Surorile Grimm vă invită la basmul VIRUSIADA copiilor, O COVISEE ÎN 40 de CAPITOLE

Aurelia Mocanu  – alias Relly Poppins – este curatorul lucrării COVISEE realizat de UMIRIS. Covisee este un basm, de fapt o odisee specială, despre care Ioana Iancu a încercat să afle mai mult în mini-interviul de mai jos.

1_coperta

UMIRIS, autorul cărţii, este, de fapt, şi el un personaj. Numele înseamnă Iris Spiridon şi UMI – Irina Marga(reta) Udrescu, de când le ştii?

R.M.: Pe Iris (Irina) Spiridon o cunosc de la 10 ani. Am debutat-o la 12 ani în Dilema şi am botezat-o Iris, nume cu care a devenit regizoare de teatru, scenaristă de film şi actriţă şi scenaristă în ultimul film care se cheamă „Un pinţ şi jumătate”.

Pe UMI o cunosc cam de 8 ani, din 2012, când i-am vorbit şi i-am scris despre o expoziţie făcută în tandem cu fratele ei. Era debutul ei, abia terminase facultatea.

Iris Spiridon a împlinit pe 2 mai anul ăsta 35 de ani, iar Irina Margareta Udrescu 34, pe 5 mai, şi în plus pe 5 mai este Sfânta Irina.

 

2_paginatitlu

Cum a apărut COVISEE?

R.M.: Eu am incitat la acest proiect după primele zile de izolare, când amândouă aceste fete creatoare, care se cunosc, tot prin mine, de o vreme, au dat semne de panică şi de angoasă şi de mare, mare nelinişte.

Le-am propus de adevărat – autoarelor cărţii de acum – să exorcizăm această temă şi să facem un basm crud, de tip Fraţii Grimm, care să folosească copiilor să treacă prin viitoare perioade de viroză, gripă şi altceva, care nu dorim să fie de dimensiunea a ceea ce trăim noi acum. Şi, ele au convorbit, Iris a început povestea, UMI deja desena, să zic, monstruleţi. Am orientat către ideea de viruşi şi de scene care să pună starea noastră de izolare, distanţare şi carantină în naraţie.

Aproape sau departe de Nistor Coita?

R.M.: UMI, Margareta Udrescu a fost un copil care putea să facă gimnastică de performanţă, a fost încartiruită la Deva, a făcut gimnastică până şi-a stricat genunchii. După aceea, a făcut liceul de artă, a făcut facultatea, a fost eleva lui Nistor Coita, ca şi fratele ei, şi Nistor Coita era fascinat de puterea ei de a se abandona complet desenului. Ea făcea, în facultate, şi colaje minuţioase, ştiu că a luat Pagini Aurii şi a transformat fiecare secvenţă scrisă în mici-mici alte timbre, ştiu că a transformat extraordinar cofrajele de ouă, le-a pictat, a făcut obiecte, personaje, din prietenii săi, din hârtie, i-a transformat în păpuşi de hârtie. Eu am un portret făcut mie în formă de mare microfon radio. Atunci când am cunoscut-o, lucram la radio. Prin urmare, profesorul Nistor Coita îmi spunea mie că n-a văzut asemenea capacitate de imaginare grafică.

Să trecem la COVISEE, cine l-a inventat? E un text ilustrat sau o sumă de imagini întreţesute de poveste? De ce?

R.M.: Tema virală, tema virusului, tema carantinei, tot limbajul din câmpul acesta metaforic îi aparţine lui Iris şi, mă rog, impulsului pe care l-am dat. Şi imaginile sunt mult mai multe, mult mai multe.

Sunt peste 100-120, din care machetista, cea care semnează layout-ul şi care este o arhitectă, graficiană şi artist cineast de animaţie, Oana Cătălina Gheorghiu, a fost finalista acestui proiect, adică ea a închegat lucrurile, şi conceptul ei de layout este notabil, pentru că UMI nu putea să facă un layout de carte, nu putea pentru că nu lucrează pe computer şi nu este pregătirea ei în sensul ăsta. Deci, Oana Gheorghiu este a treia persoană care a preluat proiectul şi l-a finalizat în ultimile zece zile. Totul a durat o lună şi m-a bucurat că s-a încheiat cu un print.

Care e desenul care te-a impresionat cel mai mult?

R.M.: Toate desenele m-au impresionat. Nu pot să le spun pe nume, nu pot să spun dihania numărul cutare… Cei păroşi, cei care transmit o energie – sunt câţiva păroşi, adică au un câmp magnetic în jurul lor, câţiva viruşi foarte ciufuliţi. Aceia sunt ca o descărcare grafică.

Ce are special cartea?

R.M.: Cartea are energia aceea de exorcizare, şi ca poveste, şi se simte că a fost făcută sub presiune şi că a fost făcută cu urgenţă, şi că a fost făcută să se scape de… să se îmblânzească lucrurile.

Ce urmează?

R.M.: Ar urma o animaţie dacă Oana Gheorghiu se încumetă să anime pentru câteva minute şi să metamorfozeze câţiva monştri-viruşi.

Poate să mai existe şi o carte interactivă care să anime câteva din personaje, o expoziţie cu planşele lui UMI – unele sunt mici, unele mari, format 50 x 70 – care să însemne şi un moment de lansare a cărţii.

Ele trei pot să conlucreze foarte bine. Eu deja am unit numele – UMIRIS – între desenator şi povestitor, şi machetatorul, constructorul cărţii, poate să se lipească de ele şi să continue proiectul, şi să existe o casetă, un potpourri, un număr de cărţi care să însemne ceva în biografia lor. Sunt relativ de aceeaşi vârstă. Oana este cea mai mare, are 36. Deci, ele au între 34 şi 36 de ani. Şi eu sunt cea care le cunoaşte şi le-a pus la treabă. Sunt Poppins.