Noua estetică a griului sau despre performanță, cu Sticla Guardian SunGuard® SN63
Tendințele în designul de exterior din Europa schimbă percepția asupra culorii gri, considerată până de curând întunecată și deprimantă. Acum, nuanțele de gri sunt la modă, sticla abordând același trend atât în case, cât și în birouri sau clădiri publice. Pentru proiectele arhitecturale din sticlă arhitecții se îndepărtează de fațadele vitrate cu un aspect verzui, alegând soluții din sticlă cu un aspect gri-neutru, pentru mai multă eleganță.
Din aceste considerente, arhitecții au folosit în fațada clădirii de birouri dezvoltată recent de Conarg Real Estate noua sticlă pentru control solar Guardian SunGuard® SN63, peliculă cu două straturi de argint și performanță sporită.
Aflată pe strada Daniel Danielopolu 32 din București, clădirea de clasă A dezvoltată de Conarg Real Estate este desfășurată pe trei niveluri subterane, parter și 7 etaje, având o suprafață închiriabilă de 7.685 metri pătrați. Arhitectura clădirii din nordul Capitalei surprinde prin anvelopanta și limbajul fațadelor, ce mizează pe un control solar excelent, cu un aspect neutru, sofisticat.
Sticla Guardian SunGuard® SN63 din acest proiect arhitectural este într-adevăr inovatoare, întrucât permite ca lumina naturală să pătrundă din abundență în clădire, având o transmisie luminoasă de 63%, în timp ce căldura solară este blocată datorită factorului solar de 33%.
În completarea esteticului, Guardian Glass a îmbunătățit performanța produsului pentru a oferi o combinație excepțională de beneficii, permițând arhitecților să ajusteze anveloparea clădirii în funcție de mediu și climă, dar și să furnizeze un confort optim în interior.
Combinat cu o valoare Ug ultra-scăzută de 1.0 W/M2K pentru o unitate de vitraj dublu standard, SunGuard® SN63 creează o barieră în fațadă, contribuind la reducerea pierderilor de căldură din clădire și a nevoii de răcire mecanică. Toate acestea sunt furnizate într-o sticlă cu o transmisie excelentă a luminii, o reflexie externă foarte scăzută de 12% și reflexie internă neutră și scăzută de 16% pentru vitraj dublu. Aceste performanțe ajută la atingerea designului dorit și contribuie în același timp la crearea unui mediu mai confortabil de lucru.
SunGuard SN 63 este disponibil atât în varianta nesecurizabilă, cât și cea securizabilă.
Pentru mai multe informații vizitați: www.guardianglass.com.