Slade Architecture

Arhitectura nu (mai) este neapărat o chestiune legată doar de materiale şi de materialitate, de forţa gravitaţională şi seismică, de longevitate şi durabilitate. James Slade şi Hayes Slade operează cu altfel de concepte: cu moda, eluzivă, înşelătoare şi fluctuantă; cu tehnologia, cu spaţiile virtuale care ajung să le domine pe cele reale; cu cerinţe de moment ce transformă obiectul de arhitectură într-un cameleon care invadează spaţiul public pentru a-l transforma în spaţiu privat şi invers.

Text: Ioana Păunescu
Foto: ©N/A, Woo Il Kim, Jordi Miralles, Ken Hayden

Radio Tower, propunere a Slade Architecture pentru un turn radio şi observator, inclusă într-o serie mai amplă de proiecte menite să înlocuiască infrastructura tv şi radio afectată de atacurile din 9/11 şi care vizează mai multe situri din New York, printre care Governor’s Island şi New Jersey, este proiectată pe un sit din preajma Liberty Science Center. Adiacent muzeului, turnul propune un traseu al publicului ca extensie a spaţiilor expoziţionale şi o platformă pentru panoramă. Dorind să înscrie acest proiect printre cele mai înalte clădiri şi având, în acelaşi timp, o amprentă destul de redusă la sol, Slade Architecture a ajuns, în colaborare cu Gilsanz Murray Steficek, la soluţia tripodului ca element structural de bază; prin suprapunerea a trei tripozi cu baze diferite, Radio Tower a devenit o structură extrem de rigidă, cu o geometrie care porneşte de la o imagine simetrică, cea a bazei, la una asimetrică şi aparent instabilă, cea a vârfului. Platformele aflate la partea inferioară, respectiv superioară a fiecărui tripod sunt legate printr-o serie de circulaţii verticale diferite, fiecare dedicată câte unui singur nivel, pentru a putea separa în acest mod fluxurile către diferitele funcţiuni.

Monitor Hyperlink Tower din Milano, proiect elaborat în 2004 în colaborare cu Jurgen H Mayer şi Makoto Sei Watanabe, propune integrarea tehnologiei la scară urbanistică şi arhitecturală, cu scopul de a marca un fenomen important al „noii economii”, şi anume cel al dispariţiei graniţelor dintre real şi virtual. Suprapunerea dintre reţelele virtuale şi sistemele fizice poate fi tradusă în termeni de spaţiu urban prin dispariţia separării dintre spaţiul public şi cel privat: „spaţile publice pot fi colonizate cu funcţiuni private datorită tehnologiei: un laptop, o conexiune wireless şi un mobil pot să transforme orice bancă din parc într-un birou virtual. Forma fizică a mediului devine subordonată tehnologiei din mediu. Sistemul ubicuu şi fără formă al tehnologiei permite reprogramarea oricărui tip de spaţiu, fie el exterior sau interior.” Actualizarea acestui fenomen la nivel arhitectural se produce, în cazul Monitor Hyperlink Tower, printr-o suprafaţă high-tech deumită technoweave, o suprafaţă speculativă dar cu baze reale, încorporând mai multe funcţiuni îndeplinite în mod tradiţional de sisteme mecanice (încălzire, electricitate, apă), precum şi suprafeţe interactive care pot fi folosite pentru proiecţia de imagine şi sunet. Tehnologiile au fost selectate cu ajutorul De.signtex: iluminare prin fibră optică, imagine prin LED-uri, apă prin fibre hidrofilice, climatizare prin materiale cu proprietăţi radiante, suprafeţe care-şi pot schimba aspectul sau starea fizică (de solid ori lichid) cu ajutorul electricităţii sau al unor mecanisme hidraulice. „Învelişul techno” îmbracă întreaga construcţie şi defineşte, pe verticală, diferite scenarii, interacţionând cu exteriorul şi devenind astfel un „mobilier urban” care poate defini activităţi care se desfăşoară pe stradă şi în piaţa aflată în faţa clădirii. Interiorul se poate modifica în funcţie de rampa continuă care uneşte toate centrele interiorului, în jurul căreia technoweave se poate contracta, generând astfel două spaţii, sau se poate îndepărta.

Chungmuro Intermedia Playground este un spaţiu de tranzit, un centru pentru media şi artă aflat în pasajul staţiei de metrou Chungmu-ro din Seul. Proiectul a pornit de la ideea de a aloca mai multe funcţiuni unui spaţiu anterior monofuncţional, astfel încât tranzitul să nu mai fie doar conexiunea dintre două funcţiuni. Slade Architecture, Minsuk Cho şi Kwang-soo Kim au exploatat la maximum linearitatea spaţiului; cu ajutorul sticlei, al oglinzilor şi al suprafeţelor reflectante, pasajul a devenit un fel de caleidoscop în care au fost aliniate o bibliotecă, un lounge, spaţii expoziţionale, un auditorium, toate putând fi folosite individual sau independent.

Odată zonă rezidenţială, Cheongdam-dong a devenit centrul de high-end consumption al Seul-ului, o arie aproape exclusiv împânzită de magazine, baruri şi restaurante. În această zonă, Slade Architecture, Ga. A Architects şi Mass Studies au realizat, în 2001, Martine Sitbon Designer Shop. Doi pereţi-cortină creează un panou de sticlă înalt de 7,2 m, cel de la bază funcţionând ca vitrină. Cele două rânduri de sticlă ale etajului corespund imaginii de zi şi de noapte; ziua, ele reflectă imaginea cerului, în timp ce, odată cu căderea serii, lasă să se vadă finisajul rough, acrilic, vopsit pe una dintre feţele sticlei. Volumul interior, de înălţime variabilă (2m, 4m şi 6 m) a căpătat un singur finisaj, o răşină galbenă, muchiile rotunjite ale intersecţiilor dintre orizontale şi veticale lăsând impresia că interiorul tridimensional se aplatizează asemenea unei fotografii. În acest spaţiu, obiectele plutesc ca într-un acvariu, întrerupt din când în când de oglinzi şi de rafturi de sticlă. În mijlocul magazinului, o piesă neagră, ca o picătură enormă de mercur, readuce cumva forţa gravitaţiei în interiorul plutitor.

În cazul Totem Bar & Lounge (New York, 2000), Slade Architecture a folosit din nou un singur finisaj pentru pardoseală, pereţi şi tavane, finisaj peste care a aplicat decoraţie şi mobilier; pornind de la nume, lounge-ul este un spaţiu care pare „săpat” dintr-un singur material.

Galeria Greenberg Van Doren (St. Louis, Missouri, 2002) este o combinaţie de materiale rough (pereţi şi tavane) care accentuează structura existentă cu pereţi albi, pentru expunerea operelor de artă. Etajul este divizat în trei benzi spaţiale care traversează întreg spaţiul, generând trei funcţiuni: birourile şi sala de conferinţe, cu pereţii îmbrăcaţi cu panouri şi rafturi de cărţi şi un tavan glossy care reflectă, ca o oglindă, spaţiul; zona de circulaţii, chicinetă şi toalete; şi o zonă centrală, pentru expunere, cu dublă înălţime şi cu luminator. Cel de-al doilea nivel cuprinde o galerie, un spaţiu pentru fotografie, un magazin şi o zonă de depozitare.