fbpx

Pasona urban farm

Pentru noul sediu Pasona s-au păstrat anvelopanta şi suprastructura unei clădiri cu o suprafaţă de 20 000 mp construită în urmă cu 50 de ani, dar au fost adaptate atât interiorul, cât şi exteriorul nevoilor specifice ale companiei, în aşa fel încât fiecare colţ să transmită valorile sale fundamentale. Faţada verde, grădina luxuriantă de pe acoperiş şi amenajările de agricultură urbană de la interior sunt cele mai semnificative exemple în acest sens.

Text: Réka Ţugui
Foto: © Toshimichi Sakaki

Pasona urban farm

Faţada ventilată este adusă la viaţă prin multitudinea de flori de sezon şi a portocalilor plantaţi în balcoanele cu o adâncime de aproape un metru, care au un rol important în umbrirea şi izolarea clădirii, permiţând totodată un aport de aer proaspăt în interior prin intermediul ferestrelor. Deşi soluţia adoptată a însemnat micşorarea spaţiului util, câştigurile companiei au crescut prin crearea unui mediu de lucru sănătos şi prietenos. Din punct de vedere estetic, faţada reprezintă un mijloc eficient de comunicare a preocu­părilor companiei pentru sustenabilitate, iar schimbările pe care le suferă de la un sezon la altul sunt dovada pentru dinamismul cu care operează.

Pasona urban farm

Mai mult, înfăşurarea faţadei într-un grilaj metalic cu rol de suport pentru plante oferă o imagine ordonată peretelui organic. La interior, stâlpii şi grinzile structurii existente sunt dispuse la distanţe mici, de unde rezultă o înălţime redusă a încăperilor, de numai 2,3 m. Pentru a utiliza la maximum această înălţime, toate instalaţiile au fost redirecţionate către perimetru, iar corpurile de iluminat amplasate în spaţiile dintre grinzi. În această clădire, culturile şi angajaţii împart acelaşi spaţiu. Spre exemplu, roşiile sunt suspendate deasupra meselor de conferinţe, lămâii sunt utilizaţi ca elemente separatoare între spaţiile de întâlnire, salata este cultivată în încăperile pentru seminarii, fasolea este pusă la încolţit sub bănci, iar holul principal este prevăzut cu un câmp de orez şi cu unul de broccoli. Pentru o creştere optimă, toate acestea sunt prevăzute cu lămpi cu halogenuri metalice, fluorescente şi LED, precum şi cu un sistem automatizat de irigare.

Pasona urban farm

Pasona urban farm

În comple­tare, un sistem inteligent de control climatic monitorizează umiditatea şi temperatura în aşa fel încât să satisfacă nevoile umane de confort în timpul orelor de lucru şi să încurajeze dezvoltarea culturilor după terminarea acestora. Sediul Pasona oferă angajaţilor un contact permanent cu agricultura, ceea ce asigură o îmbunătăţire a stării lor generale. Calitatea aerului din acest spaţiu poate mări producti­vitatea cu 12%, reduce simptomele de disconfort cu 23% şi implicit absenteismul.

Pasona urban farm

Pasona urban farm

În plus, cei care lucrează aici sunt implicaţi în mod direct în procesul de cultivare, fiind încurajate astfel interacţiunea socială şi munca în echipă. Pasona nu se rezumă însă la crearea unui mediu mai sănătos pentru personal, ci îşi propune promovarea sectorului agricol într-o ţară bazată cu precădere pe importuri şi în care locurile de muncă pentru fermieri scad într-un ritm tot mai accelerat. De aceea, compania organizează o serie de cursuri în vede­rea formării unei noi generaţii de fermieri care să înţeleagă avantajele agriculturii urbane. Un proiect unic care, prin deschiderea către public are efecte asupra unei comunităţi mult mai largi.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0