Post industrial. Zlatna

Locurile care ne-au marcat istoria recentă şi sănătatea vor fi prilej de rememorare fotografică în noua rubrică de habitat post-industrial autohton. Mândria epocii de aur de altădată, cu producţii record ale industriei socialiste, combinatele siderurgice şi de prelucrare a diverselor minereuri şi materii prime sunt astăzi ruinele triumfului capitalist. Schelete, zdrenţe de zid, halde de steril, topituri de tot felul, sârme, grinzi abătute, şi incinte pustiite sunt urme ale unei arheologii recente, pe cale de a fi şterse de oamenii-corbi ce lasă după ei doar molozul.

La 36 de km de Alba-Iulia se află oraşul cuprului pe care, până acum câţiva ani, când ultimul muncitor a ieşit de pe poarta combinatului Ampellum, îl puteai străbate doar cu o batistă la gură. Poarta închisă a pus capăt celor 257 de ani de poluare.

În vechea aşezare Ampellum, înfiinţată de romani în anul 158, cu scopul de a exploata aurul şi argintul, pe la 1747 se construia prima uzină de topit minereurile neferoase. Exploatarea de adâncime creşte necontenit de-a lungul timpului, iar din 1965 se fac investiţii majore în combinat, prin construirea cuptorului cu vatră pentru topirea concentratelor cuproase şi a instalaţiilor pentru obţinerea sulfatului de cupru, de magneziu sau a acidului sulfuric ori a pulberii de aluminiu. Între 1982 şi 1988, se ridică, distrugând o parte a vechiului oraş roman, noua uzină chimică, proiectată să producă anual 30 de mii de tone de cupru electrolitic. Deja în 1997 bucătarii nu aveau cui să mai gătească la combinat, în 2004 intrând în lichidare voluntară şi uzina veche. De atunci şi nu se ştie până când, cele 92 de procente de şomeri locali, dacă nu s-au îndepărtat de Zlatna, au rămas să scoată, să dezmembreze şi să taie urma de fier ce a mai rămas în măruntaiele combinatului, jinduind la uzina veche încă bine păzită.