Profetul de graffiti
Artistul Harald Nägeli a devenit cunoscut publicului elvețian în 1977 după ce a șpreiat cu culoare neagră o serie de figuri filiforme pe clădiri publice și private din Zürich. A lucrat anonim, provocator, noaptea, într-o perioadă în care conceptele de graffiti și street art încă nu se născuseră și a declanșat un lanț de controverse ce continuă să atragă atenția publicului și în prezent.
Apariția primelor figuri a împărțit opinia publică în două tabere adverse: artiștii și intelectualii au apreciat de la bun început stilul, ironia și semnificația stilizatelor siluete ușor de recunoscut. Autoritățile orașului și o mare parte a publicului le-au considerat o ilegală și malițioasă degradare a imobilelor. O mâzgăleală fără sens. În ciuda recompensei de 3.000 de franci, identitatea artistului a rămas necunoscută până într-o noapte în 1979, când s-a întors la o lucrare abia terminată ca să-și recupereze ochelarii. Prins aproape în flagrant de un polițist, în 1981 a fost condamnat la amendă și închisoare de un judecător neiubitor de artă protestatară, dornic de a da un exemplu. Pentru a evita pedeapsa, Nägeli a plecat în Germania, unde valoarea și activitatea sa au fost recunoscute și primite cu viu interes. În ciuda multor intervenții din partea unor personalități politice și intelectuale, cazul a ajuns la Curtea Federală Constituțională Elvețiană, care l-a condamnat în 1984. Artistul s-a întors în Elveția și a executat 6 luni în închisoare, timp în care a lucrat la alte proiecte artistice. Ulterior însă, profetul de graffiti și-a părăsit patria și s-a stabilit în Düsseldorf, unde locuiește și lucrează și în prezent.
În timp, Harald Nägeli – absolvent al Universității de Artă din Zürich și al École des Beaux-Arts din Paris – complet reabilitat și-a extins și diversificat modul de expresie. Activitatea sa artistică l-a purtat în diverse orașe din Germania și deseori înapoi în Zürich-ul natal, în care și-a lăsat urmele devenite faimoase, dar nu acceptate în unanimitate. El este membru al Asociației Artiștilor din Germania, a avut numeroase expoziții și intervenții creative și a fost invitat să predea la Academia Thomas Morus în Köln.
Inițial, artistul s-a considerat un activist politic. Cu desenele sale murale a protestat împotriva unei galopante urbanizări anonime, uniforme și sterile a orașului Zürich. Filigranele sale au fost menite să împrospăteze spațiul public cu o notă personală, să elibereze și să contracareze cu stil și fină ironie greul și griul zidurilor de beton care închistează și distrug dimensiunea umană și naturală a peisajului citadin. Ceea ce acum 40 de ani a fost considerat de mulți un act de rebeliune anarhică astăzi constituie un gen artistic bine definit și o intervenție acceptată și binevenită în peisajele urbane de pe întreg mapamondul. În prezent, două parcări subterane din Zürich informează cu mândrie publicul pasager prin afișe bine documentate că acolo pot fi admirate figuri originale ale artistului.
În contrast cu începutul anonim și conspirativ al artei sale, Harald Nägeli a fost invitat oficial anul trecut de Christoph Sigrist, preotul celei mai reprezentative Biserici din Zürich – Grossmünster, să execute în turn o serie de grafitti cu tema „Totentanz” („Dansul Morții”), temă pe care artistul a mai abordat-o și în trecut. Acțiunea blagoslovită de părinte a fost planificată și negociată până în cele mai mici detalii într-un contract cu autoritățile orașului. Inițial, artistul ar fi dorit să îmbrace cu dansul figurilor sale întreaga casă a scărilor din turn, dar aceasta nu i s-a permis. I s-a pus la dispoziție o singură încăpere cu suprafețe strict determinate și tratate cu o substanță care va permite îndepărtarea graffiti-ului după patru ani de expunere. Ca și când aceste limite nu ar fi fost de ajuns, lucrarea trebuie executată fără onorariu. Cu toate acestea, artistul s-a considerat privilegiat să poată crea într-o clădire istorică de asemenea anvergură și a început să lucreze în decembrie anul trecut. În luna ianuarie a acestui an, după o migăloasă inspecție, directorul departamentului de construcții de la primărie, a observat că oasele scheletului unui personaj dansează cu câțiva centimetri peste suprafața stabilită și a admonestat cu severitate artistul pentru că, în opinia sa, nerespectarea prevederilor din contract amenință substanța secularei construcții. De aceea, dacă artistul va continua să treacă peste limitele stabilite, lucrarea va fi cu totul ștearsă. Artistul s-a arătat dezamăgit de reacția directorului, a spus că prin modul său de lucru nu poate promite menținerea cu minuțiozitate a limitelor stabilite. De aceea a decis pentru moment să nu mai ducă la bun sfârșit lucrarea începută. El a declarat: „Păcat că domnul director nu consideră frumusețea figurilor mele mai importantă decât prevederile contractului său.” Spiritul subversiv și contestatar al artistului neconvențional pare a se perpetua de la sine chiar și cu binecuvântarea sfântului spirit.
