Rem Koolhaas: In cautarea viitorului

Este greu să scrii despre OMA (Office for Metropolitan Architecture) şi despre Rem Koolhaas, cel care, la mijlocul anilor ’70, a fondat împreună cu Elia şi Zoe Zenghelis şi Madelon Vriesendorp acest mai puţin obişnuit birou de arhitectură, fără a te referi la concepte precum deconstructivism, “framing” sau “Bigness”.

Text: Viorica Buică
Foto: OMA, Nicolas Firket, Christian Richters
Planuri: OMA

Contribuţia teroretică a lui Koolhaas la studiul arhitecturii contemporane a fost şi încă este covârşitoare. Dincolo de scrierile sale, Koolhaas rămâne însă în primul rând un arhitect. Şi încă unul ale cărui proiecte transformă existenţa socială a marilor oraşe ale lumii.

Supranumit „profet al Noii Arhitecturi” sau „promotor al Haosului şi al Lipsei de măsură”, Koolhaas şi-a asigurat încă de la începutul carierei un loc important în star-system-ul arhitecturii contemporane. Trece cu uşurinţă de la teoria la practica edificiului, de la un continent la altul, fără a pierde timpul, implementând soluţii urbanistice şi arhitecturale ce au în comun imprevizibilul, distrugerea acelor forme pasive care deja întrevăd agonia. În Europa, este permanent amintit şi citat pentru construcţii precum „Educatorium”-ul Universităţii din Utrech, o clădire ce rezolvă surprinzător cerinţele funcţionale, Marele Palat din Lille, completat de un impresionant proiect urbanistic, sau „Kunsthal”, proiect realizat în centrul cultural al Rotterdam-ului. În America, s-a îngrijit de proiecte de mari dimensiuni precum campusul Institutului de Tehnologie din Chicago, extinderea muzeului LACMA din Los Angeles, noua Bibliotecă Centrală din Seattle, edificii în San Francisco. Mai nou, interesul s-a îndreptat spre Asia. Numeroasele proiecte pe care Koolhaas le desfăşoară acolo, cel mai spectaculos fiind în prezent noul sediu al Televiziunii Centrale din China, i-au adus titlul de „urbanist colonizator al sud-estului asiatic”.

Ceea ce a individualizat de la început OMA a fost un mod aparte de abordare a practicii arhitecturale: în peisajul post-structuralist, ei au deplasat interesul de la forme şi obiecte în sine către studiul condiţiilor în care se nasc formele şi obiectele. OMA a ajuns astfel să dezvolte şi să folosească ceea ce Koolhaas numea în “Delirious New York” „o arhitectură alternativă care nu mai este în mod obsesiv preocupată de crearea de forme, ci pune accentul pe studiul condiţiilor, pe fabricarea conţinutului”. Acest procedeu de a crea „rame” conceptuale şi concrete – procedeu care de altfel îl face pe Koolhaas unul dintre cei mai influenţi arhitecţi ai momentului – devine şi mai dinamic în contact cu ceea ce arhitectul olandez numeşte Bigness. Fără a trimite exclusiv la dimensiunile unui proiect, conceptul definit de Koolhaas pune în relaţie interiorul şi exteriorul, integrând activ arhitectura în fluxul continuu al oraşului. Tocmai acest mod dinamic de a privi şi de a aborda arhitectura a făcut ca OMA să câştige importante concursuri chiar dacă obiectul arhitectural final s-a dovedit de multe ori controversat. Stau mărturie două proiecte realizate de curând: Ambasada Olandei la Berlin şi Casa Muzicii din Porto.

În 1997, Koolhaas a câştigat concursul pentru construirea Ambasadei Olandei de la Berlin. În prezent, pe malul râului Spree din capitala germană se află o clădire surprinzătoare, ce pare a pluti, un soi de catalog arhitectural al viitorului. Este vorba de o construcţie ce cuprinde o structură translucidă, de forma unui recipient, şi o serie de locuinţe ce o înconjoară pe două laturi, străbătută de un fel de „serpentină” ce uneşte spaţiile în mod ascendent. Această spirală determină modul în care comunică la interior întreg ansamblul, într-o combinaţie perpetuă de scări şi rampe de acces. De asemenea, traiectoria în spirală funcţionează ca o conductă principală de ventilaţie ce aduce aer proaspăt în fiecare birou. O simplă plimbare prin această clădire te lasă să descoperi toate secţiunile ambasadei şi îţi permite să te bucuri de peisajul inedit al oraşului. De la intrare, coridoarele te conduc spre bibliotecă, spre sălile de reuniune, spre auditoriu, spre sălile de cursuri şi spre restaurant, pentru a ajunge într-un final la splendida terasă. Această structură arhitecturală se leagă prin patru punţi aeriene de o altă clădire, în formă de L, ce adăposteşte 4 800 de birouri, 1 500 de apartamente şi 2 200 de locuri de parcare. Întregul proiect, un fel de „oraş în interiorul oraşului”, se remarcă printr-o coerenţă structurală remarcabilă şi prin fluiditatea impresionantă a spaţiului.

Cuvântul ce ar caracteriza proiectul Casei Muzicii, concepută şi pentru a sărbători statutul de capitală culturală europeană acordat oraşului Porto în 2001, este contrastul: o construcţie uriaşă, angulară, geometrică, inserată în centrul istoric al oraşului. Intenţia oficialităţilor a fost de a crea nu numai un spaţiu care să ofere programe culturale, ci şi un spaţiu care să devină profund social, care să reprezinte în mod simbolic importanţa demersului cultural ce i-a dat naştere. Clădirea concepută de Koolhaas acoperă 22 000 de metri pătraţi şi are în centru un uriaş auditorium, cu o orgă de mari dimensiuni pentru concertele simfonice, un spaţiu ce poate primi 1 300 de persoane; acestuia i se adaugă un auditorium mai mic, cu o scenă mobilă, o sală pentru cybermusic, un spaţiu pentru diverse workshopuri, o serie de laboratoare pentru cursuri de specialitate, o bibliotecă şi o videotecă, precum şi o serie de spaţii pentru repetiţii şi pentru relaxare amplasate pe acoperiş.

Profilul exterior al clădirii intră într-o evidentă relaţie dialectică cu contextul urban, în special datorită constrastului ce se instaurează între forma sa albă şi impunătoare şi vechile locuinţe din centrul oraşului, construcţii nobile, cu linii extrem de simple. Deşi la origine şi ea a fost o simplă casă: lui Koolhaas i-a plăcut designul conceput pentru o locuinţă de mici dimensiuni şi l-a adus la scara unei veritabile inserţii urbane. Cu bază mai mică decât partea superioară, Casa Muzicii are un aer elegant, în ciuda geometriei schematice a formelor şi a liniei precise a designului. Un soi de prototip al noului oraş, clădirea pune în evidenţă o privire alternativă asupra spaţiului urban, dar într-un constant dialog cu celelalte repere ale oraşului.