Spaţii alternative
Plecând de la căutări ultra minimaliste şi abstractizări radicale în mici proiecte de design local, în Croaţia, Numen/For Use au ajuns, odată cu scenografia grandioasă pentru Inferno – o reinterpretare a operei lui Dante gândită de regizorul Tomaz Pandur şi pusă în scenă la Teatrul Naţional din Madrid – să se implice din ce în ce mai mult în proiecte de decor avangardist de teatru şi, totodată, în conceperea de instalaţii participative, pe care ei le numesc „sculpturi sociale”.
Ideea oglindirii şi a multiplicării oglindite în scenografia dantescă (2005) a generat şi o serie de obiecte cinetice, N-Light Membrane, cuburi cu feţele flexibile, din folie de oglindă, şi cu muchiile rigide, din tuburi luminoase; aspectul interior al cuburilor se modifică o dată cu aerul introdus în cub care deformează uşor foliile de oglindă – dar suficient pentru a schimba radical reflexiile.
Primul astfel de obiect a fost prezentat publicului la Milano, în cadrul Salonului de mobilier din 2008, iar varianta de mari dimensiuni – în 2011, la Sankt Petersburg.
Numen/For Use semnează proiecte de design industrial şi spaţial, de scenografie şi de artă conceptuală. Grupul este alcătuit din Sven Jonke, Christoph Katzler şi Nikola Radeljković şi a fost înfiinţat în 1998. „Sculpturile sociale” jonglează cu ideea de suspendare a omului în spaţiu şi de răsturnare a ordinii gravitaţionale cu care suntem obişnuiţi.
„Începând cu 2008, ne-am îndreptat atenţia spre configurarea de obiecte şi de concepte fără o funcţie predefinită, activitate din care au rezultat lucrări experimentale cum este şi cazul instalaţiei Tape” povestesc ei.
Lungă de 50 de metri, înaltă, în anumite locuri, de aproape 6 metri, şi desfăşurată la Palais de Tokyo din Paris din octombrie 2014 până în ianuarie 2015, Tape a făcut parte dintr-o expoziţie de grup intitulată Inside, care a pus în discuţie teritoriul fizic şi psihologic al interiorizării şi al introspecţiei. A fost nevoie de 12 oameni pentru a fixa coconul semitransparent al instalaţiei de stâlpii structurali ai holului Palatului.
O variantă mai veche (2012) şi mai rigidă a conceptului Tape, denumită Tuft, a luat forma a două tuburi perpendiculare, un fel de cruce malteză tridimensională şi suspendată în interiorul unei bazilici care serveşte, de altfel, drept spaţiu expoziţional pentru mai toate evenimentele din oraşul Pula din peninsula Istria.
Un alt tip de experiment de „sculptură/habitat social” semnat de Numen/For Use, String, a fost prezentat la Viena, în 2014: o serie de frânghii paralele şi perpendiculare, legate de puncte de pe suprafaţa unei structuri gonflabile, au alcătuit un grid 3d rigidizat cu ajutorul aerului din interiorul respectivei structuri gonflabile.
„Suspendaţi în poziţii abstracte în interiorul unui spaţiu alb, oamenii par colaje dadaiste. Imposibilitatea percepţiei scării reale şi a direcţiei conferă un sentiment de totală imersie şi, în acelaşi timp, şi de totală absenţă a spaţului real, concret” comentează autorii.
Din aceeaşi familie cu String, adică fără vreo structură rigidă adiţională (tensionarea reţelei rezultând pur şi simplu în urma umflării balonului) designerii au instalat şi în Yokohama, în Japonia, un „soft box” denumit, în cazul de faţă, Net Blow.
