O stea din beton: Monumentul Național al Holocaustului – Ottawa
Binecunoscut pentru realizarea unor construcții cu rol simbolic, vindecător, precum Jüdisches Museum din Berlin sau redezvoltarea World Trade Center din New York, Studio Libeskind a finalizat în 2017 Monumentul Național al Holocaustului din Ottawa – primul monument de acest fel din Canada. Motiv de comemorare a celor dispăruți în urma politicii regimului nazist, dar și un omagiu adus supraviețuitorilor care au ajuns să locuiască în Canada și a valorilor acestora, monumentul este rezultatul colaborării Studio Libeskind cu Lord Cultural Resources, fotograful Edward Burtynsky, peisagistul Claude Cormier și specialista în istoria holocaustului Doris Bergen.
De altfel, ansamblul devine o expresie a confluenței dintre arhitectură, istorie, artă sau peisagistică. Monumentul ia forma a șase volume triunghiulare din beton poziționate, astfel încât să contureze punctele unei stele care face trimitere la steaua lui David.
Ansamblul se definește la intersecția a două axe: planul ascendent care se înalță către viitor și cel terestru care îi invită pe vizitatori în spațiile de interior destinate comemorării și meditației. Cele șase volume triunghiulare au propriul rol bine definit în cadrul Monumentului. Corpul destinat istoriei canadiene a Holocaustului se alătură celor trei zone de reculegere și unui spațiu central de întâlnire și oreintare.
În turnul intitulat Sky Void se află o flacără a aducerii-aminte, iar corpul de 14 metri înălțime îl invită pe vizitator într-o siluetă asemănătoare unei catedrale, unde cerul este brusc mai aproape. O Scară a speranței se ridică din spațiul central, trecând printr-un zid înclinat către o plazza conturată la nivelul superior.
Unul dintre elementele deosebite ale ansamblului a fost alegerea câtorva dintre fotografiile lui Edward Burtynsky (lagăre de concentrare, câmpuri și păduri unde s-au întâmplat execuții) care au fost reproduse în manieră picturală pe zidurile de beton.
Conceptul amenajării peisagere a amplasat în jurul monumentului o varietate de conifere care vor crește, schimbând simbolic perspectiva asupra sitului. La nivelul iluminatului, designul semnat de Focus Lighting transmite senzația unui calm bine pus în scenă. Noaptea, scara strălucește asemenea unui far, iar luminile ambientale se integrează discret în experiența vizitării.
„Acest monument nu numai că are darul de a crea un spațiu public important pentru memoria celor uciși în Holocaust, dar ne și amintește în mod constant că lumea de astăzi este amenințată de anti-semitism, rasism și bigotism”, crede arhitectul Daniel Libeskind.
Proiect: Monumentul Național Al Holocaustului; Amplasament: Ottawa, Canada; Categoria intervenției: Arhitectură, Peisagistică; Suprafața construită desfășurată: 319.700 mp; Arhitectură: Studio Libeskind; Arhitectură peisageră: Claude Cormier; Light Design: Focus Lighting; Finalizat: 2017