Revitalizare de (şi pentru) arhitectură
Arhitecţii de la Birou de Arhitectură şi Urbanism, autorii proiectului de restaurare şi reconversie a Turnului Croitorilor, prezentat într-un număr anterior al revistei, au finalizat recent un alt proiect care contribuie la revitalizarea centrului istoric al Clujului: este vorba de recuperarea unei case vechi dintr-o zonă specială a oraşului, care a devenit de altfel sediul propriului studio, folosit în comun cu echipa de la biroul Planwerk.
Centrul istoric al Clujului păstrează două cvartale cu parcele de formă pătrată, cu totul atipice pentru tipologia medievală. Mai mult, unul dintre cvartale se găseşte în interiorul primei incinte medievale fortificate, iar celălalt în cea de a doua, motiv pentru care cercetătorii au emis ipoteza că, în perioada colonizării săseşti, populaţia s-ar fi aşezat aici pe structuri preexistente romane, vizibile încă la acea dată. Casa cu numărul 3 de pe strada Georges Clemenceau e situată în interiorul primei incinte fortificate, întocmai pe o asemenea parcelă, iar studiul arheologic care a precedat lucrările de restaurare şi extindere a evidenţiat existenţa unor ziduri romane la o mică distanţă sub nivelul solului, perfect aliniate cu trama medievală. Un astfel de zid se află exact pe limita laterală de proprietate, iar un altul a fost inclus în structura imobilului.
Zidirea clădirii a început în secolul al XVI-lea în stil renascentist, dar forma actuală datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când a fost extinsă cu o deschidere, planul dreptunghiular iniţial fiind transformat într-unul de formă cvasipătrată. Poate cel mai interesant aspect este modul în care casa renascentistă a fost amplasată pe parcela atipică despre care vorbeam mai sus. Planul longitudinal se dezvoltă nu în adâncime, perpendicular pe stradă, aşa cum sunt orientate majoritatea caselor din epocă, ci paralel cu aceasta, rotirea cu 90º a clădirii făcându-se cu păstrarea dispoziţiilor specifice, cum ar fi direcţionarea faţadei principale pe latura scurtă, spre curte.
Deşi în urma unor intervenţii succesive care i-au slăbit structura de rezistenţă şi mai ales în urma unei perioade îndelungate de neutilizare casa a ajuns într-o stare avansată de degradare, la debutul intervenţiei arhitecţilor de la B.A.U. încă mai păstra o serie de elemente extrem de valoroase: bolţi semicirculare din piatră de calcar la subsol, o boltă semicilindrică cu penetraţii încrucişate în încăperea dinspre estul parterului, bolţi baroce în deschiderea dinspre curte, diferite tipuri de ancadramente, precum şi o remarcabilă coloană renascentistă, descoperită în peretele estic, între două goluri de ferestre.
Proiectul a urmărit pe de o parte restaurarea şi punerea în valoare a tuturor acestor elemente constructive şi componente artistice, utilizând tehnici şi materiale tradiţionale, precum şi refacerea sistemului spaţial alterat prin intervenţiile nepotrivite pe care casa le-a primit de-a lungul anilor. Pe de altă parte, întregul ansamblu istoric a fost integrat într-un sistem arhitectural mai amplu care, deşi respectă caracteristicile generale ale monumentului, a fost realizat în concordanţă cu necesităţile unor noi funcţiuni şi folosind un limbaj contemporan, ce-şi propunea să evite orice încercare de pastişă.
Extinderea, atât în plan, cât şi pe verticală, a permis amenajarea unor spaţii pentru comerţ la parter şi subsol, birourile Planwerk şi B.A.U. la parter şi etaj, în timp ce mansarda şi supanta acesteia au fost ocupate de locuinţe de serviciu. Rezultatul este un imobil nou care înglobează vechiul monument într-un mod vizibil, contrastant, dar şi armonios, atât la exterior, cât şi la interior. Compoziţia faţadei principale e determinată astfel de includerea volumului istoric care, odată cu trecerea timpului, şi-a pierdut expresia plastică proprie, prin distrugerea completă a faţadelor iniţiale. În ceea ce priveşte interiorul, prin intermediul unui sistem „casă în casă”, monumentul îşi impune prezenţa în cadrul edificiului modern într-un mod deosebit de expresiv: ziduri vechi de cărămidă şi detalii decorative de mare rafinament, toate sunt puse în valoare nu doar prin restaurare, ci şi prin adaosurile contemporane care, prin texturile şi cromatica neutre, joacă rol de fundal.
Amplul proiect desfăşurat la Cluj demonstrează încă o dată, cu succes, că grija faţă de siturile istorice urbane nu trebuie să fie neapărat o preocupare restrictivă, ce vizează o anume muzeificare, ci una care are în vedere revitalizarea şi dezvoltarea, un proces corect de modernizare fiind de fapt cel care angrenează patrimoniul în viaţa activă a oraşului.