Reabilitarea mansardei UAUIM
Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti a trecut de-a lungul timpului prin nenumărate etape de extindere, adaptându-se atât noilor activităţi necesare formării profesionale, cât şi creşterii continue a numărului de studenţi.
Cea mai recentă astfel de extindere constă în amenajarea mansardei de la ultimul nivel al celui mai vechi corp de clădire, monument de arhitectură proiectat de arhitectul Grigore Cerchez şi executat între anii 1916-1927.
Intervenţia constă în realizarea a optsprezece noi birouri destinate cadrelor didactice, de o parte şi de alta a unui coridor central. Geometria secţiunii determină în mare măsură soluţia de arhitectură, şi anume amplasarea birourilor în zonele laterale, imediat sub şarpantă, în timp ce în zona centrală, deasupra culoarului se găseşte un spaţiu tehnic pentru traseele de aer condiţionat. În acest fel, volumul culoarului este unul complet închis, fără posibilitatea de iluminare naturală convenţională.
În timp ce spaţiile birourilor beneficiază de lumina zenitală pe tot parcursul zilei, asigurată de ferestrele de mansardă Velux GGL grupate uniform pentru a nu afecta aspectul exterior al învelitorii clădirii, coridorul a necesitat câteva variante de studiu suplimentare.
Prima, iluminarea laterală prin supraluminile uşilor, s-a dovedit insuficientă din cauza înălţimii libere reduse sub plafon şi a nivelului scăzut de iluminare a pardoselii.
A două variantă, prevederea unor „puţuri de lumină” decupate în plafonul de gipscarton în jurul unor ferestre de mansardă de mici dimensiuni tip GGL, prezenta dezavantajul unei manopere complicate şi a apariţiei unor pete de lumină deranjant de intense pe unul dintre pereţii laterali.
Soluţia câştigătoare a fost alegerea unor tuneluri solare Velux TWF Solar Tube de diametru 35 cm, care aduc lumina zenitală până în centrul spaţiului. Sistemul constă într-un receptor exterior asemănător unei ferestre de mansardă, conectat printr-un tub cu interior reflectorizant lung de maximum 2 m la un corp de plafon destinat difuziei luminii. Imaginea interioară este aceea de disc luminos aflat în planul plafonului, iar marcarea prin aceste surse de lumină a fiecărei uşi de acces în birouri este în acelaşi timp un element funcţional, cât şi unul cu rol de orientare.
Utilizarea luminii de zi în spaţiile de lucru şi în cele de circulaţie are în primul rând un avantaj economic, deoarece înlocuieşte iluminatul artificial, însă principala ei calitate este întreţinerea unui climat psihologic odihnitor şi în acelaşi timp creativ, utilizatorul simţindu-se în permanenţă conectat la mediul exterior, percepând trecerea timpului în mod firesc, după variaţia de intensitate a luminii naturale. Acest sentiment favorizează starea de bine, de confort, a tuturor celor care tranzitează aceste spaţii, în paralel cu restabilirea legăturii între individ şi mediul în care trăieşte – o direcţie aproape generală în arhitectura timpului prezent.