fbpx

Revoluţia tăcută a lui Álvaro Siza

Prezent la Bucureşti în toamna anului 2005 pentru a fi numit „Doctor Honoris Causa” al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Alvaro Siza le-a vorbit celor din sala de la Muzeul Ţăranului Român (de altfel, plină până la refuz) despre ultima vizită făcută pe şantierul Fundaţiei Camargo, în construcţie în Brazilia (Porto Alegre). Siza a povestit despre dialogul cu oamenii de pe şantier, despre materiale şi problemele lor, despre relaţia între proiect şi concretizarea lui, despre procesul de contrucţie, despre oficialităţi şi implicarea lor. Lucruri simple, dacă nu chiar banale, dar care alcătuiesc universul fundamental al arhitecturii, readucând-o la origini.

Text: Viorica Buică
Foto: © FG + SG, Fotografia de arquitectura

Într-o vreme a filosofiilor arhitecturale exacerbate până la a deveni simplu ţesut lingvistic, în epoca virtualului şi a imaginii prelucrate, Siza s-a întors la materialitatea gestului arhitectural, prezentând cu modestie şi simplitate laboriosul proces de naştere a unei construcţii, interacţiunile sale succesive cu locul şi modul în care l-au marcat.

Născut în 1933 la Matosinhos, un mic oraş lângă Porto (Portugalia), Álvaro Joaquim de Meio Siza Vieira s-a format la Şcoala de Arte Frumoase din Porto şi apoi în biroul arhitectului Fernando Tavora. Astăzi, după mai mult de 50 de ani de activitate, clădirile ce-i poartă semnătura pot fi cu uşurinţă recunoscute în întreaga lume, cu toate că stilul lui Siza rămâne extrem de dificil de descris în cuvinte (doar parcurgerea individuală a clădirilor poate dezvălui esenţa arhitecturii sale). „A învăţa să vezi, nu doar să priveşti, să vezi în detaliu, în profunzime, global este fundamental pentru un arhitect, ca şi pentru orice persoană”, declara Siza într-un interviu mai vechi. Iar arhitectura sa reuşeşte tocmai acest lucru: ne face să „vedem” şi ne dezvăluie, adeseori fără a interpreta, adevărul locului pe care se află.

De un minimalism ce evită abstractul, inspirând serenitate şi forţă, elegante într-un sens matematic, dar şi sensibile, clădirile lui Siza (foarte diverse ca dimensiune şi funcţionalitate) sunt întotdeauna bine ancorate în context. Arhitectul portughez mărturisea de altfel cât de mult se lasă copleşit de relaţia cu sit-ul, de aşezarea proiectului în realitate: „…de imaginea prafului şi a trepiedelor topografilor, de căderea arborilor de plută cu aripile deschise, de goliciunea zidurilor dintre acoperişuri şi grădini, de imaginea femeilor în negru, de mesele inginerilor etc. (…) Toate acestea lasă urme pe suprafaţa ideilor simple”. („Evora”, 1990)

Câştigător al prestigiosului premiu Pritzker în 1992 şi a numeroase alte distincţii, Álvaro Siza a refuzat cu îndârjire să intre în „star-system”-ul arhitecturii contemporane şi a continuat să lucreze cu pasiune şi discreţie la proiectele sale, şi să-şi asume rolul de profesor (activitate la care nu a renunţat niciodată de-a lungul timpului). Citând-o pe Ana Maria Zahariade în „Laudatio” rostit în 2005, „el construieşte permanent o revoluţie tăcută”.

Pavilionul Portugaliei, realizat pentru Expoziţia din 1998 de la Lisabona (cu tema „Oceanele, o moştenire pentru viitor”), este un proiect remarcabil, care polarizează iremediabil privirea. Clădirea care se desfăşoară pe lungime, ca un palat democratic, a fost realizată cu materiale simple: piatră albă, beton, lemn, toate potenţate de lumină. Ceea ce şochează este imensa dală din beton ce atârnă deasupra esplanadei-forum, precum pânza unui vas, susţinută în colţuri de tuburi de oţel. Este o veritabilă performanţă tehnică (56 metri lungime, 20 centimetri grosime), ce reuşeşte să ofere proiectului o dimensiune simbolică şi poetică.

Ansamblul Bouça, Porto, Portugalia. După revoluţia din 25 aprilie 1974, Siza a început să lucreze pentru SAAL (Servicio de Apoio Ambulatorio Local) şi a elaborat două proiecte de locuire colectivă: cartierele Bouça şi São Victor în Porto. Ţinând cont de amplasarea în apropierea liniei ferate, Siza a conceput pentru Bouça un perete dublu în partea de nord, accentuat pentru a proteja apartamentele, dar şi pentru a ordona sit-ul. Proiectul nu a fost definitivat la momentul respectiv (au fost construite doar două şiruri de case din cele patru, fără spaţiile publice prevăzute), dar a fost reluat în 2004. Doi ani mai târziu, Siza a inaugurat personal ansamblul regenerat şi reabilitat în totalitate: cele 56 de locuinţe existente au fost îmbunătăţite şi li s-au adăugat 72 de case noi, cu costuri reduse, spaţii publice, o staţie de metrou, în spiritul unei coerenţe urbane atent analizate.

Pavilion în Anyang, Coreea. În februarie 2005, Siza a fost invitat împreună cu colaboratorul său, Carlos Castanheira, să realizeze un pavilion multifuncţional în mijlocul unui parc natural din Anyang, un orăşel cu 300 000 de locuitori. În noiembrie 2006, inaugurarea parcului dezvăluia un spaţiu arhitectural cu adevărat matur, ancorat în tradiţie fără a se limita, acceptându-şi tensiunile, dar reuşind totodată să le depăşească. Astăzi, complet definitivat şi intrat în uz, pavilionul mobilizează întregul peisaj şi îl potenţează, bucurându-se de privilegiile binefăcătoare ale luminii.

Centru de Studii, Casa-muzeu Camilo. Clădirea concepută de Siza (cu auditorium, sală de expoziţii, bibliotecă, săli de lucru, cafenea etc.) completează armonios complexul muzeal, de patrimoniu, dedicat scriitorului portughez Camilo Castelo Branco.

Biserica din Marco de Canavezes, Portugalia. Unul dintre cele mai reuşite proiecte ale lui Siza, biserica din Marco de Canavezes face parte dintr-un complex religios pe care arhitectul a fost chemat să-l realizeze şi care urma să cuprindă şi un auditorium, o şcoală şi o casă parohială.

Aflată pe un sit dificil, în apropierea unei şosele aglomerate, biserica defineşte locul, prin volumetria sa specială şi prin forţa liniilor, fiind articulată pe două nivele. Portalul de acces are 10 m în înălţime şi conferă clădirii o monumentalitate aparte, inspirând ambianţa sacră fără a-şi pierde din căldură. La interior, lumina, prezentă prin numeroase decupaje în structură, modelează spaţiul şi devine element activ al slujbei.

Siza a proiectat de asemenea cele 400 de scaune din lemn, al căror şir ordonat formează coridorul către altar.

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0