Pictura faţadelor
Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au simţit nevoia să înfrumuseţeze spaţiul pe care îl locuiesc. Pornind de la picturile rupestre realizate în urmă cu multe mii de ani înainte de era creştină şi continuând cu decoraţii aplicate pe faţade baroce, omul antebelic simte şi el nevoia să îşi orneze casa cu desenele cele mai rafinate.
În permanentă înnoire şi extindere, oraşul de azi încă mai păstrează, în vechile cartiere centrale, mici bijuterii – mărturii ale bunului gust de odinioară.
Despre picturile murale de pe faţadele caselor de mici boieri se cunosc mai multe detalii abia după anul 1850. Deşi tehnica aceasta de decorare se foloseşte de multe veacuri la conace, castele şi mai ales la biserici, nu se cunosc foarte multe exemple aplicate arhitecturii de locuinţe. Cu mai multe secole în urmă, când se foloseau pigmenţi naturali şi procurarea lor era una foarte costisitoare, pictarea faţadei nu era accesibilă oricui. Treptat, s-au găsit metode de adaptare, iar stilul a fost preluat şi aplicat în funcţie de veniturile fiecăruia.
Lipsite de excesiva ornamentaţie arhitecturală folosită la majoritatea construcţiilor particulare din acea vreme, unele case burgheze sunt pictate la exterior. Această decoraţie, plasată de cele mai multe ori în partea superioară a casei, pentru a fi cât mai protejată de intemperii, putea fi o simplă friză-bandou, alcătuită din riceaux-uri combinate cu elemente greceşti sau, în cazul comanditarilor mai înstăriţi, rinceaux-urile erau întrerupte de medalioane şi cartuşe reprezentând personaje sau scene mitologice. Elementele decorative erau realizate din şablon şi colorate fie în culori pe bază de apă, fie pe bază de ulei. Deşi discrete şi foarte rafinate, asemenea picturi reuşesc să contribuie substanţial la înfrumuseţarea faţadelor, oferindu-le un aspect nobil. De provenienţă italiană, în cazul caselor din sudul ţării, sau de inspiraţie germanică, în cazul celor din vest, ele sunt o mărturie grăitoare cu privire la gustul, aspiraţiile şi preocupările boierilor de odinioară, precum şi despre îndeletnicirile unor cunoscuţi artişti.
Unele oraşe încă mai păstrează case astfel decorate, deşi puţine la număr şi foarte degradate. Printre puţinele decoraţii de acest gen existente în Bucureşti, merită a fi menţionată cea care împodobeşte locuinţa din str. Occidentului nr. 11. Decoraţia este realizată de arhitectul italian C. Cora, în anul 1910. Arhitectul foloseşte elemente decorative greceşti şi din Renaştere, îmbinate într-un mod eclectic. În cadrul acestora se află compartimente cu personaje renascentiste, Apollo şi Mercur, şi scene mitologice. Acesta este un exemplu tipic pentru pictura faţadelor bucureştene antebelice, o perioadă în care mulţi artişti italieni îşi încercau norocul pe tărâm românesc.
Această modă a sfârşitului de secol XIX şi început de secol XX ajunge să decadă foarte mult în perioada interbelică. În puţinele cazuri de decoraţii cu pictură murală, scopul nu mai este cel de înnobilare a spaţiului, ci încep să apară intenţii publicitare, sub formă artistică. Scenei de sine stătătoare, cu subiecte mitologice, îi ia locul treptat o succesiune de desene, care explică privitorului cât mai clar subiectul reclamei.
Astăzi, când pictura murală publicitară a fost înlocuită de celebrele mesh-uri care înfăşoară clădirile, iar puţinele scene mitologice rămase încep să dispară sub urmele ferme ale trafaletului, pe străduţele întortocheate ale oraşului pare să se nască un nou tip de pictură murală. Fie ele comice sau ironice, uneori rafinate, alteori de-a dreptul agresive, desenele care îmbracă suprafeţe întregi de calcane sau numai anumite părţi de faţadă reuşesc să atragă atenţia într-un mod deosebit, fie el plăcut sau nu.
Să fie grafitti-ul „pictura faţadelor” secolului al XXI-lea?