Restaurant Negresco
În plin centrul Bucureştilor, pe renumita stradă Stavropoleos şi în imediata vecinătate a Carului cu Bere, un nou punct de interes si-a făcut apariţia pe harta gurmanzilor. Dar pentru că la Igloo nu ne ocupăm cu gastronomia, exceptând rarele ocazii, motivul pentru care va prezentam aici restaurantul Negresco este restaurarea clădirii în care se află.
Cum soluţiile viitorului pornesc în primul rând de la cunoaşterea trecutului, restaurarea clădirii cu numărul 3 de pe strada Stavropoleos din centrul vechi al Capitalei, asemenea tuturor proiectelor de calitate ce urmăresc valorificarea patrimoniului, nu a putut debuta altfel decât cu un amplu studiu istoric. Realizat de prof. dr. arh. Anca Brătuleanu, acesta ne dezvăluie ca prim moment important în evoluţia locului anul 1873, când un anume Dumitrie Cavadia se hotărăşte să construiască pe lotul pe care-l avea în proprietate, o construcţie cu trei niveluri. Vândută un an mai târziu, către bancherul Ştefan Petrovits Armis, clădirea va fi demolată în 1882 pentru a face loc unei noi construcţii, după planurile celebrului arhitect al epocii, Richard Kraft. Odată cu instaurarea regimului comunist şi cu inevitabila naţionalizare, clădirea va suferi o serie de modificări, etajele şi mansarda fiind închiriate ca spaţii de locuit în timp ce parterul şi pivniţa devin extinderi ale localului Carul cu Bere. Abia în 2004, descendenţii familiei Armis vor reuşi să-şi recupereze integral proprietatea, momentul deschizând astfel un nou capitol în istoria casei.
Clădirea cu un volum compact, compusă din subsol, parter, două etaje şi pod parţial mansardat, a fost construită în mod tradiţional, din zidărie de cărămidă cu planşee din lemn, cu acoperire în şarpantă şi învelitoare din tablă. Exteriorul a fost finisat cu tencuieli simple cu rosturi, faţada principală primind o decoraţie elaborată, ce cuprinde nu doar ornamente din ipsos, ci şi o serie de statui alegorice, amplasate strategic deasupra celor două intrări. În ceea ce priveşte interiorul, amenajarea iniţială a parterului a fost transformată în anii 1980-1990, printr-o tratare decorativă ce o imită pe cea a restaurantului Carul cu Bere, păstrându-se cu această ocazie doar un singur element originar, pardoseala ceramică în tonuri de ocru şi albastru.
Deşi nu existau probleme care să fi afectat rezistenţa construcţiei, elementele de finisaj erau în mare măsură degradate. Este vorba mai ales de faţadele orientate spre curţi şi de structura de lemn a mansardei, unde impactul intemperiilor a fost accentuat de lipsa intervenţiilor de renovare. Însă spaţiul cel mai afectat a fost cel al subsolului, suferind atât în urma refacerilor succesive prin transformarea în cramă, cât şi din cauza nivelului crescut de umezeală.
Lucrările realizate sub coordonarea arhitectului Şerban Sturdza au avut în vedere restaurarea faţadelor şi reamenajarea spaţiilor interioare. În spiritul Cartei de la Veneţia, ce recomandă păstrarea tuturor etapelor valoroase în evoluţia monumentelor istorice, decoraţia parterului, deşi inspirată de interiorul Carului cu Bere, a fost păstrată şi restaurată. S-a încercat în acelaşi timp lărgirea spaţiului interior prin amplasarea unui şir de oglinzi cu dimensiuni impresionante.
Amenajarea subsolului a necesitat în schimb numeroase intervenţii preliminare din pricina degradărilor destul de avansate. Mai întâi a fost eliminată umiditatea prin intermediul unei hidroizolaţii cu Freezteq-uri, urmând apoi un proces de consolidare care a presupus îmbrăcarea stâlpilor în beton şi corset metalic precum şi utilizarea fibrelor compozite.
Pentru a evita imaginea întunecoasă şi apăsătoare a subsolurilor boltite cu care ne-am obişnuit deja în întreg centrul vechi, echipa a optat pentru coborârea nivelului de călcare, pentru lărgirea gurilor de aerisire şi pentru creşterea nivelului de iluminare prin crearea unor luminatoare suplimentare şi prin folosirea unor detalii din sticlă.
Nodul de legătură între parterul care şi-a impus personalitatea prin decoraţia existentă şi spaţiul de la subsol s-a conturat pe parcurs, prin contribuţia numeroşilor artişti rezultând un traseu preţios şi strălucitor. Scara îmbrăcată în sclipitorul mozaic auriu şi barul de zinc cu formele sale fluide, conduc vizitatorul către inima restaurantului: vinoteca, un spaţiu păzit precum o comoară, cu o uşă metalică, lucrată de Fabien Monestier, compagnon ferronnier din Franţa, împreună cu elevii din Ţibăneşti. Poate unul dintre aspectele cele mai importante ale acestui proiect a fost tocmai această colaborare cu artişti şi meşteri tineri din ţară şi străinătate, o colaborare menită să contribuie la crearea unei noi generaţii de specialişti care să poată susţine execuţia lucrărilor de arhitectură.