Banchiza Urbană: Sieranevada, concert din muzică de apartament

Dacă trăiați cu impresia că în filmul românesc se mănâncă mult și bine, cel mai recent film al lui Cristi Puiu nu va face decât să vă întărească convingerea. Este vorba despre un ospăț prilejuit de parastasul de 40 de zile al lui Emil. Acest tată de familie devine liantul celor 17 personaje care se vor mișca prin cadrul apartamentului defunctului. În caz de simptome claustrofobice, mic avertisment: filmul se petrece în mare parte într-un apartament de bloc bucureștean cu patru camere, între uși care se închid și se deschid peste tăceri, secrete, zarvă ori nervi.

Cele câteva scene de exterior, nicidecum lipsite de substanță, ori de creionări ale personajelor nu reușesc să știrbească senzația generală de univers așezat convenabil “între patru pereți”. Pentru că între patru pereți, nu-i așa, se desfășoară multe din scenele vieții și tot între patru pereți stă și personajul absent – tatăl, care se poate identifica cu ochiul camerei plasată obiectiv, observațional.

E o adevărată simfonie discursul cinematografic al lui Cristi Puiu. Sau, mai precis spus, o muzică de cameră pentru pian, vioară, violă, violoncel și tot așa…
Un micro-univers uman se desfășoară timp de trei ore sub pretextul acestui parastas. Sunt mama și cei trei frați (doi băieți și o fată), fiecare dintre ei cu partenerii și dramele lor. Mai sunt mătușa sensibilă cu soțul scandalagiu și fustangiu (unul dintre cele mai puternice apariții) și copiii lor “scapați din mână” sau puțin obsedați de teoria conspirației.

Sunt prietenii de famile: un cuplu academic și prăfuit, o tanti vehement apărătoare a comunismului, prietena care se străduiește să împace pe toată lumea, devenind sacul de box, o croată amețită care pică din întâmplare la parastas…

“Sieranevada” nu este un film care caracterizează tipologic starea nației, ci mai degrabă o plonjare fină într-o scrutare a condiției umane. De la relația cu părinții și confruntarea propriului trecut, la problemele de cuplu – variațiuni pe aceeași temă. Iar apartamentul de bloc vibrează în așteptarea preotului și a sarmalelor. Ar mai fi de subliniat diferențierea subtilă trasată între feminin și masculin, două lumi diferite care se intersectează, se ciocnesc sau curg în paralel cu paradigme diferite.
Cu gândul la Balzac, am putea compara “Sieranevada” cu o felie, onest decupată, de “Comedie umană”.