Terraza del Casino, Madrid

Transformarea prin remodelare a unei arhitecturi existente, impusă adesea de necesara adaptare, funcţională sau estetică, a materiei îmbătrânite la asiduele revendicări ale contemporaneităţii însemnează în fapt o scriere/rescriere a unei poveşti. Elementele constitutive ale râvnitei deveniri, adăugări condiţionate social şi cultural şi supuse instanţei estetice, pun în dialog noul şi vechiul şi instituie, sub semnătură autentică de autor, alte relaţii între utilizatori şi spaţiu, lumină şi materie, ce concură la închegarea unei originale atmosfere.

Text: Alina Trufin
Foto: www.hayonstudio.com, www.casinodemadrid.com

În această cheie poate fi descifrată intervenţia orchestrată de Jaime Hayon asupra restaurantului aflat la ultimul nivel al Cazinoului din Madrid. „Povestea” aleasă pentru amenajarea interiorului pare a intermedia o incursiune în „Ţara vrăjită” a lui Alice, căci, odată pătruns în spaţiul presărat de elemente fantastice, onirice, pe cât de contrastante ca formă şi materiale, pe atât de elegante în alăturare, te întrebi de „aievea sunt toate sau vis”?

De altfel, ceea ce l-a făcut celebru pe designerul de 34 de ani, plasându-l în avangarda artistică spaniolă este tocmai nostalgia pentru un limbaj teatral ce îmbracă o poveste în care ascultătorul să se regăsească, spusă coerent, cu putere, dar şi cu emoţie. Fie că face artă graffiti, design vestimentar, de mobilier sau industrial, artistul, cu studii la universităţile din Madrid şi Paris, ultima oferindu-i cadrul întâlnirii cu maestrul Phillipe Starck, pare a sfida convenţionalul. Stau mărturie lucrările realizate pentru mari companii internaţionale printre care amintim Benetton, Metalarte, Artquitect Edition, Bisazza, Coca-Cola, Fontvella Danone Group, BD Editiones, Adidas etc. Cactuşi ceramici, sculpturi zoomorfe alături de un Pinocchio uriaş, oglinzi baroce reflectând un „jet set” sofisticat în formă sunt câteva dintre elementele ce concură la realizarea unei atmosfere fantastice, în care jocul şi ironia intermediază ieşirea consumatorului de artă din spaţiul real spre o lume poetică, suprarealistă. Reluarea stilurilor istorice şi transpunerea în chei moderne, accesoriul anecdotic, contrastele realizate prin alăturarea de materiale ce par a se contrazice reciproc, dar găsesc o metodă elegantă de coabitare, definesc un stil personal – acel Barroco Mediterraneo y Digital. Caracterizată prin creativitate, dinamism, delicateţe, simulacru, această manieră de lucru îşi găseşte abila expunere în noul spaţiu al restaurantului Terraza del Casino.

Cu o istorie coborând spre mijlocul secolului al XIX-lea, Cazinoul madrilean s-a instalat în propria clădire de pe Calle de Alcala abia în 1910. Construcţia, realizată din contribuţiile membrilor, avea să fie urmarea unui concurs internaţional, cu participarea celor mai buni arhitecţi francezi şi spanioli ai momentului. Realizată în stilul modernismului spaniol de început de secol XX, clădirea cu funcţiune socială cuprindea numeroase dotări de recreere destinate în exclusivitate membrilor: salonul principal (cu picturi de Alvarez Sotomayor, Romero de Torres, Manuel Benedito, Miguel Nieto), diningul somptuos, sală de biliard, salon pentru jocuri de cărţi, bibliotecă în stil neogotic, sală de sport cu saună, terasă de vară etc. Pentru definitivarea lucrărilor supervizate de arhitectul Jose Lopez Sallaberry aveau să fie alese cele mai bune materiale şi mână de lucru, aducându–şi contribuţia artizani de mobilier, confecţii şi sticlărie din Spania şi din străinătate.

Cu trecerea timpului, funcţiunea devenită decrepită a făcut ca supravieţuirea cazinoului să devină o provocare. Declarată monument istoric în 1993, clădirea a făcut obiectul unui nou plan managerial ce propunea reabilitarea funcţională şi reînscrierea acesteia în circuitul cultural de interes internaţional. Din proiectul de adaptare a spaţiului la schimbările societăţii contemporane face parte şi amenajarea restaurantului-terasă realizată de Hayon Studio şi definitivată în cursul anului trecut.

În locul interiorului sobru, decorat somptuos cu drapaje şi tapiserii grele în tonuri de bej, designerul păstrează nota distinctă şi nobilă, dar propune un spaţiu teatral în alb-negru şi tonuri de gri, punctat extravagant de piese decorative şi de mobilier realizate anterior pentru BD, Metalarte sau Bisazza. Pentru crearea unei ambianţe delicat moderne în aşteptarea unor delicatese culinare, se mizează pe contrastul vechi-nou într-o manieră inovatoare, care să reflecte în detaliu calităţile existentului construit, în acord cu funcţiunea dominantă şi propunerile de meniu semnat de Paco Roncero sub îndrumarea lui Ferran Andria, unul dintre cei mai buni bucătari-şefi din lume.

Restaurantul compune linear două încăperi de dimensiuni reduse – salonul principal şi separeul – tratate distinct prin alegerea materialelor şi culorilor. Pardoseala de sticlă lucioasă cu plăci în alb şi negru dispuse în tablă de şah amintind de stilul Dorothy Draper şi cele două coloane remodelate în gips carton colorate gri, într-un ordin contemporan, punctează şi ordonează primul spaţiu. Sunt inserate elegant mese îmbrăcate în ţesături lungi albe cu câte patru scaune cu design diferit – unele cu tăieturi drepte, altele cu muchii rotunjite – ce par a se adresa exclusivist vreunui anume personaj. Obiectele aduc la un loc tehnologia de ultimă generaţie şi formele clasice, prin combinări de materiale considerate a fi reci şi impersonale – plasticul, sticla, ceramica – cu materiale calde – pielea şi lemnul – ce aparent se contrazic. Realizate din lemn, dar finisate pentru a căpăta un aspect lucios, de plastic, pentru un efect optic urmărit, scaunele îmbrăcate în piele moale, gri constituie reinterpretări extravagante ale stilurilor de secolului al XVI-lea. Formele lejere şi organice sunt întărite de detalii clasice, sporind astfel termenii contradicţiei.

Peretele de oglinzi tăiate romburi creează minunate reflexii, supradimensionând spaţiul. Candelabrele nouveau-baroque, model realizat manual pentru Metalarte, uşile de acces faţetate cu inserţii şlefuite asemeni pietrelor preţioase, piese precum lampadarul-ciupercă de pe masa de recepţie şi diverse obiecte de decor în culori complementare definesc cu umor un ambient contemporan, un spaţiu eminamente public, comunicativ şi accesibil.