Orașul văzut într-o altfel de lumină

Spațiul public al orașului este, prin definiţie, un spaţiu al interacţiunii, al recreerii, al socializării, al exprimării artistice. Astfel, oraşul poate deveni un mare canvas pe care se proiectează toate obişnuinţele şi tendinţele actuale, mai bine spus un mare ecran de display pentru arta vizuală contemporană – artă la care, fie că vrem sau nu, suntem din ce în ce mai conectaţi.

Text: Ioana Păunescu

Odată cu revoluţia digitală şi cea a LED-ului, oraşul începe să fie, şi el, dinamic şi schimbător ca un blog sau o pagină de facebook. Display-urile şi instalaţiile digitale (adică vizualurile efemere, virtuale) au capacitatea de a-i transforma, reversibil şi rapid, imaginea. Şi de a-i lumina, mai altfel, nopţile. Oraşul devine parte integrantă a tehnologiei pe care locuitorii săi o folosesc. Multe dintre instalaţiile digitale urbane contemporane – fie ele de lumină, de proiecţie sau de sunet – sunt, de fapt, concepte originale, prototipuri, idei itinerante care vizitează capitalele lumii pe bază de invitaţie specială sau cu prilejul unor evenimente, cum ar fi festivalurile de video mapping sau de lumini.

The Pool (1), de exemplu, instalaţie creată de Jen Lewin – arhitect specializat în sculpturi de mari dimensiuni şi spaţii experimentale adiţionale unor spaţii deja existente – a călătorit deja, din 2013, de când a fost creată, în SUA, Singapore, Aus­tralia, Portugalia şi Cehia. The Pool este un „mediu interactiv”, o ins­talaţie urbană formată din 100 de platforme circulare dispuse sub forma unor cercuri concentrice de mari dimensiuni (variind între 11 şi 23 de metri diametru). Fiecare placă acţionează independent, oferind feedback luminos la atingere: „e ca un fel de ping pong luminos, dar în care oame­nii aleargă sau sar, astfel încât nuanţele şi intensitatea luminii se adună şi se combină”, spune Jen Lewin.

Tot la capitolul interacţiune, instalaţia Murmur (2) transformă sunetul în semnal luminos: „este un fel de proteză arhitecturală care înlesneşte comunicarea, care creează un dialog neconvenţional între trecători şi peretele pe care proiectorul e dispus”, explică autorii proiectului care a câştigat medalia de aur la categoria design digital a European Design Awards 2014. Instalaţia construieşte o punte luminoasă între lumea reală şi cea virtuală prin intermediul unui adaptor care captează murmurul publicului. Murmur poate fi experimentat, până pe 8 februarie 2015, în centrul La Gaîté Lyrique din Paris.

Mapări video peste Praga

Festivalul Signal din octombrie a transformat centrul oraşului într-un mozaic grafic dinamic şi versatil. Timp de patru zile, peste 400 000 de vizitatori au venit special pentru acest eveniment care a cuprins, în afară de instalaţii-concept itinerante (printre care şi cele amintite mai sus) şi de instalaţii dedicate, şi scenografii spectaculoase de mapare video. Dintre ele, Dreamforge (3), a fost creat special pentru locaţie (pentru elementele clasice şi rococo ale exteriorului Palatului Kinsky) astfel încât maparea să poată modifica, re-crea, repicta cu lumină toate elementele de detaliu decorativ. Dreamforge a fost creat de aceiaşi artişti (Maxintensity) pe care i-am putut vedea la Bucureşti, la iMap 555, proiectând pe Palatul Parlamentului. Şi Biblioteca din Praga a fost fost reanimată (4) cu istorioare cu iz local, realizate de australienii The Electric Canvas, care au adus la viaţă cele şase statuete ale faţadei clădirii. Iar peste Biserica Sf. Ludmila s-a suprapus Evolució (5), un concept grafic semnat de studioul multidisciplinar Onionlab, din Barcelona, şi care îşi propune să transforme, să altereze, să reconstruiască realitatea, dar, în acelaşi timp, să se şi adapteze altor formate fizice. Evolució a fost prezentat în premieră la Geneva, la Mapping Festival, în mai 2014, suferind acum, la Signal, o adaptare specifică faţadei bisericii pragheze.

