fbpx

Terminalul Strömkajen

Într-una din zonele încărcate de istorie ale centrului capitalei Suediei, cu aflux zilnic considerabil de turişti – mai precis în faţa Palatului Regal, lângă Grand Hotel şi lângă Galeria Naţională de Artă, în apropiere de Muzeul Skeppsholmen şi chiar pe linia promenadei de pe marginea peninsulei Blasieholmen – autoritatea portuară din Stockholm a propus construirea unui nou terminal pentru companiile de feribot care asigură accesul în insulele din jurul capitalei suedeze.

Text: Ioana Păunescu n Foto: Johan Fowelin

Proiectul semnat Marge Arkitekter a fost fina­lizat în 2013 şi a câştigat două premii naţio­nale de arhitectură, printre care şi Stockholm Building of the Year 2014 (locul 2), şi a fost nominalizat pe listele premiilor World Archi­tecture Festival (la categoria de proiecte de mici dimensiuni) şi Mies van der Rohe, ambele din 2014. Ansamblul de clădiri al terminalului are dimensiuni evident reduse în comparaţie cu arhitectura încojurătoare, vi­zibilitatea bună asupra edificiilor istorice fiind una din priorităţile designului – suprafaţa construită este de doar 322 de metri pătraţi. Mai mult, orientarea şi amplasarea celor trei vo­lume rezultate sunt şi ele subordonate perspectivelor înconjurătoare – celor construite, în primul rând, dar şi celei naturale, care deschide, pe toată linia promenadei, întinderea apei şi siluete depărate ale altor zone ale oraşului. Priveliştea este şi raţiunea amplasării, peste volumul central, a unei serii de trepte – loc bun de belvedere, pentru fotografiat Palatul Regal sau pentru admirat oraşul de ceva mai de sus. Contrastând cu pavajul gri, exteriorul terminalului este îmbrăcat într-un aliaj special de alamă, Tombak, folosit de regulă pentru fabricarea monedelor. Conţinutul său ridicat de cupru conferă placării nuanţe şi reflexii închise la culoare, iar modulele de formă pătrată creează senzaţia unui patchwork. Suprafeţele vitrate sunt, toate, retrase pentru a oferi adăpost pentru ploaie şi vânt; finisajul pardoselii, însă, închide volumul, pentru a păstra integral conturul de formă prismatică. Fiecare corp al terminalului răspunde unor diferite cerinţe funcţionale (respectiv casă de bilete, punct de informare şi de sală de aşteptare; cafenea; depozitare şi punct de reciclare). Accesul în sala de aşteptare se poate face, în egală măsură, de pe două laturi şi, astfel, nu putem vorbi de faţadă principală sau secundară, ci mai curând de un obiect sculptural accesibil din orice unghi. La acest efect contribuie şi schema conceptuală de design care a pornit de la ideea de ansamblu de conuri; traduse în formă prismatică şi proporţionate astfel încât volumul central să fie şi cel principal, „conurile” abstracte se des­chid, fiecare, spre locaţii specifice. În contrast cu finisajele exteriorului şi îm­bo­găţind gama de texturi a proiectului, interiorul este îmbrăcat în mare parte în lemn brut.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0