fbpx

Riedesheim. Locuinţe pentru bătrâni

Text: Réka Ţugui
Foto: Yves Marchand, Romain Meffre

Pe culmile din Riedesheim, o suburbie a localităţii franceze Mulhouse, într-un cartier rezidenţial, arhitecţii de la biroul Zündel&Cristea au integrat armonios un ansamblu de locuinţe pentru vârstnici.

Riedesheim. Locuinţe pentru bătrâni

Forma alungită a terenului, panta mai mare de 10% şi reglementările urbanistice extrem de restrictive păreau incompatibile cu dimensiunile şi cerinţele proiectului. Pornind de la aceste premise, arhitecţii au fost nevoiţi să elaboreze întregul proiect adaptându-se formei şi constrângerilor impuse de sit.

Clădirea învelită integral în lemn se dezvoltă în lungime de la est la vest, în timp ce înălţimea sa, alcătuită din patru volume nealiniate, urmează panta naturală a terenului. Acoperişurile, vizibile de la principalul drum de acces, sunt toate plantate cu scopul de a reduce impactul construcţiei asupra cartierului în care a fost integrată. În aceeaşi ordine de idei, lungimea clădirii a fost divizată în module de dimensiuni reduse, care adăpostesc un număr specific de camere. Aceste întreruperi permit de asemenea ca lumina naturală să pătrundă în cantităţi generoase în holurile comune ale tuturor nivelurilor.

Riedesheim. Locuinţe pentru bătrâni

AZC este un birou de arhitectură fondat de arhitecţii Gregoire Zündel şi Irina Cristea la începutul anului 2001, mai întâi cu sediul în Alsacia, şi începând cu 2005 în Paris. Activitatea lor gravitează în jurul unor comenzi publice, proiectele având funcţiuni dintre cele mai diverse: spaţii educaţionale, săli de sport, clădiri rezidenţiale sau spitale.

Riedesheim. Locuinţe pentru bătrâni

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0