Graniţa luminoasă

Trecem acum într-un alt registru, fără a părăsi însă tema generală, şi anume cea de celebrare urbană. Ajungem într-un oraş emblematic, Berlin, şi într-un moment semnificativ al istoriei sale, mai precis la aniversarea, la începutul lunii noiembrie, a 25 de ani de la căderea Zidului. Cu această ocazie s-a re-creat, la propriu şi urmărind atent întregul traseu al defunctului Berliner Mauer, linia de frontieră între Est şi Vest. De data aceasta, însă, simbolică. Şi alcătuită din 8 000 de baloane luminoase.

Lichtgrenze 2014 (6, 7, 8) a divizat din nou Berlinul, de la Bornholmer la Mauerpark şi de la Memorialul Războiului (trecând pe lângă Reichstag şi Poarta Brandenburg) până la Checkpoint Charlie şi East Side Gallery (celebra zonă cu la fel de celebrele graffiti-uri, printre care şi Trabantul care iese prin Zid). Instalaţia luminoasă de 15.3 kilometri lungime a fost concepută, în 2011, de către designerii Christopher şi Marc Bauder, finanţată de Robert-Havemann-Gesellschaft e.V. cu ajutorul Kulturprojekte Berlin GmbH şi produsă de WHITEvoid (studio multidisciplinar aparţinând aceluiaşi Christopher Bauder, cunoscut pentru instalaţii luminoase de mari dimensiuni – şi premiat, de altfel, inclusiv cu Reddot Design Award).

Bineînţeles că această reimaginare a traseului complet al Zidului ca o linie punctată de lumină nu a fost solitară. Expoziţii, permanente sau temporare (printre care şi o serie de 100 de poveşti despre Zid, rememorate, sub formă de elemente expoziţionale, în chiar locul în care s-au petrecut), concerte şi proiecţii de film istoric au însoţit Lichtgrenze 2014 pe întreg parcursul său efemer.

Şi parcul interactiv

Lumina este, de altfel, element esenţial, definitoriu şi indispensabil oricărui spaţiu din oraş. Mai mult, chiar, lumina este parte integrantă a interacţiunii locuitorilor oraşului, aşa cum o dovedeşte un proiect temporar, experimental, amplasat într-un spaţiu de asemenea experimental, şi anume parcul de aproape 11 000 metri pătraţi The Lawn on D din Boston. HYA/MYS (Höweler + Yoon Architecture/ MY Studio) au conceput un singur obiect, cu geometrie simplă, şi care încorporează trei calităţi: este loc de recreere (dedicat, în principiu, tinerilor şi adulţilor), dispune de sursă proprie de lumină şi este capabil să interacţioneze cu utilizatorul.

Swing Time este un spaţiu interactiv, compus din 20 de cercuri luminoase fabricate din polipropilenă, suspendate pe o structură metalică. Forma şi proporţiile le situează undeva între leagăn şi ha­mac, fiind astfel confortabile şi mişcării, şi repaosului cu o carte, telefon sau tabletă (The Lawn on D are wi-fi pe în­trea­ga suprafaţă). LED-urile fiecărui obiect sunt conectate la un micro-controller care semnalizează mişcarea: atunci când obiectul este în repaus, emite o lumină albă, discretă, iar atunci când este în mişcare – un halou cu nuanţe de mov. „Swing Time este un loc pentru exerciţiu fizic sau pentru joacă, individuală sau în grup”, explică autorii, motiv pentru care leagănele au trei dimensiuni, dorind astfel să se poată adresa întregii comunităţi. Instalaţia este sponsori­zată de către Massachusetts Convention Center Authority şi face parte dintr-un ansamblu dedicat entertainmentului, cu­prin­­zând mai multe instalaţii de artă şi spaţii pentru jo­curi în aer liber (ping pong, frisbee sau pétanque) şi pentru concerte în aer liber.