pietre recuperate din fosta fabrică, cu copaci şi iederă, „marcată” ca un spaţiu diferit în traseul urban şi prin diferenţa semnificativă de nivel – un metru şi jumătate – faţă de stradă. Spaţiile de relaxare şi contemplare din jurul clădirii muzeului sunt mai aproape de scara umană şi creează un contrast plăcut între forma statică a construcţiilor şi elementele exterioare mai informale.

Una dintre calităţile definitorii ale acestui proiect care oferă Barcelonei un inedit centru de artă este sinceritatea dialogului între arhitectura nouă şi cea veche: intervenţiile noi sunt în totalitate din beton nefinisat, iar cele vechi au fost „acoperite” cu o vopsea gri care le protejează, lăsând însă la vedere texturi, imperfecţiuni, detalii. Faptul că cele două tipuri de clădiri nu se contopesc, dar totuşi formează un întreg, ce poartă înscrisă istoria locurilor, sporeşte expresivitatea ansamblului şi valoarea culturală a arhitecturii propriu-zise. Încă o dată, betonul îşi demonstrează versatilitatea şi capacitatea de a se integra cu succes în medii diverse, contribuind la calitatea structurală şi totodată estetică a proiectului.

La interior, vizitarea colecţiei de artă contemporană are ca punct de start etajul cel mai de sus (unde se ajunge prin intermediul liftului din vestibul) şi continuă ca un traseu continuu, descendent, ce parcurge rând pe rând spaţiile de expunere slab luminate pentru a proteja picturile. În afara acestora, muzeul Can Framis cuprinde multiple spaţii de depozitare, precum şi spaţii pentru workshopuri şi dezbateri.

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0