fbpx

Q Hotel Berlin

Într-o perioadă în care peste 300 000 de persoane trăiesc o veritabilă viaţă paralelă în mediul virtual, construindu-şi proprietăţi prin intermediul unor jocuri interactive complexe, devine din ce în ce mai greu să atragi atenţia cu un spaţiu real. Cu atât mai mult cu unul pe care îl locuieşti, poate, doar pentru o noapte…

Text: Viorica Buică
Foto: © Hiepler Brunier Architekturfotografie, Graft Berlin

În Berlin, pe Kurfürstendamm, de lângă magazinele Chanel, Louis Vuitton şi Cartier nu putea lipsi un „design hotel”: astfel a apărut deja celebrul „Q”. Ce-i drept, nu foarte uşor de găsit în condiţiile în care numele de la intrare lipseşte, iar faţada gri cu geamuri aproape banale nu te trimite la vreo funcţionalitate specială. Hotelul trăieşte însă la interior…

Cei trei „sălbatici” arhitecţi de la Graft (de altfel cu o puternică „tradiţie” în virtualizare) au gândit hotelul “Q” astfel încât fiecare vizitator să aibă parte de o experienţă unică a spaţiului. Curgând din hol în lounge şi apoi în restaurant, un linoleum roşu, foarte flexibil, glisează fără probleme, halucinant, între pardoseală şi pereţi. Canapelele, scaunele şi alte piese de mobilier nu mai ocupă spaţiul interior, ci sunt integrate complet în pereţii hotelului. Cei 12 000 de metri pătraţi ai clădirii pun în evidenţă suprafeţe continue, organice, nu numai în spaţiile publice ale hotelului, ci şi în camerele propriu-zise, în diverse combinaţii cromatice, mai totdeauna austere. În plus, plafoanele curbate ale camerelor sunt vag printate cu fotografii ale unei femei, realizate de Christian Tomas, un detaliu ce potenţează sentimentul de „cocon” pe care ţi-linduce întregul spaţiu.

„Hotelurile sunt case în timp”, afirmau arhitecţii Graft. „Pentru o scurtă perioadă, îi dezvăluie vizitatorului o lume unde poate dobândi o nouă identitate, unde poate experimenta cu vechile obiceiuri şi descoperi noi ritualuri.” Hotel „Q” este tocmai un astfel de spaţiu-limită, un obiectiv de neratat pentru turistul „urban” însetat de experiment. Un hotel-peisaj, „Q” schimbă canonul spaţial clasic cu un program topografic flexibil, ce se bazează exclusiv pe plieri şi curbări ale spaţiului. De aici şi senzaţia de continuă curgere pe care o ai pe măsură ce traversezi încăperile, generând un fir narativ neconvenţional, ce permite lecturi ambigue ale spaţiului. Un rol fundamental în această „regie” îl joacă linoleumul roşu (Marmoleum Real 3127), un produs special al firmei Forbo Flooring GmbH. „Am transformat linoleumul, pe care multă lume îl asociază cu o pardoseală ieftină, într-un material lucios, călduros şi foarte chic”, mărturisesc arhitecţii Graft.

Alegerea materialelor a fost îndeaproape condiţionată şi de bugetul destul de restrâns, fapt ce oferă o valoare şi mai mare celor peste 6 importante premii pe care hotelul le-a primit de la inaugurarea din 2004.

Hotelul „Q” oferă turiştilor trei tipuri de camere: un apartament exclusivist (60 mp), patru studio-uri (40 mp cu baie) şi 67 de camere standard (22 mp, unele cu baie, altele doar cu duş). Dimensiunea nu foarte generoasă a camerelor este compensată prin designul experimental, deschis şi în acelaşi timp misterios. Managerul hotelului, Eva-Miriam Gerstner, sublinia că înfăţişarea minimalistă a interioarelor oferă vizitatorului posibilitatea de a lua cu totul în posesie spaţiul, împrăştiindu-şi prin cameră toate obiectele personale.

Spaţiile publice (holul, restaurantul, lounge-ul şi spa-ul etc.), joacă şi ele un rol important, în special barul, care a devenit unul dintre cele mai fierbinţi locaţii ale Berlinului, accesul fiind permis doar în urma înscrierii în exclusivistul club „Q”. De ce „Q”? Se pare că numele este un amestec între grafică stilată a literei „Q” şi asocierea cu „Kuh”, care în germană înseamnă „vacă”, dar care în acelaşi timp e omofon cu litera „Q”. Acestuia i s-a adăugat şi „Ku-damm”, abrevierea berlinezilor pentru Kurfürstendamm, bulevardul pe care se află hotelul.

„Q” este o veritabilă experienţă, un loc unde vizitatorul devine actant al peisajului, interacţionând nemijlocit cu arhitectura şi mobilierul. Un loc unde poţi escalada pereţii pentru a avea o viziune de ansamblu asupra mulţimii sau unde te poţi scufunda în cadă, chiar în mijlocul camerei, ca-ntr-un izvor fierbinte, liniştindu-te şi adormind cu ochii larg deschişi…

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0