Texturi urbane
O textură reprezintă o compoziţie fizică distinctă, caracterizată prin respectarea mărimii, formei şi aranjamentului părţilor componente. Tot textură este şi senzaţia pe care o suprafaţă o creează. Spunem despre un obiect că are o textură moale, aspră, caldă sau rece. Deşi se pot defini texturi în orice domeniu, ceea ce stă la baza acestora se rezumă, în definitiv, la două caracteristici esenţiale: ritmul constant al structurii şi senzaţia pe care aceasta o redă.
Din prima clipă în care ne trezim dimineaţa şi până când ne trezim din nou a doua zi, suntem înconjuraţi de texturi. Noi înşine suntem alcătuiţi din texturi. Întreaga zi intrăm în contact cu ele, vizual, tactil, olfactiv, auditiv, gustativ. În funcţie de modul în care acestea interacţionează cu personalitatea noastră, ziua care tocmai a trecut se poate să fi fost una mai bună sau mai proastă.
Privind din punct de vedere urbanistic, texturile pot lua forme dintre cele mai surprinzătoare. În primă fază, ne gândim la vizual şi la static: pavaje, faţade ritmate, acoperişuri asemănătoare, fronturi identice, tramă stradală repetitivă. Problema pare rezolvată. Cu toate acestea, în aceeaşi categorie intră şi traficul aglomerat, cu mersul maşinilor bară la bară, sau oamenii agitaţi pe trotuarele aglomerate, precum şi mirosul de tei sau gustul de praf. Toate înseamnă texturi, toate se află în oraş şi toate îl alcătuiesc, definindu-i personalitatea. Unele sunt dinamice, apar şi dispar periodic, altele, odată amplasate, rămân la fel pentru foarte mult timp, devenind un soi de landmark. În mod, poate, surprinzător, arhitectul nu esta răspunzător doar de acele texturi statice, pentru că, inevitabil, se creează o legătură între toate componentele oraşului. Un imobil mare de birouri nu înseamnă numai o faţadă cu ferestre identice, ci înseamnă şi un flux mare de oameni şi maşini la anumite ore, înseamnă un parcaj mare plin sau gol, înseamnă un anumit zgomot şi cine ştie câte alte aspecte care dau naştere unui patchwork local.
Patchwork este o tehnică de brodat ce presupune alăturarea de bucăţi mici şi diferite de material textil în scopul realizării unui desen geometric prestabilit. Fiecare piesă este atent aleasă, tăiată şi cusută. Realizarea unui quilt tradiţional sau a unei pături în această tehnică presupune multă muncă, dar rezultatul este spectaculos.
Oraşul este o alăturare de multe petice urbane, asemenea tehnicii patchwork. Cât de frumos va fi desenul final, depinde de modul în care este gândită alăturarea acestora, iar aceasta ţine de viziunea de ansamblu şi de armonia dintre elemente.
Principala problemă a majorităţii oraşelor româneşti este tocmai lipsa armoniei dintre petice. Aceasta este rezultatul, pe de o parte, al demolărilor masive din perioada comunistă, când au fost distruse numeroase texturi urbane, şi nu este vorba numai despre distrugeri de clădiri, ci şi despre afectarea unui întreg mod de locuire. Pe de altă parte, dezvoltarea economică accentuată ce a urmat nu a oferit răgazul reasamblării texturilor şi conceperii unui desen nou. Astăzi ne confruntăm cu inserţii de texturi mai mult sau mai puţin reuşite, care nu numai că nu se află în armonie unele cu altele, dar nu au coerenţă la nivel de ansamblul. Pentru a vedea cât de importantă este o astfel de relaţie, este suficient să comparăm starea de spirit a celor care locuiesc în oraşe dezvoltate după o strategie prestabilită cu cea a locuitorilor oraşelor autohtone. Aşa cum spuneam şi la început, texturile creează senzaţii, iar senzaţiile afectează personalitatea. Oraşul este, în cele din urmă, o mare textură. Dacă este una frumoasă sau urâtă ţine de cât de bine ne pricepem să facem patchwork.