fbpx

“TABOO EXIBITION” – A doua ediție Project A – târg de bijuterie contemporană

Într-o perioada mai plină de contrarii ca niciodată, o întrebare se ridică spre a fi discutată – Mai există tabuu-ri în societatea contemporană? Bijuteria vine să răspundă la această întrebare printr-o expoziție inedită, în care 24 designeri își vor exprima opiniile prin intermediul obiectelor create de ei.

Bijuteriile realizate de designeri incită la redescoperirea sau analiza unor elemente sacre, interzise, ascunse, a unor superstiții și stereotipuri culturale, ritualuri, practici și credințe sociale. Obiecte își părăsesc simplul rol estetic sau decorativ și devin argumente vizuale.  

Iar sâmbătă seara, începand cu ora 17.00, ne pregătim de o recepție specială – Domnul de Rouă ne va întâmpina cu o degustare rafinată de vin iar cei de la Espresso Time vor veni cu o multitudine de sortimente de cafea.  

Vor expune designerii: Adelina Petcan, Adina Istrate, Alexandra Ungurelu, Alis Lalu, Anca Pandrea, Andreia Gabriela Popescu, Anca Popescu, Bianca Grin, Camelia Lupu, Carmen Watkins, Contemporia, Corina Mardari, Cristina Radu, Vasile Diana Alexandra, Gabriela Secarea, Lucienne Buga, Mihaela Iacob, Mihaela Ivana, Monica Stanescu, Otilia Mihalcea, Rada Ureche, Rodica Richard, Roxana Hodorog si Silvia Suotean.

Locatie – Galeria Galateca, Str. C. A. Rosetti nr. 2-4, București

Data- 15-16 noiembrie 2014

Interval orar – 11.00 – 20.00

 Intrarea este libera.

Project A – Târg de Bijuterie Contemporană este un eveniment bianual dedicat in exlusivitate absolvenților Assamblage Școala de Bijuterie Contemporană, cu scopul promovării și susținerii acestora în dezvoltarea lor ca designeri independenți. Proiectul face parte din manifestul de exprimare și statutare a bijuteriei contemporane ca forma de artă de sine-stătătoare.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0