Noul album igloo best prezintă o nouă colecție de interioare spectaculoase din România!
După doi ani de la apariția ultimului album din seria igloobest dedicat interioarelor de locuințe, revenim cu o nouă serie de 18 amenajări intersante din România, grupate în volumul cu numărul 4 dedicat acestui subiect. Un reper pentru toți cei care vor să descopere dinamismul designului de interior autohton, alături de celelalte volume ale seriei, Interioare din România 4 reprezintă nu doar un instrument de informare cu privire la acest domeniu, ci și o colecție de sugestii pentru toți cei interesați de amenajarea propriei locuințe.
Proiectele prezentate sunt realizate de profesioniști ai domeniului, fiecare cu o poveste frumoasă în spate, dincolo de concept, teme impuse sau alegeri inspirate de mobilier. Sunt proiecte care variază considerabil în amploare și care au beneficiari foarte diferiți ca vârstă și preocupări, dar pe care le caracterizează în egală măsură preocuparea pentru coerență, creativitate și personalizare.
“Pentru prima oară și întâia dată, avem pe lângă tradiționalele amenajări interioare făcute cu dedicație – adică pentru și la cererea unor oameni vii și reali, și amenajări făcute in blind, adică pentru spații încă lipsite de proprietari. Da, ați înțeles, comandate de dezvoltatori imobiliari pentru a-și pune mai bine în valoare marfa. Deși nu e o practică nemaîntâlnită, în cazurile noastre calitatea spațiilor rezultate se diferențiază net de norma pieții. Datorită desigur calității oamenilor ce le-au făcut. Apoi, dacă la amenajările obișnuite proprietarii au un inevitabil cuvânt de spus, la cestelalte, arhitectul/designerul e singur cu povestea și meseria lui. Nu-i cere nimeni să fie modern, dar călduț, minimalist, dar pe roz, sau mai știu eu ce. Adică eterna discuție despre cât de mult trebuie să se bage clientul într-un proiect reapare într-o nouă formulă.” Bruno Andreșoiu în prefața albumului.
Din sumar:
Plaisir d’offrir / Daniel Ciocăzanu
Nu există o reţetă pentru amenajarea unui apartament, însă unul dintre ingredientele necesare este cu siguranţă relaţia de încredere care se stabileşte între beneficiar şi echipa de arhitecţi. O întâlnire reuşită porneşte de la complicităţi culturale, de la valori şi gusturi comune. În cazul proiectului de faţă, dialogul s-a stabilit firesc, iar tema de amenajare s-a conturat repede: un design interior elegant, care să poată trece uşor prin timp, neafectat de mode şi capricii.
Apartament C. / Alexandra Zabunov
Un apartament luminos, eclectic şi în care fiecare piesă spune o poveste plină de înţelesuri, decorat şi conturat pe măsura creativităţii şi personalităţii efervescente a proprietarei sale, Alexandra Zabunov.
Penthouse cu vedere la lac / Melon Design Studio
Echipa de arhitecți de la Melon Design Studio a reuşit, în amenajarea acestui penthouse, să dezvolte, natural, o serie de spaţii spectaculoase, moderne, cu detalii minuţios gândite şi implementate. Armonia proporţiilor şi rafinamentul finisajelor sunt îmbogăţite de lumina naturală ce pune în valoare locuinţa pe tot parcursul zilei. Largi panouri vitrate deschid toate spaţiile către exterior, oferind o perspectivă privilegiată peste oglinda de apă a lacului Floreasca.
Apartament V / Studio 1408
Situat într-o zonă rezidenţială a Bucureştiului, apartamentul amenajat de echipa de arhitecţi Studio 1408 se desfăşoară pe o suprafaţă de 90 mp. Layout-ul interior este unul explicit modern, definit de un echilibru optim între deschiderile cerute de principiile designului contemporan şi închiderile necesare pentru asigurarea intimităţii. Astfel, în componenţa apartamentului intră un living cu bucătărie deschisă, un dormitor, un spaţiu de lucru, precum şi două băi.
Apartament AMVbt / AA Studio
În amenajarea acestui apartament semnat de echipa de arhitecţi AA Studio, albul este dominant, în special în spaţiile de zi unde, în combinaţie cu vitrajele către exterior, aduce multă luminozitate şi energie în viaţa cotidiană. Continuitatea şi discreţia acestui fundal minimalist (ce include mobilierul încastrat proiectat de arhitecţi) face ca apariţia unor contraste puternice la nivel vizual să nu afecteze coerenţa întregului ansamblu.
Cuprins:
Apartament AMVbt, AA STUDIO l Apartament V., STUDIO 1408 l Plaisir d’offrir, DANIEL CIOCĂZANU l Casa AB, MARCEL BORȚUN l Apartament P., ATTILA KIM l Casa T., SYAA l Apartament C., I LOVE COLOURS DESIGN STUDIO l Apartament N., STUDIO3PLUS l Penthouse cu vedere la lac, MELON DESIGN STUDIO l Casa Albă, MARINA GINGIROF l Apartament S., CLASS CONCEPT l Apartament Nordului, LABORATORUL DE ARHITECTURĂ l Apartament B0_5, ADNBA l În spirit Nordic, STUDIO 1408 l Apartament T., EZZO DESIGN l Apartament N., GAS l Apartament camping, MIHNEA GHILDUȘ l Casa O. , AA STUDIO
Noul album este disponibil în librăriile din țară și poate fi comandat online pe igloo.ro aici: https://www.igloo.ro/carti/interioare-din-romania-4/
Colecția igloobest
Iniţiată în 2007, seria igloobest selectează cele mai bune proiecte de arhitectură realizate până în prezent, semnate de arhitecţi români de renume. Albumele sunt bilingve şi accesibile publicului larg. Ele urmăresc să demonstreze că în România există proiecte arhitecturale de valoare, care merită să fie cunoscute şi apreciate.