fbpx

Ploaie „profilactică” peste Madrid

În luna mai, echipa Luzinterruptus a revenit în spaţiul pieţei Campo de la Cebada din Madrid, unde anul trecut a amenajat o piscină din materiale reciclate, pentru a prezenta o altă instalaţie şi a le oferi, din nou, trecătorilor o experienţă inedită.

Text: Luzinterruptus / adaptare Anca Rotar
Foto: ©Luzinterruptus

Nu întâmplător cele două instalaţii sunt legate de tema apei: până acum doi ani, în acest spaţiu se afla o piscină publică care a fost transformată într-o piaţă ce găzduieşte numeroase activităţi desfăşurate în colaborare cu comunitatea locală. În acest context, manifestarea organizată de Luzinterruptus a avut, de asemenea, un rol de protest împotriva autorităţilor locale, care intenţionează să transforme locul într-o piaţă comercială, de care ar beneficia în primul rând turiştii cu putere mare de cumpărare.

Intenţia artiştilor a fost de a crea, sub titlul „Prophylactic rain that doesn’t wet anything” („Ploaie profilactică care nu udă nimic”), o instalaţie cu apă şi lumină care să se reverse asupra porţiunilor deteriorate de ciment din cadrul pieţei. Pentru a obţine acest efect, s-au decis să folosească nimic altceva decât 800 de prezervative – extra large şi extra strong – pe care le-au umplut cu apă colorată în albastru, pentru a le transforma în „picături de ploaie” supradimensionate, dispuse într-un cadru rectangular, ca o „piaţă în piaţă”.

La montarea instalaţiei au contribuit membri ai comunităţii locale, în special copii atraşi de „baloanele” umplute cu apă. A fost de fapt constituită o linie de producţie ad-hoc, fiecare participant fiind responsabil pentru o parte a procesului. Ploaia „profilactică” a căzut asupra pieţei Campo de la Cebada până a doua zi când o sărbătoare publică a avut loc în cadrul aceluiaşi spaţiu, iar dezasamblarea instalaţiei a avut loc într-un mod la fel de spontan ca şi montarea ei: copiii au folosit „picăturile” pe post de piñatas – jucării tradiţionale suspendate care sunt sparte pentru a elibera conţinutul.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0