Porția de pastile metafizice la cinema: One World România 2016

[mp_row]

[mp_span col=”3″]

[mp_text]

© One World Romania 2016

[/mp_text]

[/mp_span]

[mp_span col=”9″]

[mp_text]

Cea de-a noua ediție a celui mai concentrat și „fără îndulcitori” festival internațional de film documentar și drepturile omului de la noi, One World, s-a așezat sub simbolicul semn al granițelor.

Într-o lume aflată în degringoladă, granițele, fie ele din sârmă ghimpată, țesute din constrângeri economice sau din prejudecăți și convingeri strâmbe adânc înrădăcinate, se cer abolite. Așa cum filmul documentar însuși, poziționat între ficțiune și jurnalism, a trecut dincolo de granițele unui anume schematism și experimentează artistic, implicându-se și civic, cu aceeași forță și pasiune precum cea a unui protest de stradă. S-au ales 60 de pastile necesare, 60 de filme din toată lumea, grupate în jurul a nouă categorii care trasează sugestiv o hartă a celor mai stringente probleme ale omenirii: „Cabinerul de criză al Europei”, „Valiza cu refugiați”, „Focus: Orientul Apropiat”, „Drepturi și strâmbe”, „Ochiul vânăt al dragostei noastre”, „Trăim ca să muncim?”, „Dincolo de cămașa de forță”, „Delicatessen”, „Kinedok”.

La One World fiecare experiență cinemtografică se poate transforma într-o călătorie inițiatică, iar proiecția se face prin și pe oameni (așa cum simbolic a sugerat și momentul de dans coordonat de Vava Ștefănescu la Gala de deschidere de la MNAC). Călătoria poate începe în compania „Țesătorilor din Cairo” (r. Kim Beamish, Australia, 2015) care trasează portretul unui Egipt aflat dincolo de cărțile poștale cu faraoni și piramide. Un portret în care meșteșugul și cotidianul unei mici bresle de țesători de covoare se proiectează pe pânza mai mare a transformării prin care trece întreaga țară după revoluția din 2011.

Relația intimă dintre un oraș și locuitorii săi poate îmbrăca uneori forme de apărare prin protest, așa cum s-a întâmplat la Istanbul în 2013 când Gezi Park și piața Taksim au fost ocupate și revendicate de către locuitorii orașului. Povestea este surprinsă prin cei „Un milion de pași” ai documentarului regizat de Eva Stotz (Germania, Turcia, 2015). O dansatoare de step cutreieră în pași de dans un Istanbul vibrant, iar această ritmată plimbare se transformă într-un emoționant act de solidaritate prin dans și muzică.

Ce se poate întâmpla când călătorești într-un autobuz? Ei bine, dacă autobuzul circulă la ceas de seară prin Delhi, se poate petrece ceva suficient de abominabil încât să determine o adevărată revoluție atât în stradă, cât și în mentalul colectiv. Într-o cheie clasică, documentarul britanicei Leslee Udwin din 2015, „Fiica Indiei”, – interzis în această țară la scurt timp înainte de lansare –, se convertește într-o anchetă cinemtografică a unui caz de viol în grup care a generat proteste fără precedent și întocmirea unui raport guvernamental. Dramatica poveste a lui Jyoti Singh, tânăra care și-a pierdut viața în urma violului, devine cel mai potrivit prilej de sondare a culturii patriahale din India, cea a unei mentalități în care raportul dintre sexe este încă periculos dezechilibrat.

[/mp_text]

[/mp_span]

[/mp_row]