fbpx

Muzeului ASTRA Sibiu: Arhitectura lemnului, o soluţie pentru viitor?

Începând cu anul 2009, în cadrul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului s-a organizat Târgul de case tradiţionale din România, cu scopul de a încuraja construirea, în zonele cu potenţial turistic, a caselor de locuit sau de vacanţă, după tiparele arhitecturale locale, cu folosirea materialelor de construcţie corespunzătoare zonei de proximitate, a tehnicilor locale de construcţie, izolaţie şi ornamentare. Un alt argument ar fi acela că, în cadrul programelor de finanţare cu fonduri europene nerambursabile, se acordă un anumit punctaj acelor proiecte care promovează valorile tradiţionale locale.

În acest an va fi inaugurată o nouă secţiune a manifestării, care va purta titlul „Salvarea valorilor arhitecturii tradiţionale”, prin care vor fi prezentate oferte de construcţii vechi celor interesaţi să le cumpere în vederea demontării şi reconstrucţiei.

Manifestarea va avea loc sâmbătă, 17.07.2010, începând cu orele 12:00, în incinta Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului.

Cu acelaşi prilej, în perioada 16 – 20 iulie, va avea loc o sesiune de comunicări cu participare internaţională la care vor fi prezenţi specialişti în domeniul etnologiei, arhitecturii şi al etnoecologiei din Franţa, Rusia, Italia şi România. Sesiunea va fi realizată cu sprijinul APMED Franţa. Tema principală va fi legată de conceptul de „casă pasivă”.

Conceptul de „casă pasivă” se referă la construcţiile din lemn sau alte materiale, dotate cu un sistem complicat de inerţie termică şi reprezintă un răspuns original la criza hidrocarburilor şi a combustibililor. Este important de subliniat că această problematică are numeroase puncte în comun cu acele teme – mult mai ecologice – din aria „lemn-energie” sau din cea numită „lemn local – lemn regional”.

Mai multe detalii găsiţi pe www.muzeulastra.ro

Muzeului ASTRA Sibiu: Arhitectura lemnului, o soluţie pentru viitor?

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0