Natural, Glam & Steampunk

Ce anume cautăm atunci când ieșim într-un local? Un sentiment de familiaritate, o poveste aparte, un spaţiu de retragere sau un simplu spaţiu de întâlnire? Ce anume ne face să revenim într-un loc şi cum îi percepem identitatea? Cât de mult contează cum arată şi cum contribuie aceasta la o cultură a serviciilor? Am ales trei exemple de localuri din Cluj a căror abordare diferită vorbeşte despre importanţa designului de interior în conturarea unui spaţiu plin de viaţă.

Text: Sabin Borș

Există câteva trăsături generale pe care arhitectul Eu­gen Pănescu le remarca într-o intervenţie pre­­­cedentă referindu-se la dinamica loca­lu­rilor din Cluj. În primul rând, faptul că această dinamică survine oda­tă cu regândirea substanţei arhitecturale a o­ra­şului, fiind totodată determinată de o di­men­­siune culturală vitală comunităţii. Apoi, fap­tul că dinamica localurilor nu este sufici­en­tă pentru a crea condiţiile de apariţie a u­nor tradiţii, care ţin în esenţa lor de stabilita­te şi de capacitatea designului de a comunica personalitatea unui loc. Şi nu în ultimul rând, faptul că mobilierul şi cromatica intră în­tr-o gamă contemporană tailored-to-fit, un­de ac­centul nu mai cade pe design ca valoare în sine, ci în egală măsură pe capacitatea de­sig­nului de a stimula creşterea calităţii servi­cii­lor, produselor şi ofertei culturale şi gas­tro­nomice. De fapt, este important de adău­gat faptul că tocmai apariţia localurilor care ser­vesc şi mâncare a contribuit la transfor­ma­­rea dinamicii puburilor şi cafenelelor, im­pu­nând totodată abordări ca­racteristice trendului actual de reinterpretare a elementelor constitutive de design.

În faţa provocărilor culturale ale următorilor ani, în Cluj clasele creative tind să deplaseze oraşul într-o nouă epocă. În centru şi imediata sa apropiere, locuri tot mai diverse şi pline de energie îşi fac apariţia în rândul localu­ri­lor mai vechi, stimulând totodată diferite ac­ti­vi­tăţi. Mai mult ca niciodată însă, comuni­ta­tea oamenilor de design ar trebui să ree­va­lu­eze felul în care designul de interior contri­buie la conştientizarea faptului că nu vorbim, până la urmă, despre simple spaţii, ci despre ex­pe­rimente în jurul unor modalităţi diferite de a trăi. De prea multe ori, arhitectura şi de­sig­nul interior tind să creeze spaţii şi discursuri care pierd din vedere aspectul cel mai im­portant atunci când vine vorba despre un lo­cal – bu­cu­ria simplă de a sta la o masă şi plăcerea com­paniei. Pe de altă parte, este ne­voie de o cultură a localurilor care să ex­pli­ce faptul că designul de interior nu este o sim­plă sceno­gra­fie, aşa cum îl abordează mai ales arhi­tec­ţii care se ocupă şi de acest domeniu. Ca şi în cazul barurilor şi cafene­le­lor, bistrourile şi localurile în care se serveşte mân­care influen­ţează radical cultura locală, transformându-le într-un prilej social. A mân­ca şi a sta la o cafea sunt experienţe so­ciale care marchea­ză aspecte culturale, economice, politice şi ambiante. Indiferent de lo­caţie şi de decor, există un cod la care a­de­răm în căutarea unui univers comun, dar to­t­odată intim. Noile ten­din­ţe în designul de in­terior mizează pe o sen­sibilitate sporită în faţa dialogului dintre spaţiu şi emoţii, însă ele se transformă de multe ori într-o reţetă de design care afectea­ză probabil cea mai im­portantă dimensiune – percepţia inconş­ti­en­tă a spaţiului.

