fbpx


White November igloo

Povestea scaunelor de plastic

Incasabil. Rezistent la şocuri, coroziune şi zgârieturi. Nu, nu discutăm despre vreun super-erou fabricat cu reţetarul filmelor la modă, ci despre plastic, un material-vedetă cu proprietăţi… fantastice. Discutăm despre o combinaţie echilibrată de tehnologie (injectare în matriţă), materiale sintetice termoplastice (modelate prin plastifiere la cald) şi design democratic, generos concept consumerist cu faţă umană.

Text: Mirela Duculescu
Foto: © Vitra, Karim Rashid, Hill International

Societatea de consum şi producţia de masă au bagatelizat, dar au şi ridicat pe culmile succesului de serie produse inovatoare care au invadat spaţiul domestic. Cu paternitate anonimă, tehnologia supravieţuieşte prin design, stimulează creaţia şi diferenţiază obiectele de serie între ele. Un exemplu clasic îl constituie design-ul sculptural al scaunelor din plastic, forma fiind impusă de necesitatea curgerii uşoare a materialului prin matriţa de injecţie.

Deşi, istoric, design-ul este considerat unul dintre copiii teribili ai tehnologiei, raportul actual tehnologie-design este mult mai complex decât o simplă descendenţă. S-ar părea că tehnologia îngrădeşte creaţia, dar există numeroase cazuri care au dovedit contrariul datorită muncii asidue şi pasionate a echipelor de designeri şi ingineri. Realizările marilor designeri au arătat că originalitatea şi subtilitatea se pot obţine doar printr-o cunoaştere profundă a tehnologiei.

Conceptul de tehnologicitate descrie sistemul limitelor fiecărui procedeu de prelucrare. Astfel, o piesă din material plastic injectată în matriţă trebuie să satisfacă o serie de cerinţe, printre care construcţia specială a bordurii superioare, pentru a preveni deformarea ulterioară injecţiei (vezi marginea ligheanelor de plastic) etc. Ochiul şi simţul tactil detectează imediat calitatea şi rafinamentul formelor din plastic injectat în matriţă.

Propriu-zis, injectarea plasticului în matriţă este un procedeu relativ simplu: substanţa sintetică sub formă de granule sau pudră este adăugată continuu printr-o pâlnie într-o maşină de turnat prin injecţie. Polimerul, încălzit şi amestecat, este injectat la presiune înaltă cu ajutorul unei pompe într-o matriţă. După răcire, piesele componente ale matriţei sunt eliberate, astfel încât compoziţia să poată fi evacuată şi procesul reluat. Cu ajutorul acestui procedeu plicticos şi repetitiv se pot obţine obiecte de dimensiuni mici şi medii (sticle, coşuri de gunoi, bidoane de lapte etc.) şi articole mai voluminoase (carcase de şalupă şi componente de mare precizie pentru aparate foto sau roţi de automobil). Design-ul şi atenţia acordată construirii matriţei sunt esenţiale pentru obţinerea unor produse injectate de foarte bună calitate. O matriţă pretenţioasă poate costa între 10 000-20 000 de lire sterline. Cu cât producţia automatizată este mai mare (sute de mii de articole), cu atât matriţa trebuie construită dintr-un material cât mai rezistent (de exemplu, oţel).

Pentru producerea de sute de articole, matriţa poate fi confecţionată şi din aluminiu. Inventarea materialelor termoplastice a redirecţionat cursul istoriei în design, şi nu numai. Uşor de obţinut prin procedee de sinteză şi cu proprietăţi fizico-chimice de neînchipuit în alt secol, materialele plastice au stimulat imaginaţia designer-ilor şi au devenit de neînlocuit: polistirenul (cel mai utilizat material plastic pentru injectarea în matriţă) şi varianta sa contemporană – polistirenul expandat, polipropilena (inventată în 1953), celebrul ABS (butadienstirena de acriclonitril), PVC-ul (clorura de polivinil, cu impact negativ asupra mediului), acrilul, policarbonatul, nylon-ul, polimerul termoplastic (material cauciucat uşor, folosit la fabricarea roţilor de aspiratoare).

