„Muzeul temporar” Art Safari 2018: interviu cu Attila Kim

Attila Kim, arhitectul Art Safari București 2018 (11-20 mai), vorbește despre provocările designului expozițional și cum unește „muzeul” temporar orașul și oamenii.

Care este povestea din spatele conceptului amenajării „muzeului temporar” Art Safari 2018? Cum marchează amenajarea aniversarea a 5 ani de Art Safari?

În contextul actual în care conceptul de expoziție de artă se desprinde din ce în ce mai mult de edificiile simbolice și se focalizează pe comunicarea directă cu publicul, Art Safari București propune pentru această ediție aniversară înființarea unui „muzeu” de artă temporar, amplasat pe principală axă muzeală a Bucureștiului, pe Calea Victoriei. Construcția temporară, special construită pentru a găzdui cele 4 expoziții majore (Pavilionul Central, Pavilionul Muzeal, expoziția „50 de pictori impresioniști din Colecția BCR” și expoziția „Altceva despre Ceaușescu”), se aliniază la frontul arhitectural existent și se întoarce spre Calea Victoriei cu o volumetrie care reintrepretează ansamblurile muzeale clasice, prin compoziția simetrică a volumelor principale și prin accesul pietonal printr-o curte de primire marcată de un portic simbolic.

Totuși, elementul care definește arhitectural și conceptual cel mai puternic relația ansamblului cu orașul și publicul este fațada principală transparentă, cu o înălțime de 6 metri, ceea ce permite o deschidere a expozițiilor spre oraș, aducând arta în spațiul urban și oferind Pieței Enescu o extensie vizuală cu lucrări de Luchian, Brâncuși și Mircea Cantor. În spațiul expozițional neutru, unde focusul este strict pe lucrări și ansamblul format de ele, fațada transparentă se transformă într-o lucrare în sine, o imensă instalație care oferă un contrapunct expozițiilor și un punct simbolic de referință, aducând în zonele interioare atent alese dinamismul Căii Victoriei proiectat pe fundalul arhitecturii impozante a Palatului Regal, azi Muzeul Național de Artă al României.

„o experiență unică, ancorată în prezent”

Spațiile interioare, împărțite de pereții casetați modulari, definesc un ritm și un fundal diferit pentru fiecare expoziție în parte. În cadrul expozițiilor, arhitectura este poate ultimul lucru sesizabil. Gesturile arhitecturale, oricât de (re)definitorii ar fi ele din punct de vedere spațial, sunt subordonate ansamblului conceptual, artistic și fizic. Scopul primordial al intervențiilor este de a ne transpune în lumea lucrărilor încă de la primul contact cu spațiul, ghidați de viziunea și abordarea curatorială, dar păstrând comunicarea cu spațiul fizic existent. Este un proces complex, pe de o parte rezultând într-o punte între spațiul fizic expozițional și cel artistic, dar fiind în același timp și o intervenție de sine stătătoare, complementară binomului artist/lucrare de artă și curator, reinterpretând dialogul lor prin mijloace arhitecturale, transformând spațiul într-o componentă vie, flexibilă, și oferind astfel o experiență unică, ancorată în prezent.

Compartimentarea și redimensionarea sălilor, stabilirea unor legături vizuale între spații – care conduc la sugerarea aproape subconștientă a parcurgerii expoziției –, definirea gradului de intimitate prin controlul luminii naturale sau sublinierea acesteia cu lumina artificială sunt metodele cele mai simple care creează climatul arhitectural în care devine posibilă comunicarea directă și intimă între privitor și lucrarea de artă. Analizând contextul expoziției, pe lângă aceste aspecte direct legate de necesitățile conceptuale și tehnice, un rol important revine locului propriu-zis, care în sine reprezintă valoare culturală și istorică.

„arhitectura interioară”

Astfel, amplasamentul și caracteristicile fizice definesc cea de-a treia entitate care formează ansamblul acestor expoziții, iar arhitectura interioară este mediatorul și liantul între acești trei actori: artist/lucrare – curator – spațiu. Intervențiile spațiale, ce definesc coloana vertebrală fizică a fiecărei expoziții din cadrul acestei ediții aniversare, cu caractere și abordări foarte diferite, și-au propus găsirea acestui echilibru și definirea unui numitor comun estetic și arhitectural, care să ofere o experiență unitară și unică.

Care sunt, în general, provocările realizării unui design expozițional de acest gen?

În ultimele decenii evoluția mediului artistic și curatorial a condus la apariția unui program nou de arhitectură, cel al galeriilor și muzeelor de artă contemporană. Aceste instituții, pe lângă rolul lor foarte important în studierea, colecționarea și arhivarea patrimoniului artistic, au adus multe schimbări în percepția publicului față de artă, în primul rând prin facilitarea comunicării directe între artiști și vizitatori, dar și prin crearea unei rețele instituționale care permite accesul publicului la o varietate largă de expoziții.

În această perioadă, nu numai programul arhitectural s-a perfecționat, dar și modul de comunicare cu publicul a trecut prin mai multe etape, schimbând expunerea distantă, de tip pinacotecă, a lucrărilor și inițiind un dialog permanent cu publicul, unde rolul principal al instituției constă în transmiterea mesajului artistic și curatorial. Un instrument important în această comunicare o reprezintă intervenția arhitecturală temporară, tranformările spațiale și designul expozițional. Firește, rolul și scara intervenției arhitecturale sunt stabilite de natura și conceptul expoziției, iar principala provocare este ca spațiul interior să formeze un ansamblu unitar cu expoziția.

„neutralitatea spațiului asigură claritatea transmiterii mesajului artistic”

Aceste cerințe spațiale dinamice au dus în scurt timp la o schimbare a arhitecturii galeriilor și muzeelor de artă contemporană. Programul muzeal de expoziții temporare, caracteristic acestor instituții, a redefinit cerințele în raport cu spațiul interior. Neutralitatea spațiului asigură claritatea transmiterii mesajului artistic și recepționarea lui în condiții independente de spațiul expozițional. Intervenția arhitecturală însă, nici în cazul unui cadru neutru, nu se minimalizează. Descifrarea și citirea ușoară a unei opere de artă depinde de crearea spațiului intim aferent fiecărei lucrări, de izolarea sau, din contră, de definirea unor ansambluri de lucrări care subliniază mesajul curatorial. Coerența comunicării este direct legată de ansamblul arhitectural expozițional, acesta definind modul în care informația este recepționată de către privitor.

Interviu ce va apărea în curând, în variantă restrânsă, și în Banchiza Urbană #9 by igloo