fbpx

Niagara. Depresii de kălătorie

Motto: Oligofreni din toate ţările, vizitaţi-vă între voi! Pe noi lăsaţi-ne dracu’ în pace!

În zilele noastre, oamenii călătoresc mult. Cu sau fără treabă, cu sau fără scop, contemporanii noştri par obsedaţi de schimbarea cât mai frecventă a decorului. Urmăriţi parcă de angoasa nemişcării, văzută poate ca un preludiu al morţii, cum spunea şi poetul, tot mai mari sunt turmele de bizoni umani care migrează în căutarea hranei vizuale. Spre deosebire de confraţii lor cu blană însă, nu necesităţi vitale îi pun în mişcare, ci bizare mecanisme psiho-sociale, oscilând între ofertă şi refulare. Cum să rezişti, nu? preţului infim cu care îţi poţi cumpăra o săptămână de soare în Maroc, mai ales că ai avut un an/o lună plin/ă de frustrări pe care numai vântul uscat al deşertului le poate dizolva…

Foarte frumos şi mai ales deosebit, dar nu trebuie să rămânem la acest nivel simplist al observaţiei de suprafaţă, ci musai trebuie să coborâm mai adânc şi să cercetăm schimbările pe care aceste fenomene le produc atât mediului, cât şi speciilor. Ştim foarte bine de la domnul care ne-a făcut pe toţi fii de maimuţe că adaptarea la mediu este principalul mecanism evolutiv (?) de selecţie şi de transformare a fiinţelor din viermi în hipopotami şi din cimpanzei în Claudia Schiffer, spre exemplu. Şi tot dânsul ne-a învăţat că mediul este cel care impune aceste transformări, precum lungirea gâtului girafei, pentru a mânca din pomi şi apariţia carapacei la broasca ţestoasă, pentru a putea deveni scrumieră.

Această logică imbatabilă aplicată noilor condiţii de mediu ne îndreptăţeşte constatarea că suntem martorii apariţiei unei noi subspecii umane, mai bine pregătită pentru permanenta nemişcare la care o supune prezentul turistic. Această fiinţă, perfect adaptată noilor condiţii de viaţă ce amestecă globalizarea cu modernizarea transporturilor şi cu specificul local, încă neclasificată, dar extrem de tenace, prolifică şi eficientă în modelarea habitatului, se numeşte, simplu, kălător.

De ce kălător şi nu călător, vă veţi, cu îndreptăţire, întreba? Răspunsul pare evident, dar este la fel de profund ca şi viaţa atunci când este profundă: pentru că călătorul doar călătoreşte, pe când kălătorul, desigur, kălătoreşte. Acum, că lucrurile sunt cât de cât clare, ar trebui să trecem la identificarea trăsăturilor particulare care definesc noua specie. O vom face atât prin comparaţie cu alţi oameni, nekălători, sau încă nekălători, pentru că nimeni nu este, practic, la adăpost, precum şi în mod direct, prin notarea observaţiilor făcute de specialişti asupra unor exemplare mai reuşite. Kălătorul are, deci, deocamdată, acelaşi aspect fizic ca orice alt om, de aceea nu e foarte simplu de observat în mulţime. De obicei, se deplasează în grupuri organizate, dar acestea nu sunt întotdeauna omogene, în ele putându-se găsi atât nekălători, cât şi alte specii mai ciudate de umanoizi. Vârsta, iarăşi, nu poate constitui o trăsătură specifică, nici culoarea pielii, a părului pubian, opţiunile religioase sau orientarea sexuală. Kălător, adică, poate fi oricine, inclusiv prietenul vostru cel mai bun, respectiv voi înşivă dacă nu sunteţi atenţi. Nu vă temeţi însă, pentru că kălătorul este un om vesel, căruia îi place să „se distreze”. Distracţia este chiar foarte importantă pentru el, constituind, de cele mai multe ori, motorul ascuns al acţiunilor sale. Deschis oricăror experienţe, kălătorul este complet lipsit de criterii, (am zis criterii, nu creier) dispus să accepte orice aberaţie cu zâmbetul pe buze, dacă îi este împachetată frumos sau i se prezintă sub denumiri tainice precum specific, tradiţional, ezoteric ş.a.m.d. Că e incult e aproape un truism, în schimb este îndeobşte politicos cu cei care profită de prostia sa, precum, să spunem, vânzătorii de suveniruri sau pictorii ambulanţi. Stupoarea fericită este una dintre trăsăturile după care poate fi uşor identificat kălătorul mediu, precum gravitatea de muzeu şi profunzimea de circumstanţă. Seriozitatea cu care ascultă, împreună cu grupul, explicaţiile standardizate ale vreunui ghid blazat, disciplina şi interesul sincer arătat atunci când vizitează monumente, nu-l fac mai puţin zgomotos şi jovial la crâşma din incinta muzeului. Complet lipsit de discernământ în selectarea şi interpretarea hranei, kălătorul posedă totuşi un instinct infailibil în alegerea locului perfect de înkălătorire. Cu siguranţa fără de fisură a idiotului perfect, kălătorul este întotdeauna de găsit în acele locuri care îl reprezintă plenar. Spre exemplu, mi-e greu să cred că în oraşul Niagara poţi întâlni şi altceva decât kălători. Or fi fost şi turişti, cândva, nu zic nu, mai nou însă mă îndoiesc. Iar acesta este unul dintre efectele dramatice ale kălătoririi: modificarea mediului. Atingem astfel şi profunda perversiune încifrată în teoria darwinistă, anume ciclul nesfârşit al modificării fiinţei de către mediul pe care ea însăşi îl modifică permanent. Sub presiunea kălătorului, locuri obişnuite, adesea chiar frumoase, se transformă treptat în tarabe, bâlciuri, gropi comune ale turismului mondial, purtând cu nonşalanţă şi chiar mândrie marca k. Iar datorită tehnologiei moderne, aliat fidel kălătorului, ce reduce considerabil durata schimbărilor, nu milioane de ani au fost necesari transformării Niagarei în ceea ce vedeţi, şi nici măcar decenii. Iar dacă îmi veţi spune că există locuri ce sintetizează şi mai evident secreţia coagulată în înfiorătoare construcţii a noii specii umane, atât de dragă mărcii k, kălătorul adică, nu pot decât să vă rog să mi le arătaţi şi mie.

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0