Designer-ul danez Verner Panton este autorul unui proiect de scaun care, începând cu anul 1970, deschide gustul şi calea unei noi generaţii de obiecte intrate în viaţa cotidiană datorită performanţei tehnologice înglobate. Creat pentru producătorul Vitra, în plină explozie a artei pop, „Panton” este primul scaun din plastic turnat prin injecţie dintr-un singur material şi dintr-o singură bucată. Obiectul în formă de „S” poate fi stivuit cu uşurinţă şi, de asemenea, poate fi achiziţionat la un preţ decent. Printre designer-ii preocupaţi să modeleze obiecte din plastic se numără şi Eero Arnio, creatorul unor serii de scaune cu linie inconfundabilă, care au intrat în istorie şi ca martori ai anilor ‘70 prin prezenţa în filme sau chiar într-o paradă de design vestimentar a britanicei Vivienne Westwood. Trend-ul actual – de revival al anilor 1970 – readuce în prim-plan scaune-reper fabricate în mare parte prin injectarea plasticului în matriţă, dar care nu ating perfecţiunea procesului tehnologic utilizat în premieră de Verner Panton. Scaunul “Bubble” sau “Bing Bog”, realizat din acril şi oţel cromat, ilustrează convingerea lui Aarnio că „design-ul semnifică reînnoire şi evoluţie constantă”. Este un scaun durabil, cu o linie simplă, de un rafinament excepţional, care infirmă principiile culturii pop – efemeritate şi practica debarasării constante de obiecte de design care devin astfel produse de consum. Suspendat de tavan, scaunul “Bubble” oferă o neaşteptată senzaţie de izolare şi intimitate chiar şi în locuri foarte aglomerate, graţie formei sferice care „absoarbe” utilizatorul. Prototipul lui “Bubble” este scaunul “Ball” sau “Globe” (1963-1965) din poliester turnat, întărit cu fibră de sticlă, al cărui prototip a fost fabricat de însuşi Eero Arnio care a turnat materialul în matriţă.

Designer-ul a rafinat forma unei sfere, studiind ergonomia corpului uman tolănit pe o sferă şi, mai mult, a instalat un telefon în interiorul confortabil al scaunului. Dar cel mai cunoscut şi amuzant scaun realizat de Aarnio în 1967 din poliester întărit cu fibră de sticlă este “Pastilli” sau “Gyro”, onorat cu “American Industrial Design Award” în 1968.

Extrem de simplu şi cu o formă organică ce aminteşte de design-ul scandinav, “Pastilli” este o reinterpretare a balansoarului şi poate fi folosit atât în interior, cât şi în exterior, pe suprafeţe solide sau pe apă. Descris de “New York Times” drept cea mai confortabilă formă care învăluie corpul uman, “Pastilli” a făcut înconjurul lumii împreună cu personajul Barbarella şi actriţa Jane Fonda.

Procedeul de injectare a plasticului în matriţă şi principiile design-ului democratic sunt elocvent exemplificate de o idee a designer-ului Robin Day. Britanicul s-a inspirat din “Plastic Shell” al soţilor Charles&Ray Eames şi a dat naştere unui produs catalogat drept cel mai democratic obiect de design modern al secolul al XX-lea – scaunul “Polyprop” (1962-1963). Realizată pentru prima oară din polipropilenă uşoară şi rezistentă injectată în matriţă, carcasa pentru şezut şi spătar cu margini rotunjite se sprijină pe o structură tubulară din oţel. Day a evitat ca sistemul de prindere a cadrului metalic de carcasa din plastic să fie vizibil şi l-a înglobat prin turnare sub blatul de şezut. O singură matriţă poate produce circa 4 000 de carcase săptămânal, dând naştere unuia dintre cele mai ieftine şi bine vândute scaune din lume, care, începând din 1963, l-a făcut celebru şi bogat pe Robin Day. Revenit nostalgic la modă, scaunul creat de britanic nu face decât să readucă în actualitate filosofia designer-ului: „Întotdeauna m-a interesat contextul social şi să creez obiecte de calitate pe care să şi le poată permite majoritatea oamenilor… Misiunea mea este să produc scaune pentru mase la preţuri mici, deoarece cred că ceea ce numim «good design» reprezintă o forţă socială ce poate îmbunătăţi mediul locuit”.

Lecţia de tehnologie se opreşte aici. Sper că am reuşit să-i conving pe cei care au avut răbdare să o parcurgă că design-ul şi tehnologia se dezvoltă împreună şi se potenţează reciproc. Raţiuni fără de care nu ar exista nici scaunul banal din plastic pe care s-ar putea să staţi chiar acum.

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0