Conturul obiectelor, apre­ci­e­rea distanţelor, sensibilitatea la lumină şi miros creionează de fapt o activitate inconş­tientă de reprezentare a spa­ţiului. Or spaţiile pu­blice sau, în acest caz, localurile sunt in­te­resante tocmai pentru că există un număr nelimitat de percepţii şi atitudini ale indivi­zi­lor. Cu toate acestea, diferi­tele prototipuri spa­ţiale pe care le propun de­sig­nerii relevă de multe ori două aspecte aproape ireduc­ti­bile: dialogul dintre curiozitatea şi reticenţa utilizatorului şi confortul pe care îl oferă rutina individului. Modalitatea de a experimenta un spaţiu ţine de relaţiile dintre spaţiu şi con­cept, culoare şi structură, capacitatea de a percepe inconştient ce anu­me este design de interior, ce anume este spa­ţiu şi ce anu­me este decor. Crearea unui mobilier, felul în care expui un serviciu, lumina şi elementele decorative sunt tot atâtea modalităţi de configurare a spaţialităţii unui loc. În ciuda di­ver­sităţii gusturilor estetice, ma­joritatea oa­me­nilor apreciază însă elegan­ţa şi simplita­tea, două dintre atributele cel mai greu de e­chilibrat în compunerea unui spa­ţiu.

În cazul ce­lor trei localuri pe care le prezen­tăm în acest număr, situaţiile au fost alese în mod voit contrastant, pentru a marca mai profund ce a­nu­me oferă şi expri­mă identitatea unui loc. Da­că Vertigo şi Cor­so mizează, în mod diferit, pe reinterpretarea unor elemente clasice într-o mani­e­ră modernă, utilizând materiale noi şi tehnici moderne de finisaj, în Jo­ben accentul cade pe jocul aparent liber al e­le­mentelor, totuşi într-o unitate sti­lis­tică de ansamblu. Dacă Vertigo şi Corso îm­part aproape a­ce­laşi loc, mizând însă pe diferenţa dintre jovialitatea locului (Corso) şi intenţia de a crea o lume complet separată de stradă (Vertigo), Joben este un spaţiu mai retras, mai lăturalnic. Con­trastul identitar păstrează însă un mani­e­rism la nivel de stil şi abordare. Amplasate toate la nivelul stră­zii, fiecare dintre acestea trădează dife­renţe evidente. În Corso predo­mi­nă o austeritate elegantă ce denotă atenţia deosebită pentru o amenajare deschisă şi non-os­ten­­tativă, care dezvăluie întregul poten­ţial al spa­ţi­ului. Decorul simplu şi li­mitat este o formu­lă de accentuare a caracterului grafic şi de­se­nului liber al spaţiului, pro­punând ordine, dar şi familiaritate.

Ver­tigo s-a dorit a fi altfel – ar­hitectura inte­riorului mar­chea­ză deja intenţia artistică a spaţiului. Lu­mi­na scăzută, jocul li­nii­lor şi prezenţa simbolică a elemen­telor decorative creează o distilare a ritmului cotidian. Sub­tilitatea conceptului de amenajare din Ver­ti­go ţine de încercarea de a nu dezvă­lui totul la prima im­presie; conceptul devine mai clar doar odată cu insinuarea, imagina­rea şi seducţia forme­lor.

În Joben, natura me­canică a obiectelor este transpusă în creaţii evident asimetrice într-un design nefinisat, cu imperfecţiuni care transfor­mă experienţa estetică în­tr-una imersivă. Dacă în Corso rutina ţine de familiaritate şi simplitate, Vertigo şi Joben mizează, fiecare în felul său, pe o formă de ruptură: pe de o parte, ruptura faţă de con­ven­ţionalitate şi oportunitatea de a insera ac­cidentul şi neo­biş­nuitul în obiect (Joben), pe de altă parte încercarea de a contura un spa­ţiu fizic inseparabil de o anume reflecţie asu­pra unei stări mentale (Vertigo).

