Opera din Copenhaga
Unul dintre cele mai apreciate spaţii de socializare, de interacţiune şi mobilizare a maselor, rămâne şi astăzi sala de spectacole (teatru, operă, concerte etc.), chiar dacă programul său arhitectural nu s-a lăsat modificat în esenţă de revoluţiile succesive ale secolului XX.
Elementul pe care au mizat mai toţi arhitecţii contemporani a fost tocmai exacerbarea dimensiunii publice, multe clădiri ajungând să depăşească statutul de icon al oraşului şi să devină veritabile generatoare de spaţii urbane (cum s-a întâmplat în cazul Disney Concert Hall din Los Angeles, lucrare a celebrului Frank Gehry). Este şi cazul Operei din Copenhaga, o clădire cu siluetă monumentală şi cu un aer clasic, ce reuşeşte să joace cu succes rolul de catalizator pentru o întreagă zonă, încă în dezvoltare.
Clădirea Operei din Copenhaga a luat naştere într-un context urban mai amplu: în anul 2000, Primăria oraşului Copenhaga a invitat trei birouri de arhitectură – West 8, Sjoerd Soeters şi Henning Larsen Architects – să realizeze un studiu amplu pentru dezvoltarea durabilă a zonei de port. Specialiştilor de la firma lui Henning Larsen le-a revenit atunci responsabilitatea supravegherii zonei de mijloc a portului, iar proiectul lor a propus un amestec de spaţii rezidenţiale, comerciale şi culturale, care să crească, prin varietate şi calitate, potenţialul urban şi turistic al locului. Mai precis, trei volume de mari dimensiuni, situate la limita dintre apă şi port la Dokøen, Christiansholm şi Kvaesthusbroen, urmau să marcheze cultural această zonă şi să polarizeze în jurul lor o serie de alte spaţii mai mici. Propunerea lui Henning Larsen s-a bucurat de un real succes şi s-a intersectat în mod fericit cu dorinţa importantul om de afaceri A.P. Møller de a dona un edificiu cultural de mari dimensiuni Danemarcei.
Cu o suprafaţă de 41 000 de mp, Opera ocupă o poziţie privilegiată în portul din Copenhaga, chiar în prelungirea axei istorice Frederikskirken – Amalienborg, fiind vizibilă din orice punct, cu atât mai mult cu cât este parţial izolată prin canale. Silueta ei masivă, dar elegantă va fi şi mai accentuată atunci când de o parte şi de alta vor fi construite două clădiri rezidenţiale, finalizând amplul proiect de dezvoltare a zonei de port.
Ceea ce atrage iremediabil privirea este acoperişul uriaş în consolă, ce pare a pluti peste corpul central din sticlă şi metal. Senzaţia se potenţează la lăsarea întunericului, când sistemul complex de iluminat intră în acţiune şi dizolvă contururile şi texturile grele, împrumutând din fluiditatea peisajului. Rolul său este dublu: pe de o parte, unifică vizual toate componentele clădirii, iar pe de altă parte, funcţional, creează o piaţă publică în apropierea apei, un spaţiu generos care poate fi utilizat şi pentru performanţe teatrale mai experimentale. De altfel, întregul ansamblu a fost conceput să funcţioneze zi şi noapte, ca un veritabil pol urban, chiar şi în afara reprezentaţiilor propriu-zise. În partea din faţă, o serie de deschideri publice culminând cu foaierul încadrează sala de audiţii, iar în spate, se află zona scenei, camerele de repetiţii şi workshop-uri, garderobele, birourile etc. Modul în care interacţionează sala de audiţii, un soi de cochilie din arţar aurit, cu spaţiile publice deschise din interiorul şi din jurul clădirii constituie elementul-cheie al întregului proiect. Aceasta pare a pluti, misterioasă şi frământată, amintind prin texturi şi materiale de o vioară, în spaţiul delimitat de coaja de sticlă. Mai multe pasarele ce respectă formele curbe ale corpului central străpung auditoriumul, legându-l în mod direct de balcoanele de unde ai acces la panorame superbe ale portului şi ale oraşului. La interior, Henning Larsen a păstrat structura clasică a unei astfel de săli, creând o atmosferă intimă prin folosirea unor materiale calde precum lemnul de arţar şi pluşul pentru scaune.