Tălăngile lui Tinguely
Vizita la Muzeul artistului Jean Tinguely din Basel mi-a părut o incursiune într-o lume paralelă. Din prima sală cu o instalație pe cât de gigantică pe atât de abstruză am fost propulsată într-o realitate cu un limbaj propriu. O realitate palpabilă, dar fantastică, ambiguă și în același timp foarte clară în limbaj. Pe instalație putem urca și coborî după voie. Astfel pătrundem mai adânc în universul artistului și începem să-i înțelegem limbajul.
La prima vedere, asamblajele sale par un fel de asociere fără noimă a numeroase elemente luate (la propriu și la figurat) de la groapa de gunoi a economiei, istoriei și consumului. Pitici păpuși sau jucării apar înșurubate în poziții neașteptate pe structuri de lemn sau metal provenite de la mașinării sau hale industriale dezafectate. Prin recuperarea și recombinarea lor în compoziții cu porțiuni mobile și efecte sonore, autorul semnalează vizual și auditiv începutul epocii postindustriale. Ceea ce a permis omenirii salturi gigante de progres și bunăstare industria grea și-a încheiat misiunea. A lăsat în urmă tot soiul de resturi, schelete inutile de mastodonți, ca niște întrebări fără răspuns. La o privire mai atentă, lucrările lui Jean Tinguely, fie ele mici sau mari, leagă piese ce par a fi rămas fără legătură. O continuare a inspirației dadaiste, un reciclaj fecund avant la lettre. Prin aceasta el le dezleagă potențialul într-un nou conținut: o reîncarnare a roților și barelor de plastic, metal sau fontă în organisme mecanice statice sau mișcătoare. Deseori combinate cu clopote, instrumente muzicale sau doar zgomotoase, ele pot fi animate electric pentru a-și cânta ritmat straniile melodii. „Compozitorul” artei kinetice își oferă în acest fel răspunsul la perisabilitatea inventivității omenești.
Jean Tinguely a crescut în orașul Basel, unde a urmat o școală de decoratori. În această perioadă a cunoscut și a colaborat într-un proiect teatral cu artistul Daniel Spörri, născut în România. Cu prima sa soție, artista Eva Aeppli, a plecat la începutul anilor ’50 la Paris. Acolo a frecventat cercurile oamenilor de artă și a devenit membru al grupării „Nouveaux Réalistes”. Printre cunoștințele sale s-au aflat C. Brâncuși, Y. Klein și cea care avea să-i devină mai târziu a doua soție și parteneră de creație, Niki de Saint Phalle.
Una dintre cele mai celebre lucrări ale lui Tinguely a fost prezentată în 1960 la Museum of Modern Art in New York: o mașină din deșeuri capabilă să se autodistrugă. Cu toate acestea, creațiile sale continuă și astăzi să se afle în importante muzee și parcuri ale lumii. Fântânile sale jucăușe marchează puncte centrale în Paris și Basel. Muzeul de față a fost finanțat de concernul farmaceutic Roche. El se situează în vecinătatea sediului acesteia, la capătul Promenadei Solitudinii. Proiectul său a fost încredințat nu mai puțin faimosului arhitect Mario Botta.