The human scale ce-am avut şi cât am mai pierdut

Vorbim din ce în ce mai mult despre aşa-nu­mi­tele oraşe smart şi Internetul Lucrurilor, în care urbea automatizată îşi măsoară singură pulsul. Această direcţie este îmbrăţişată deja, din Bar­celona şi până în Kyoto, dar poate că porneşte de la nişte realităţi care ar trebui eli­minate pen­tru un viitor cu adevărat benefic pentru ra­sa umană. Jan Gehl, arhitect şi pionier în materie de planificare urbană, nu a cules informaţii de la senzori când a planificat zona urbană din oraşul său de baştină, Copenhaga, şi a redefinit Urbea în jurul Orăşeanului (şi New York-ul în jurul Turistului) – a mers pe stradă şi a pus întrebări. Gehl şi adepţii teoriilor lui expun în documentarul The Human Scale noi premise, dovedite empiric, pentru însănătoşirea Oraşului şi ruperea mrejelor maşinii.

Text: Ioanina Pavel

 Nu avem nevoie de mai multe parcări smart

…ci de mai multe pieţe unde oamenii să fie smart împreună. Una dintre cele mai uimitoare afirmaţii din filmul lui Andreas Dals­ga­ard, este că, până de curând, faimosul Times Square din New York nu era un scuar deloc: în proporţie de 90%, era trafic auto. Iniţiativa pen­tru schimbarea raportului de forţe om/ma­şină a aparţinut planificatorilor ghidaţi de Jan Gehl, care au ţinut cont de părerile cetăţenilor Oraşului. Au fost peste 8 milioane de voci în New York şi peste 100 000 în Cristchurch, după cutremurul care i-a forţat reconstruirea. Oricât de mare devine Agora, datoria curatorilor ei este să o asculte şi să îi valorifice vi­ziunea în macheta urbană.

Metropola asiatică nesustenabilă vs. străzile-sufragerie australiene

Prin studii de caz punctuale, documentarul relevă că, indiferent de originea sau experienţa de viaţă, Omul este un zoon politikon, un animal cu instinct şi nevoi gregare, care se sufocă în straturile superioare ale zgârie-norilor şi înfloreşte în piaţa comunală. Evidenţierea acestui statu-quo este cu atât mai tranşantă cu cât Dalsgaard ţese, printre interviuri, ima­gini citadine ilustrând extremele urbanizării: de la modelul chinezesc adoptat de alte oraşe aflate în creştere explozivă (Dhaka) până la mişcarea pentru recâştigarea spaţiului urban din Melbourne sau Christchurch.

O cale (pietonală) de scăpare din jungla de ciment

Dacă la jumătatea acestui secol, 80% dintre noi ne vom numi orăşeni – după estimările o­fi­ciale – este timpul să acţionăm asupra ora­şu­lui. De jos în sus, dacă nimeni din structurile decizionale nu catadicseşte să investigheze şi să acţioneze în cunoştinţă de cauză, şi de cetăţeni, la nivelul Oraşului.