Ștefan Câlția. Obiecte grăitoare
Una dintre cele mai complexe și frumoase – în adevăratul sens al termenului – expoziții bucureștene recente este „Ștefan Câlția. Obiecte grăitoare”. Inspirată alăturare dintre tablourile artistului și diverse obiecte aparținând acestuia, expoziția este o reală călătorie. Despre designul acesteia și semnificații ne-a povestit arhitecta Irina Nemțeanu.
Cum au reușit obiectele și picturile lui Ștefan Câlția să se „așeze” în conceptul designului expozițional?
Încă de la primele întâlniri de lucru mi-a fost pusă la dispoziție o schemă conceptuală a relațiilor dintre lucrările artistului și obiecte sale – o raționalizare a universului creativ al artistului Ștefan Câlția. Astfel a intervenit problema de cum anume se putea „îmbrăca” un spațiu cu acest conținut – fără a exprima mimetic atelierul artistului –, cum putea fi rezolvată dualitatea dintre bidimensional și tridimensional, relația dintre lucrare și obiect, dintre perete și spațiu.
Această încercare de a scoate în evidență, prin prisma obiectelor, motive și simboluri specifice artistului îmi sugerau o abordare de tip pop-up – obiectul care „iese” din lucrare și din suprafața peretelui de expunere –, iar rolul designului expozițional devenea cel de a exprima această legătură și de a-și asuma onest rolul de suport, de cadru, de rețea care susține și cuprinde întreaga expoziție.
Pe de altă parte, spațiul pus la dispoziție în cadrul Muzeului Colecțiilor de Artă, clădire de patrimoniu cu o puternică atmosferă de sfârșit de secol XIX, a impus de la bun început niște limitări. Designului expozițional a devenit astfel o rețea unitară de suporturi de dimensiuni variabile, cât mai invizibile prin culoare și formă, necesare ca obiecte-reper în parcursul expozițional și care „îmbracă” spațiul muzeal (bare de susținere ale obiectelor expuse, suspendate de șinele simezelor; vitrine rezemate de parapetele ferestrelor, un spațiu de altfel inutilizabil pentru expunere ș.a.).
Ușa-fereastră deschisă către universul diafan al plantelor și florilor uscate pare un punct important al expoziției. Care ar fi mesajul acesteia?
Într-adevăr, această instalație a devenit un punct forte al expoziției care vorbește despre ideea de recuperare – ușa rămasă în urma unei demolări ilegale a unei case de patrimoniu din București –, despre tendința de ocrotire a obiectelor, lucrurilor, amintirilor pe care familia Câlția o are – plantele și florile uscate, obiectele de fierărie –, relația cu satul Șona și despre culoare.
Oferă această alăturare dintre obiecte personale și artă o privire mult mai intimă, mai intensă, în universul artistului? Cum se integrează tehnologia în scenariul expozițional?
Demersul curatorial și amenajarea spațiului oferă posibilitatea citirii expoziției într-o cheie care reușește să facă trimiteri clare vizitatorului către anumite obiecte, amintiri sau spații apropiate ale artistului. În ceea ce privește tehnologia, un rol important consider că îl au Întâlnirile audio – seria de înregistrări ale poveștilor lui Ștefan Câlția, pe care vizitatorul le poate asculta prin intermediul aplicației izi.travel –, acestea reușind să susțină parcursul expozițional și să ofere, în același timp, o incursiune în universul artistic al lui Ștefan Câlția.
Design expozițional: arh. Irina Nemțeanu (Ruxandra Nemțeanu B.I.A.) I Curatori: Liliana Chiriac (Muzeul Colecțiilor de Artă – MNAR), Alexandra Manole (Galeria Posibilă) I Coordonator proiect: Matei Câlția (Galeria Posibilă) I Identitate vizuală: Serioja Bocsok I Execuție: Atelier Moldoveanu (confecții metalice), Rotary Construcții