Sarah Straßmann – The Void / Nothing But Space

Există o permanentă suprapunere a luminii şi întunericului, a vizibilului şi ascunsului, a evidenţei şi inaparenţei. Fotografia este mărturia felului în care lumina amprentează întunericul, dar este în egală măsură mărturia felului în care întunericul sapă formele în expunerea luminoasă.

Text: Sabin Borş
Foto: © Sarah Straßmann

Spaţiul se delimitează aici de ceea ce spaţiază prin felul în care ocupă propriul său gol, prin felul în care reuşeşte să transforme familiaritatea decorului într-un câmp de tensiune unde motivele cele mai cotidiene devin rupturi în stereotipurile şi ţesăturile percepţiei. Prin ceea ce vizibilul dă de văzut, el retrage în permanenţă văzului tocmai ceea ce susţine textura întregii vizualităţi, osatura care structurează imaginea a ceea ce vedem.

În The Void / Nothing But Space, Sarah Straßmann propune de fapt o serie de şase lucrări dominate de dialogul simbolic între aceste spaţii contrastante de sustragere – pe de o parte, spaţii întunecate evocând absenţa luminii şi neputinţa observatorului de a desluşi conturul lumii care i se înfăţişează; pe de altă parte, spaţii luminoase în care excesul de lumină împiedică sesizarea spaţiului pe care imaginea îl expune. În ambele situaţii, observatorul fotografiei pare exclus, fiind el însuşi parte expusă a diverselor suprapuneri, un anonim prins într-un spaţiu imperceptibil.

În The Void, lumina nu este anti-teza întunericului, ci un veritabil negativ al prezenţei. Privitorului nu îi este dat să vadă „ceva”. El este un martor absent căruia i se cere să umple invizibilul, să umple golul propriei sale percepţii, să îşi imagineze vidul imaginii şi al prezenţei. Nu există obiecte, ci doar urme – urmă a structurii imaginii, dar şi urmă a imaginii structurii, a vidului ce susţine de fapt proiecţiile şi construcţiile noastre. Nu există prezent, ci doar prezenţă – iregularităţile texturale şi semnele deteriorării sunt amprente şi rămăşiţe ale trecutului. Fie că este vorba despre conturul lucrurilor ce se retrag în întunericul imaginii, fie că este vorba despre expunerea la lumină, The Void tematizează natura spaţiului care informează percepţia noastră analitică, expunând golul de imagine care face posibilă orice vizualitate. Nu avem de-a face atât de mult cu un câmp perceptiv, cât cu impresii senzoriale bazate tocmai pe un deficit de vizualitate. În acelaşi timp, aceste impresii sunt în permanenţă părtaşe la temerile şi anxietăţile noastre – de la treptele ce urcă în întuneric la uşile lăsate deschise şi spaţiul gol care se revelează ca atare în deplina sa putere în Louvre Door sau White Wall, fotografia dezvăluie o perspectivă negativă unde observatorul îşi confruntă propriul său schematism, propriile sale structuri vizuale şi imaginare, tocmai pentru a depăşi limita fotografică, pentru a confrunta trecutul pe care aceste imagini îl evocă. Prezenţa însăşi nu mai este decât un rest, o urmă a unei întâmplări deja petrecute, ai căror martori suntem şi în faţa căreia ficţiunile noastre individuale rămân să umple spaţiul vid. Esenţa vizibilului stă în ceea ce rămâne invizibil, iar a memoriei în ceea ce rămâne ficţionat.

Imaginile fac parte din seria The Void / Nothing But Space, 2008, Edition of 5 + 2 Artist-Prints.
1. Basement, lambda print on aluminium dibond (3 mm), 85×85 cm;
2. Blocked Door, lambda print on aluminium dibond (3 mm), 85×85 cm;
3. Louvre Door, lambda print on aluminium dibond (3 mm), 85×85 cm;
4. White Wall, lambda print on aluminium dibond (3 mm), 85×85 cm