Un loc creativ şi colorat, Corso este definit de un design modern, simplu şi natural. Deschis acum patru ani şi amplasat la mijlocul laturii vestice a Pieţei Unirii, spaţiul este unul relativ mic, însă înzestrat cu o personalitate aparte.

Strada cu trafic impunea păstrarea şi accentuarea ferestrelor de mari dimensiuni, dar şi culori care să atragă clienţii. Ideea din spatele bistroului a fost pe cât de simplă pe atât de provocatoare: să devină un spaţiu căutat de cultured drinking, oferind clienţilor posibilitatea de a gusta o selecţie atentă de diverse preparate, cocktailuri şi de vinuri.

Prac­tic o singură cameră de dimensiuni me­dii, Corso este un exemplu de spaţiu comun, atent amenajat,cu accent pe interac­ţiunea dintre oameni. Într-un astfel de loc, cu un fundal neutru, personalitatea se construieşte prin diferenţe subtile de design. Mobilierul realizat de Attila Szekely-Benczedi este simplu, cu linii clasice şi o geometrie perfect echilibrată; există şi câteva reinterpretări, ca în cazul meselor, unde tradiţio­nalul piedes­tal negru din fier forjat primeşte accente mo­derne, în ton cu tendinţe recente în design.

Spaţiul curat a lăsat loc pentru o serie de intervenţii grafice pe pereţi (semnate de Ferenczy Botond), care descriu, ca o schiţă, însăşi menirea localului. Mesaje scurte de tipul „forgive your schedule” sau „Grow Your Community” concentrează filosofia acestui bistro modern, care oferă oaspeţilor săi modalităţi comune de a se bucura de viaţă, zi de zi, într-un cadru relaxat.

Clasic, chic, cu accente jazzy, Corso oferă o atmosferă caldă şi primitoare, accentuată de abordarea onestă şi de folosirea unor materiale familiare. Tonul închis al mobilierului intră în contrast cu accentele neutre şi culorile vii ale elementelor grafice, în aceeaşi linie minimalistă care descrie intenţia gene­rală a localului – aceea de a stabili un reper stabil, de încredere, pentru un moment de relaxare în oraş.

Spre deosebire de Corso, Vertigo s-a dorit o ruptură de spaţiul cotidian, care să ducă vi­zitatorii într-o atmosferă diferită de cea a oraşului. Investiţia peste medie, dovadă calitatea materialelor alese şi a finisajelor (vi­zibilă mai ales în fe­lul în care localul păs­trează designul original la peste 5 ani de la deschidere), a transformat acest spaţiu central într-un loc de evadare, o fel de oază în agitaţia urbană a Clujului.

La un an de la lansare, a fost des­chis şi un nou club ce oferă clienţilor posibilitatea de a participa la party-uri tematice. Acest lucru a marcat o oarecare ruptură la nivelul coeren­ţei localului, însă acesta a reuşit să-şi păs­treze personalitatea, încă inedită pentru oraş: un design eclectic, special în contextul actual în care tendinţele vintage şi DIY imprimă spaţiilor tematici de multe ori necongruente cu locul pe care îl descriu. Vertigo s-a dorit a fi un spaţiu afterwork, destinat în special tinerilor, cu o atmosferă clasic-glam. Provocarea a fost tocmai amenajarea unui spaţiu atipic, generos, dar dificil de abordat, astfel încât să transmită ferm ideea de club exclusivist.

Mai mult decât în cazul celorlalte localuri pre­zen­tate aici şi în numărul anterior al revistei, Vertigo mizează pe un concept pu­ternic: manierismul abordării formale reinterpretează în cheie contemporană desig­nul nostalgic al anilor ‘20 şi atmosfera glam a New Yorkului. Acest fapt a generat o linie iden­titară aparte: logo-ul răsturnat comunică cu sistemul u­nic de iluminat (ce stă în centrul amenajarii) şi împreună induc ima­ginea unui spaţiu răsturnat, sugerând totodată ideea de vertij.

