My Playground

Parkour nu este doar un alt sport urban extrem, este un stil de viaţă. Este „o artă care dezvoltă corpul şi mintea. Această disciplină înseamnă a vedea în mediul urban sau natural obstacole ce pot fi cucerite, depăşite într-un mod clar, cu uşurinţă şi măiestrie. Este nevoie de o excelentă condiţie fizică, dar şi de multă imaginaţie”. (www.parkour.com) A transforma oraşul, prin gesturi pure, radicale, într-un spaţiu fluid, care se lasă cucerit, modelat şi reinterpretat, este un act de semnificare, este un statement.

Regizorul şi artistul danez Kaspar Astrup Schröder, stabilit în Copenhaga, a fost dintotdeauna interesat de oamenii care gândesc „outside the box”: întâlnirea cu „sportivii” urbani a venit astfel în mod natural şi s-a concretizat, treptat, în trei documentare apreciate de public şi de critici – City Surfers, Day of Few Spoken Words şi recentul My Playground. Dacă primele două se concentrează pe ilustrarea tehnicilor, prezentarea antrenamentelor şi a personajelor care practică skateboarding şi parkour, cel de-al treilea are din start o miză mult mai mare: să surprindă modul în care oamenii interacţionează cu spaţiul urban actual, oferind, prin mişcare, noi semnificaţii creaţiilor arhitecturale.

În centrul filmului se află renumiţii maeştri parkour Team Jiyo (Danemarca), însă în jurul lor gravitează o multitudine de personaje implicate în viaţa oraşului, de la urbanişti la politicieni locali. Cu adevărat specială este implicarea arhitectului Bjarke Ingels (BIG) în acest proiect, deşi nu surprinzătoare, având în vedere aplecarea către interdisciplinaritate şi cercetare neconvenţională.

Interesat de capacitatea mişcărilor parkour de a dezvălui esenţa unui proiect de arhitectură, de a-i surprinde viaţa publică, Bjarke Ingels i-a propus regizorului să utilizeze pentru documentar două dintre cunoscutele sale clădiri: Mountain Dwellings din Copenhaga – o rafinare creativă a locuirii colective, suprapunând în diagonală etaje independente şi oferind astfel fiecărui apartament o grădină pe acoperişul celui de dedesubt şi Pavilionul Danemarcei la Expoziţia din Shanghai – un soi de rampă uriaşă pentru biciclete, învelită într-o coajă perforată şi într-o relaţie firească cu elementul acvatic. Antrenaţi în cele două parcuri speciale din Danemarca destinate exclusiv sportului parkour, membrii Team Jiyo au explorat cele două construcţii urmaţi îndeaproape de camera curioasă şi ingenuă a lui Kaspar. Pe nesimţite, My Playground a devenit (şi) un alt fel de documentar despre arhitectură, despre provocările spaţiului urban contemporan şi despre nevoia oamenilor de a comunica cu acesta.

În lucrarea sa „The Archaeology of Knowledge” (New York, 1972), Michel Foucault explica faptul că “arhitectura nu este un obiect cu un rol ludic, dar se constituie din / prin discursurile şi practicile vieţii sociale. Arhitectura nu este un obiect, ci un proces, nu un lucru, ci un flux, nu o idee abstractă, ci un gând trăit”. My Playground, insistând asupra interacţiunii personajelor cu spaţiul, reuşeşte să surprindă această dimensiune performativă a arhitecturii, dar şi potenţialul conceptual critic al mişcării parkour. Şi nu în ultimul rând, frumuseţea şi expresivitatea corpului în mişcare.

Producătorii filmului – Objective Cinema – oferă posibilitatea vizionării acestuia online, pentru o taxă de doar 2.99 USD: www.objectivecinema.net/showcase/2010/10/02/my-playground/