Salon de Pinos, Madrid
Uneori o carte poate schimba istoria. Publicat în 1961, volumul scris de Jane Jacobs The Death and Life of Great American Cities (Moartea şi viaţa marilor oraşe americane) a deturnat milioane de automobile din ascensiunea destructivă către supremaţie în mediile urbane. Datorită ei, astăzi, la 50 de ani după ieşirea din tipar, multe oraşe înţeleg că pentru a readuce viaţa într-un loc e necesar să facă loc fiinţelor umane, nu maşinilor. Spaţiile pietonale au devenit o componentă nelipsită în eforturile de dezvoltare, revitalizare sau înfrumuseţare a zonelor urbane. Nu orice zonă liberă de trafic auto reprezintă însă o atracţie pentru oameni; paşii pietonilor urmează contururile unei geografii anume, caracterizate de locuri care emană siguranţă, duc către o destinaţie şi, nu în ultimul rând, spun o poveste.
What’s in a name?, scria Shakespeare; that which we call a rose /By any other name would smell as sweet. În pofida idealismului romantic al celor doi protagonişti din Romeo şi Julieta, un cuvânt, un nume poate schimba destinul oricărei poveşti; pentru că orice poveste e alcătuită din cuvinte, nume. Decenii de advertising şi copywriting au demonstrat statistic puterea vorbelor. În această ordine de idei, uneori un loc nu devine o destinaţie dacă nu are un nume pe măsură. Bunăoară, nu mulţi s-ar entuziasma de o plimbare deasupra autostrăzii M30; dar nimeni n-ar refuza una în Salonul Pinilor.
Parte dintr-un ambiţios efort al primarului Alberto Ruiz-Gallardón de a devia inelul de circulaţie din jurul centrului istoric al Madridului printr-un pasaj subteran (atenţie, primăria Craiovei: SUB-, nu suprateran), Salón de Pinos se alătură unei suite de proiecte care se desfăşoară pe circa 43 de kilometri, 6 din ei de-a lungul Râului Manzanares. Operaţiunea „Madrid Rio” a fost anunţată prin concurs în 2005, câştigat de West 8 şi o serie de reputaţi arhitecţi madrileni reuniţi sub numele de MRIO şi conduşi de Ginés Garrido Colomero. Propunerea acestora a fost singura soluţie care se baza în întregime pe arhitectură peisageră, interpretată ca paliativ universal în reparaţia ţesutului urban. Din punct de vedere strategic, intervenţia era organizată după conceptul „3+30”, care propunea împărţirea celor 80 de hectare ce urmau a fi restructurate într-o „trilogie” de proiecte iniţiale. Acestora le era încredinţat rolul de a forma o armătură la care se pot adăuga ulterior alte intervenţii iniţiate de municipalitate, entităţi private sau de populaţia locală.
Între proiectele-cheie se numără Avenida de Portugal, Huerta de la Partida, Jardines de Puente de Segovia, Jardines de Puente de Toledo, Jardines de la Virgen del Puerto, Parque de la Arganzuela şi Salón de Pinos. Deşi toate au nume poetice, cel din urmă se distinge prin capacitatea de a evoca metamorfoza Râului Manzanares, transformat din cameră de serviciu în salon de oaspeţi. Ca şi Dâmboviţa, Manzanares dispăruse între jgheaburi de beton şi de asfalt, fusese înghiţit de circulaţie şi îşi pierduse relevanţa pentru madrileni. Spre deosebire de cazul Dâmboviţei, „Madrid Rio” a reorientat oraşul către apă, a îmbunătăţit condiţiile de mediu şi a conectat spaţiile verzi de-a lungul a şase districte ale oraşului printr-un coridor verde pietonal.
Salón de Pinos reprezintă componenta esenţială a acestui element de legătură. Conceput ca o fâşie verde de 25-40 de metri care tiveşte malul drept al râului şi se întoarce circa jumătate de kilometru de-a lungul malului stâng, creând un circuit continuu, proiectul este instalat în mare măsură chiar deasupra tunelului prin care trece M30. Prezenţa patului de beton a determinat opţiunea pentru pini, datorită capacităţii de a rezista în medii aride şi stâncoase. Peste 8 000 de arbori au fost plantaţi conform unei scenografii de „pădure urbană”, în care elementele peisajului mineral (pavimente, mobilier) sunt în contrapunct cu copacii sădiţi la diverse unghiuri pentru a crea o dezordine aparentă. De fiecare trunchi se agaţă o tijă roşie, înclinată la un unghi diferit, creând un raport dinamic între cele două elemente diagonale. Deşi, la prima vedere, ar putea fi vorba de asocierea firească a lăstarilor cu elemente de susţinere, iar designerii pe de altă parte citează referinţe la coarnele de taur şi structura tunelului de dedesubt, numele – Salón de Pinos – invită la o altă interpretare: pinii dansează. 8 000 de arbori îmbrăţişaţi cu parteneri în roşu execută o coreografie romantică deasupra autostrăzii 30, sărbătorind reunirea râului cu oraşul. Printre ei şerpuiesc graţios o alee pentru pietoni şi o pistă pentru biciclete; din loc în loc e amplasat cu discreţie câte un loc de joacă.
Salón de Pinos a fost nominalizat în 2009 la Conde Nast Traveller Innovation and Design Awards, iar în primăvara lui 2010, Madridul a fost onorat cu premiul „Golden Swing”, acordat de ExpoAlcadia (un târg internaţional de echipamente pentru entităţi teritoriale din Spania) pentru cele zece locuri de joacă presărate între pini.