Texturi Uitate: Bucureștiul interbelic. Rețetar de tencuieli

„Rugoase, netede, zgâriate, periate, scapițate, buceardate, în asize sau cu reflexii strălucitoare, tencuielile istorice pun în valoare volumele clădirilor, jocul de lumină și umbră pe fațadă și invită la o experiență emoțională a orașului.”

Memoria unui oraș are textură. Atunci când atingem o clădire istorică, ne întâlnim cu mâna care a plămădit-o, simțul tactil ne conectează cu timpul, cu istoria, cu poveștile uitate ale unei case și locuitorilor ei, uneori mai mult decât privirea. Tencuiala, pielea ce protejează zidăria, este stratul care înfruntă exteriorul, expus, vulnerabil, oricât de rugos și dur ar fi în aparență. Însemnele uzurii lăsate de vreme îmbogățesc uneori experiența haptică a orașului, atunci când clădirile îmbătrânesc frumos, fiindcă au fost modelate cu grijă la timpul lor. Alteori, însă, intervențiile neconforme, gesturile brutale lasă urme greu de șters sau reparat și atunci ne dăm seama cât de fragile și lipsite de protecție sunt aceste finisaje istorice.

O radiografie a lor arată de cele mai multe ori imagini dezolante ale degradării, dincolo de care rareori se mai pot observa calitățile excepționale ale patrimoniului modernist bucureștean. Dacă am fi însă mai atenți la ceea ce se întâmplă împrejurul nostru, dacă ne-am opri și am ridica privirea, am descoperi că, la tot pasul, orașul vechi încearcă să stârnească emoții, clădirile încearcă să ne „locuiască” spațiul mental cu detalii surprinzătoare. Soclul unui gard sau al unei case, ancadramentul unei uși sau al unei ferestre, treptele unei intrări – sunt lucruri cotidiene, pline de farmec, texturi care se cer a fi apropriate, descoperite pe îndelete, retinal și tactil. Iar pentru toate acestea și multe altele, proiectul „Texturi uitate: Bucureștiul interbelic” vine la îndemâna locuitorilor orașului și specialiștilor din domeniul construcțiilor, arhitecturii și restaurării.

Stratul subțire al tencuielilor istorice înglobează o fascinantă lume în care arhitecta Ruxandra Sacaliș a pătruns dincolo de suprafață, prin practică și experimente transpuse ulterior într-un „rețetar” – un demers original în România ultimilor 30 de ani, realizat cu sprijinul și implicarea Pro Patrimonio. Ghidul reușește să activeze o „conștiință” a suprafețelor arhitecturii care lipsește atât publicului larg, cât și profesioniștilor, să vorbească despre aparență, intrând în profunzimi nebănuite. Este un proiect deschis, deschizător de drumuri, de perspective și de priviri. Structura vizuală a Bucureștiului este constituită în bună măsură cu instrumentele modernismului, iar interfața orașului se compune din detaliile tencuielilor de fațadă ale imobilelor interbelice. Expresia estetică, cu influențe Bauhaus, se citește nu doar în compoziția volumetriilor simple, epurate, ci și în compoziția materialelor care le învelesc.

Tencuielile istorice și-au demonstrat reziliența în cei aproape 100 de ani de prezență în peisajul bucureștean, însă dincolo de stratul imediat vizibil se ascund rețete, tehnici remarcabile, procese care nu au fost documentate și transmise mai departe. Și care acum, la centenar, când finisajele își cer drepturile de a fi conservate și restaurate, trebuie să fie deduse, testate, experimentate, studiate. Pentru aceasta, Ruxandra Sacaliș a început o curajoasă incursiune pe un teritoriu extrem de vast și prea puțin explorat, în speranța că va bătători calea pentru viitoare cercetări. Într-un proces care a încercat reatașarea mâinii de lucru la tehnicile tradiționale, autoarea ghidului a lucrat îndeaproape cu meșterii pentru a afla „rețetele minune” ale secolului trecut și pentru a le recrea cu instrumentele și materialele contemporane.

Imersiunea într-o practică empirică, diferită uneori de la imobil la imobil, de la meșter la meșter este pe cât de interesantă, pe atât de dificilă, fiindcă implică, de fapt, o reconstituire. Citind acest ghid, putem (re)construi mental un scenariu ideal în care orașul devine un mare șantier-laborator de experimente non-invazive, unde meșterii, constructorii, arhitecții redescoperă și inovează, în care tencuielile istorice și imobilele pe care le îmbracă trec cu bine și următoarea sută de ani. Însă până la îndeplinirea acestui deziderat, trebuie să facem primii pași pentru conștientizare.

„Tencuielile interbelice fac parte dintr-un patrimoniu construit bucureștean prea puțin valorificat și înțeles astăzi. Din ce în ce mai multe tencuieli istorice, care oferă farmec și caracter orașului, se pierd sau sunt înlocuite cu tencuieli moderne tocmai în procesele de restaurare care ar trebui să le salveze. Prin aceste practici se pierde zilnic câte puțin din identitatea Bucureștiului, iar aceste transformări sunt ireversibile. Este nevoie de o cercetare amănunțită a tencuielilor de fațadă și de o conștientizare mai bună atât în rândul specialiștilor, cât și al locuitorilor orașului, pentru a le putea păstra, conserva și pune în valoare în mod corespunzător.” (Ruxandra Sacaliș)

TITLU: Texturi Uitate: Bucureștiul interbelic. Rețetar de tencuieli; AUTOR: Ruxandra Sacaliș; EDITOR: Mirela Duculescu; GRAPHIC DESIGN: Mona Petre; FOTOGRAFII: Andrei Măgulescu; CONSULTANŢĂ ŞTIINŢIFICĂ: Șerban Sturdza, Raluca Munteanu; ANUL PUBLICĂRII: 2019; Un proiect al Fundației PRO PATRIMONIO

Articol publicat în Agenda din igloo #204 / octombrie-noiembrie 2021 / Post Covid City