Stilul inspirat de anii ‘20 nu ţine aici de elemente specifice de design, ci mai degrabă de o anumită sensibilitate pentru textură şi materialitate – suprafeţe lucioase, tonuri închise intense, reinterpretare într-o cheie mai sofisticată a idei­lor Art Déco.

Imaginea de ansamblu rămâne însă una arhitecturală, cu linii clare şi bine definite în raport cu care bolta de mari dimensiuni a impus o răsturnare de perspectivă care să echilibreze geometriile aşezate. Designul generează astfel o percepţie inconştientă a spaţiului.

În experienţa vizuală uşor opulentă, décadence, un rol important îl joacă şi tavanul transformat într-un print, pus în valoare printr-un sistem inedit de iluminat artificial. Seria de lămpi Drink, realizată de Enrico Franzolini şi Vicente García Jimenez pentru Karboxx, este chiar elementul distinctiv al întregii amenajării. Realizate din fibră de carbon, cu bază metalică şi fibră de sticlă compozită pictată manual, lămpile pot fi rotite la 360° într-un unghi de înclinaţie de 25°, lăsând impresia unei vibraţii permanente şi a unei mişcări halucinante. De la identitatea generală la soluţiile de mobilier, Vertigo şi-a propus să se pozi­ţioneze ca un loc aparte al oraşului, un mix de accente Art Déco, lux şi calitate şi de fantezie.

Ca şi în cazul Corso, la Vertigo poate fi sesizată nevoia de a interpreta liniile clasice prin introducerea unor accente subtile, prin atenţia acordată detaliilor custom pentru mese, dar şi în cazul barului geometric de mari dimensiuni, placat cu lemn, o dovadă a înţelegerii tehnicilor contemporane de producţie. Compoziţia abstractă a suprafeţelor şi liniilor ce descriu spaţiul accentuează ca­racterul uşor suprarealist al locului, dincolo de discursul modernist sau cel industrial, cu accent pe materialitate.

Deşi nu se află într-o zonă cu trafic pietonal intens, dar totuşi poziţionat pe o stradă cunoscută din centrul oraşului, Joben este un spaţiu cu o atmosferă şi o imagine cu adevărat distincte. Caracterul unic al localului este dat de stilul steampunk (vizibil în cromatică, iluminare şi texturi), cu multe accente adesea ironice, lăsând loc unor diverse interpretări.

Cei doi designeri împreună cu perso­nalul localului s-au implicat activ în asamblarea elementelor decorative specifice: ceasuri mecanice vechi, ochelari de protecţie, un dirijabil, submarinul Calypso, televizoare vechi şi gramofoane, măşti şi hărţi ale unor lumi apa­rent pierdute, camere foto şi dispozitive de radio-co­municaţie vintage; toate acestea desenează un spaţiu marcat de fic­ţiuni speculative.

Elementele mecanice şi invenţiile tipice scrii­turii unui H.G. Wells sau Jules Verne creează o atmosferă încărcată, aproape industrială şi într-un fel distopică, dar situa­tă clar în registrul fantasticului. Cotidianul este reinterpretat, rutina dispare şi odată cu ea orice reguli evidente.

Amenajarea ţine totuşi cont de specificul urban al străzii pe care se află localul: există un dialog între materialitatea cărămizii lăsate la vedere şi inserţiile din lemn. Schema de iluminare nu este una puternică, dar pune în valoare cele mai interesante detalii şi decoraţiuni din spaţiu. Rolul barului este accentuat printr-o iluminare aparte, care îl transformă dintr-un element neutru, într-unul activ al amenajării.

Lumea tehnico-fantastică, aerul industrial în combinaţie cu un mobilier cu accente clasice, soluţiile de iluminat aparent improvi­zate construiesc imaginea unuia dintre puţinele spaţii tematice din Cluj. În serile în care trupe vin aici să cânte live, obiectele ciudate înecate în fum şi animate de luminile ambientale creează o atmosferă plină de nostalgie.

