fbpx


White November igloo

Snøhetta

„Colectivitatea unei firme ca Snøhetta se aseamănă cu starea de spirit a unei trupe de muzică rock, ca Stones sau Beatles.” – Kjetil Thorsen şi Craig Dykers.

Text: Ioana Cotulbea
Foto: © Jiri Havran, Aake_E_Lindman, Inge Ove Tysnes, Snøhetta

Dacă această afirmaţie este valabilă în ceea ce priveşte deschiderea şi relaxarea cu care este privit fiecare proiect în parte, este departe de a fi aplicabilă în contextul faimei, respectiv dorinţei de faimă şi a consecinţelor ce decurg dintr-o asemenea alegere. Arhitectul superstar condiţionează opera sa în favoarea unei estetici spectaculoase, o imagine al cărei impact este însă efemer, prestând prea mult în faţa unui public de divertisment şi neglijând necesităţile primare umane care au dus la apariţia arhitecturii ca practică. Snøhetta, dimpotrivă, caută tocmai aceste valori esenţiale, fără a da o formă abstractă conţinutului, ferindu-se de simboluri, dar sugerând asocieri. Simplitatea formală, cursivitatea şi coerenţa liniilor ce se succed în ansamblurile create de aceştia denunţă practica norvegienilor drept o arhitectură umană. În incursiunea către începuturile arhitecturii, ei descoperă orizontalitatea ca element fundamental de percepţie, premergător tuturor celorlalte, regăsit în structura colibei primitive, a peşterii, în sine, noţiunea de cămin şi acoperiş.

Experimentarea liniilor orizontale, a pantelor în ridicarea pereţilor exteriori decurge din această ambiţie de a surprinde şi folosi elemente de bază, generatoare de senzaţii şi concepte.

Aspectul fundamental ce caracterizează arhitectura Snøhetta este preocuparea de a integra proiectul în context, de a conforma un dialog între urban şi natural, stabilind clar interferenţele dintre acestea şi oprind fuziunea elementelor formale. Prin intersectarea tuturor elementelor, ei creează contraste, evidenţiind astfel aportul fiecăruia în acest concept unitar, ansamblu de natural şi construit, delimitând o serie de discursuri paralele. Profilul firmei norvegiene se defineşte de altfel prin contraste, juxtapuneri şi dihotomii, un joc al apropierilor şi depărtărilor, al ansamblului vs. detaliu. Unul dintre proiectele lor de amploare recente este o clădire iconică, poartă a noii capitale a Emiratelor Arabe Unite, Ras Al-Khaimah, ale cărei onduleuri se pierd în marea de dune, definindu-se ca nişte vârtejuri de nisip ridicate de vânt cu o mişcare energică. Ansamblul este activ şi trăieşte prin structura sa dinamică, amprenta aparte o dă, însă, textura fină ce îmbracă pereţii, o ţesătură de motive arabe prelucrate.

O caracteristică pe care o regăsim în mod predilect în proiectele celor de la Snøhetta este personalizarea acoperişului ca o a 5-a faţadă, o prelungire a pereţilor exteriori sau o manta care acoperă în întregime clădirea, conferindu-i un suflu natural. Uneori, funcţionează pentru a integra proiectul într-un cadru natural, dar în cazul Operei din Oslo face legătura cu spaţiul urban. Strada se prelungeşte pe acoperişul clădirii, consimţind astfel la un act cu valoare culturală şi pur civică, redând oraşului un spaţiu ce i-a aparţinut de drept şi integrând această structură în vastul ţesut urban.

Predilecţia pentru materialele naturale, lemnul şi piatra, ajută la formarea imaginii unitare a arhitecturii construite în peisajul natural, putând fi considerată o racordare la conceptele nordice cu privire la construcţii sau pur şi simplu o preferinţă de natură estetică ori funcţională. Mai mult decât alegerea acestora, prelucrarea şi definirea structurii propriu-zise propun concepte inedite de percepere a contextului. Situl în care ulterior s-a construit Muzeul Petter Dass a fost săpat în întregime în roca dealului, materialele extrase fiind de asemenea folosite. Această soluţie curajoasă creează un echilibru stabil între noua clădire şi arhitectura naturală a zonei, prilejuind în acelaşi timp o legătură fermă a poetului Dass cu pământul natal.

Ansamblul arhitectural poate fi considerat un organism viu, într-o perpetuă transformare. Aceasta ar putea fi condiţia esenţială a înţelegerii şi acceptării cadrului natural, expus vântului, ploii şi soarelui. Snøhetta foloseşte pentru proiectele sale materiale ce păstrează amprenta trecerii timpului, înregistrând transformările şi marcând materialitatea, iar în cele din urmă perisabilitatea vieţii. Perioada contemporană consemnează de altfel un şir abrupt, neîntrerupt de schimbări radicale, din toate punctele de vedere, evoluţii şi dispariţii, iar dintre toate proiecţiile acestei realităţi arhitectura pare cea mai în drept să le păstreze şi cea mai aptă pentru a suporta aceste transformări. Snøhetta se va transforma şi ea la rândul ei, odată cu contextul.

Snø (no) = zăpadă (ro) I Hetta (no) = şapcă, capac, învelitoare I Snøhetta – munte în Dovre, Norvegia

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0