Pe Madrigalului, lângă lac…
Acum doi ani, plimbându-te prin sălile Palatului Şuţu, gazdă a celei de-a şasea ediţii a Bienalei de Arhitectură, nu puteai să nu observi, printre zecile de proiecte ce se înşirau monoton şi cuminţi, unul mai deosebit: o casă îmbrăcată în lemn colorat.
Mii de plăcuţe Trespa, cele mai multe roşiatice, întrerupte ritmic de altele mai deschise la culoare, îmbrăcau silueta în unghiuri drepte a locuinţei, oferindu-i un profil aparte. În acel moment, proiectul nu era în totalitate finalizat: casa îşi aştepta proprietarii, pentru a o lua în posesie şi a-i defini interioarele. Acum, a ajuns la maturitate – trăieşte o viaţă ce o solicită continuu, dar echilibrată, împărţindu-se între universul eclectic al amenajării interioare şi grădina armonioasă ce o înconjoară.
În nordul Bucureştiului, oraşul se dezvoltă după reguli greu de descifrat… Acolo unde investiţia nu este una uriaşă, generând mici cartiere, cel mai adesea monotone şi lipsite de personalitate, fiecare proprietar îşi construieşte un mic univers, încercând să limiteze cât mai mult comunicarea cu vecinii şi împrejurimile.
Să luăm, spre exemplu, strada Madrigalului, aflată undeva în spatele Casei Presei Libere: străjuită pe o parte de lacul Băneasa, ce te lasă să vezi în depărtare o înşiruire regulată de vile la cheie, strada îţi oferă, pe cealaltă parte, spectacolul construirii private. Vile mai mari sau mai mici, mai colorate sau mai gri, cu garduri mai joase sau mai înalte, întrerupte sporadic de spaţii virane, cu locuiri improvizate, păzite de vreun câine devotat. În acest peisaj uşor deconcertant, casa realizată de Mario Kuibuş pentru un tânăr cuplu este ca un semn de exclamare. Un proiect original, diferit, conferind identitate locului pe care se aşază.
Aşa cum deja ne-au obişnuit, arhitecţii de la Re-act Now Studio inovează cu fiecare proiect, rămânând la standarde calitative ridicate, chiar dacă formal sau conceptual locuinţele sunt adeseori controversate. Nu face excepţie nici casa de pe Madrigalului…
Avem de-a face cu o locuinţă neobişnuită, ba chiar contradictorie i-am spune: deşi se prezintă ca o oază în peisajul înconjurător, foarte bine delimitată şi concepută, se deschide cât de mult poate spre acesta, largile suprafeţe vitrate dizolvând parcă graniţele fizice.
De cum treci de gardul metalic, ce îmbină elegant suprafeţele drepte cu cele curbate, ţi se dezvăluie un mediu perfect autonom, o prelungire consistentă şi insistentă a casei propriu-zise. Vegetaţia diversă se combină natural cu dalele şi pietrişul ce alcătuiesc trasee directoare ale spaţiului. De altfel, o rampă unduitoare din piatră marchează trecerea către interior.
Înăuntru, spaţiul este unul declarat ascensional, scările constituind punctele-cheie: înaintarea către locul cel mai intim, dormitorul, situat la ultimul nivel, este marcată prin creşterea opacităţii acestor spaţii de trecere (dacă prima scară este una aproape plutitoare, cu foarte multă sticlă, ultima, îngustă şi abruptă, este străjuită de doi pereţi masivi, luminaţi exclusiv artificial).
Casa are un traseu surprinzător, nu atât prin înşiruirea spaţiilor, cât prin numeroasele deschideri: largi suprafeţe vitrate te lasă să observi exteriorul la fiecare nivel, iar din când în când te lasă chiar să evadezi. De jos, poţi trece direct într-un soi de living în aer liber, amenajat simplu şi discret, din spaţiul de zi de la primul etaj ai acces la o generoasă terasă ce coboară lin către rampa de acces, iar sus, în dormitor, balconul îţi permite să contempli tăcerea tristă a lacului. Nu este un spaţiu extrem de practic, dar câştigă mult din semnificaţiile simbolice ale alcătuirii.
Cu multe decupaje, cu o siluetă ce se modifică radical odată cu unghiul de privire, casa se integrează într-un proiect amănunţit conceput; nimic nu este scăpat din vedere, toate se adună armonios şi elegant. Corespondenţa interior-exterior este atent urmărită: jocul plăcuţelor din lemn de pe faţadă dialoghează cu cel al parchetului masiv, în nuanţe diferite; grădina de afară o întâlneşte bucuroasă pe cea de la interior, protejată termic de peretele special din sticlă; texturile din grădină se regăsesc pe pereţii exteriori, ba chiar la interior. În plus, există un joc permanent al culorilor, roşul mai ales conferind dinamism şi forţă spaţiilor pe care le delimitează. Şi, poate cel mai important – lumina modelează la fiecare oră din zi interioarele, uşor teatrale, dar bine conturate.
Ca să atenueze poate din răceala unghiurilor drepte şi a sticlei, proprietarii au optat pentru o amenajare uşor eclectică. Piese de mobilier de epocă, un candelabru uriaş şi spectaculos, covoare vechi, canapele din material textil, o serie de obiecte personale, încărcate de amintiri, toate acestea alcătuiesc decorul unei locuiri frumoase şi delicate.