Nordpark Cable Railway, Innsbruck
Zaha Hadid a mărturisit în mai multe rânduri că se află în căutarea materialului perfect: un material care să poată fi învârtit, comprimat, îndoit şi înfăşurat în toate modurile posibile şi care, în acelaşi timp, să fie complet transparent, translucid sau opac, să se susţină structural şi să împrumute caracteristicile suprafeţelor pe care le îmbracă, să poată avea culoarea şi decorul la care arhitectul s-ar gândi la un moment dat.
Încă nu l-a găsit, dar cu fiecare nou proiect ne demonstrează că e mai aproape de el. Cel mai recent proiect finalizat, inaugurat pe 1 decembrie 2007 la Innsbruck în Austria, re-creează din sticlă laminată şi beton formele fluide şi organice ale gheţarilor şi morenelor.
Pentru Zaha Hadid nu a fost prima întâlnire cu peisajul impresionant şi năucitor al Alpilor. În 2002, a finalizat, tot în Innsbruck, o trambulină de schi, o structură organică, cu geometrie fluidă, menită a le oferi iubitorilor sporturilor de iarnă senzaţii de neuitat. Silueta maiestuoasă a trambulinei vine ca un accent în înşiruirea neregulată a pârtiilor de schi, a văilor şi a crestelor, preluând întreaga energie a naturii. De acum, nu va mai fi singură: noua reţea de teleferic (4 staţii şi un pod) esenţializează şi îngheaţă ideea de mişcare în forme surprinzătoare, futuristice. Deşi se dovedesc în mod vădit parte a aceluiaşi discurs arhitectural, cele două proiecte, despărţite de 5 ani, marchează pe viu direcţia de evoluţie a arhitecturii lui Zaha Hadid: sticla începe să ia locul betonului, iar liniile mai dure şi radicale ale clădirilor, omagiu adus primilor modernişti, se transformă în curbe aproape suprarealiste, inspirate de spaţiul digital, ce aduc în prim-plan suprafaţa/ „pielea” arhitecturii.
Proiectul de reabilitare a reţelei de teleferic, veche de 80 de ani, a fost demarat de către administraţia oraşului în parteneriat cu compania privată Strabag din dorinţa de a oferi vizitatorilor cât mai multe puncte de atracţie. Dincolo de funcţionalitatea sa strict legată de transport, telefericul reprezintă un prilej de a admira peisajele deosebite ale munţilor, de a experimenta tehnologia şi mişcarea. Acum, după intervenţia celebrei arhitecte, nu mai constituie un punct de interes doar pentru schiori, biciclişti şi pentru pasionaţii de munte, ci şi pentru „fanii” arhitecturii contemporane de cea mai înaltă calitate.
Proiectul a constat în realizarea a patru staţii de teleferic de-a lungul liniei deja existente, care leagă oraşul Innsbruck de lanţul muntos nordic, şi a unui pod. Fiecare dintre cele patru construcţii a fost atent gândită în raport cu locul în care se află (coordonate naturale, altitudine etc.), dar şi în raport cu celelalte, astfel încât să formeze un ansamblu armonios şi coerent. Două elemente, scoarţa şi umbra, intră într-un dialog contrapunctic pentru a genera spaţiile arhitecturale, dialog ce se traduce la nivelul materialelor în corespondenţa structură cu stâlpi din beton – structură uşoară organică din sticlă. Practic, arhitectura copiază caracteristicile peisajului, preluându-i torsiunile şi tensiunile. Acoperişul-scoarţă cu forme fluide şi contururi fine, strălucind rece în lumina soarelui, te duce imediat cu gândul la aglomerările şi mişcările impresionante ale gheţarilor, fenomen natural des întâlnit în Alpi. Proiectarea unor astfel de forme complexe a necesitat ajutorul unor programe speciale, destinate iniţial designului auto, iar apoi transpunerea lor în structură construită nu s-a putut realiza decât datorită unor tehnici inovatoare de cizelare şi frezare a materialelor sau de modelare termică.
Fiecare dintre cele patru staţii, bine ancorate în decorul montan, oferă o experienţă unică a spaţiului şi a luminii, constituind o mărturie şi în acelaşi timp un punct de răscruce pentru ceea ce înseamnă astăzi şi va însemna mâine arhitectura feroviară.