Ritmuri circadiene la mesteceni

Dacă somnul are o fiziologie proprie, ritmuri, teorii şi vise, decorul care îl îngăduie ar trebui cel puţin să nu îl deranjeze prin subliminale dezacorduri cu semnificaţia personală sau arhetipală a frânturilor de imagini, idei şi reprezentări. Chiar dacă oamenii de ştiinţă nu au făcut un studiu la scară mondială despre efectul designului de interior asupra ritmurilor circadiene, îmi îngădui să cred că într-un interior cu căutări estetice nu se poate visa urât. Iar când un gracil reprezentant al regnului Plantae, genul Betula pendula, adică mesteacăn, se află prin preajmă, chiar şi doar pictat pe pereţi, poţi fi sigur că te va ocoli coşmarul, lăsând la trezire loc doar priveliştei pe care Bucegii o întorc amfiteatrului Sinaiei.

Text: Luiza Zamora
Foto: Şerban Bonciocat

Aflată la poalele muntelui Furnica, clădirea din prima jumătate a secolului al XX-lea şi-a reîmprospătat de curând înfăţişarea şi parţial configuraţia interioară pentru a se preta unei noi funcţiuni, cea de hotel. În acelaşi sens se îndreaptă şi celelalte două clădiri, diferite ca stil, ce împart incinta cu castani. „Vila românească”, numită aşa prin raportare la cea de-a doua, uşor franţuzită, şi-a propus un alt scenariu al locuirii, chiar şi faţă de standardizarea fadă a ideii de hotel, în general. Conceptul interiorului, realizat de Venera Arapu şi asistat de Carmen Badea împreună cu echipa de designeri de la Market 8, a accentuat şi mai puternic diferenţa faţă de ceea ce suntem îndeobşte obişnuiţi să aşteptăm de la locuirea temporară departe de casă, prin măsurile profilactice împotriva plictiselii, întrucât niciuna dintre camere nu este asemenea alteia.

Nici recepţia nu este comună şi în legătură cu restul interiorului. Întâmpină din vechiul garaj reşapat deasupra căruia se află terasa de piatră ce amână intrarea. Dincolo de ea, te dezmeticeşti într-o poveste despre culori, texturi, materiale şi obiecte pe care cu greu ai fi imaginat-o privind înfăţişarea cuminte a casei de munte. Livingul, prin pădurea albă de mesteceni pictaţi şi prin obiectele din vremuri şi locuri atât de diferite, este un preambul pentru ceea ce se desfăşoară la etaj şi mansardă. Printre o puternică juxtapunere de culori aparent ireconciliabile, pe care doar ritmul siluetelor mestecenilor o mai temperează, scara urcă pe traseu unduios cu un spaţiu de odihnă sau de supraveghere, uşor decroşat pe primul podestru. Camerele primului etaj, ca de altfel şi cele amenajate în vechiul pod mansardat, nu au nicio şansă să te lase indiferent la felul în care le vei locui. Şi mai mult, te pun în faţa dificultăţii de a alege atât numele (camerele nu au numere), cât şi pernele, cuvertura, draperiile şi priveliştea, care, mai puţin ultima, sunt puse în operă în atelierul designerului. Deşi, aparent, poate fi deconcertantă fuziunea dintre volutele, entrelacurile ori meandrele brodate ale pernelor sau draperiilor şi repertoriul mobilierului sau al corpurilor de iluminat, totul e bine strunit încât să nu împieteze plăcerea şi confortul. Băile, probabil cele mai sobre încăperi, îşi desfăşoară recuzita de obiecte necesare pe fundalul din tessere de culoarea fondantelor.