„Țara moartă” – lecția de istorie care nu ne-a fost predată niciodată

Eseu cinematografic, experiment, emoționantă expunere a unei realități despre care mulți nu știm (încă) prea multe, „Țara moartă”, noul film al lui Radu Jude, este un dialog între stări, reacții și neputințe. Privirea sutelor de fotografii realizate de Costică Acsinte i-a inspirat regizorului prezentarea acestora în paralel cu fragmente din jurnalul doctorului Emil Dorian (1939-1944) și cu o serie de cântece patriorice din aceeași perioadă.

La începutul anilor ’30 Costică Acsinte își deschidea la Slobozia un studio fotografic intitulat „Foto Splendid”. Imaginile lăsate în urmă ar putea fi catalogate drept o felie de istorie a vieții private a acelor vremuri, din care Radu Jude a selectat câteva sute pentru film.

Fotografiile pe sticlă au fost transpuse digital de către Mario-Cezar Popescu, iar filmul ni le derulează prin fața ochilor, conturând imaginea unei țări în care viața trece între nunți, botezuri, înmormântări, tăierea porcului, bucuria primei zăpezi sau mândria de a fi fotografiați în uniformă. O realitate mută, care transmite în valuri, imagine după imagine, o încărcătură absurd-paralelă cu vocea din off (a regizorului) citind pasaje din jurnalul lui Dorian și cu imnurile patriotice legionare și comuniste.

Se conturează astfel două lumi paralele în care atrocitățile din timpul războiului care îi vizau pe evrei par a se petrece dincolo de ochii larg „închiși” ai zecilor de oameni din fotografiile lui Acsinte. Senzația este cea a unei țări încremenite, incapabile să își întoarcă fața către realitatea sutelor de oameni care dispar zilnic în umilințe, trenuri, moarte.

„Țara moartă” devine lecția de istorie care nu ne-a fost predată niciodată, o realitate cu atât mai apăsătoare cu cât nu este nici astăzi prea clar ori prea real asumată.