Abordarea alternativă, surprizele pe care le provoacă interacţiunea cu obiectele de pe pereţi, dar şi atenţia pentru a crea totuşi un cadru intim, propice interacţiunii (marcat în primul rând de canapelele confortabile) denotă intenţia designerilor de a realiza un spaţiu jovial, atractiv şi provocator din punct de vedere stilistic.

Chiar dacă destul de aglomerat şi încărcat la nivel vizual, Joben marchează o nouă etapă în amenajarea puburilor din Cluj, accentul tematic putând stimula în timp reinterpretări ale specificului local.

Cele trei localuri propune abordări diferite ale de­signului de interior: designul spaţiului este su­pe­rior în ceea ce priveşte proporţio­nalitatea în Vertigo, superior în ceea ce priveşte detaliul în Joben şi superior în ceea ce priveşte structura în Corso. Fiecare dintre acestea răspund în mod diferit unor nevoi şi unor gesturi contemporane ce marchează transformarea comunităţii şi nevoia aproprierii spaţiului pentru a impune tradiţii locale. Dacă Joben este încă un local tânăr şi rămâne de văzut cum îşi va fideliza clienţii, Corso şi Vertigo sunt exemple ce arată că atenţia acordată designului interior este un atu în a rezista testului timpului.

Clujul rămâne însă un oraş mediu ca dimensiune, iar abordările în design ar trebui să fie mult mai mult influenţate de transfor­mările socia­le, culturale şi mentale ce au loc în interiorul său. Rămâne încă un semn de în­tre­bare dacă localurile unui astfel de oraş trebuie să genereze o fidelitate înţeleasă în termeni de stabilitate sau mai degrabă să dea naştere unor relaţii simbiotice – pe măsu­ră ce noi evoluăm, spaţiile evoluează la rândul lor. Câteva remarci finale ar putea des­crie ten­din­ţe viitoare în abordarea desig­nului inte­rior, nu doar în Cluj. Ritmurile, obligaţiile şi ierarhiile care ne fac să stăm împreună la ace­eaşi masă dispar încet, pe măsură ce în­vă­ţăm din spaţii fără să ne dăm seama. Ar­hitectura cu care interacţionăm şi spaţiile pe care le folosim determină moduri de gândire ce trebuie să fie competitive în primul rând în ceea ce priveşte calitatea vieţii pe care aces­tea o oferă. Curiozităţile venite din afară în ceea ce priveşte cultura şi comunităţile locale pot influenţa felul în care ajungem să ne auto-percepem şi, impli­cit, felul în care interacţionăm, între noi şi cu spaţiile pe care le avem la dispoziţie. În cazul specific al Clu­jului, anul 2015, an în ca­re oraşul a fost de­semnat Capitală Euro­pea­nă a Tineretului, poa­te fi un an de graţie sau o barieră menta­lă. Prea mult din ceea ce se realizează, în Cluj, dar nu numai, rămâne tributar unor mo­dele de gândire preluate în mare parte fără atenţie la caracteristicile lo­cale. O abordare proactivă în design în­sea­m­nă mai puţin im­portul unui reţetar de design – ea înseamnă capacitatea de a transforma un spaţiu într-un loc ce deserveşte comunităţile, ajută mediul şi ambientele specifice sau adaugă note caracterului local. Atunci când vine vorba despre localuri, designul serviciilor – înţelegând aici totalitatea pe care o for­mează spaţiul, designul interior, cultura serviciilor şi experimentele culinar-culturale – trebuie să fie centrat pe utilizator, să fie co-creativ, să determine succe­siuni temporale, să evidenţieze caractere certe şi distincte, şi să dea dovadă de o abordare holistică. Din punct de vedere estetic, desig­nul servi­ciilor viitoare nu poate fi separat de designul produselor viitoare. Caracterul uti­litar, organic, redus (opus minimalismului), soft, poetic, modular şi nomad va determina spaţii de viaţă şi mentalităţi specifice.