Reabilitare în Cotroceni
Amplasat în cartierul Cotroceni, proiectul biroului Republic of Architects reprezintă extinderea, într-o anumită măsură ambiguă, a unui imobil interbelic de locuinţe şi conversia acestuia în sediul unei firme de publicitate. Ambiguitatea menţionată se referă la faptul că mansarda iniţială se înlocuieşte cu un etaj nou, ceea ce în privinţa volumului exterior nu generează o adiţie substanţială şi, în consecinţă, nici premisele unei autonomii formale bine marcate.
Arhitecţii au oscilat între scenariul volumului adăugat subliniat prin contrast faţă de imobilul existent şi un scenariu mai puţin ferm, al unei anumite indistincţii dintre existent şi adăugat. Nu fără eliminarea tuturor dilemelor, chiar şi retroactiv, s-a ales a doua modalitate de lucru. Deoarece în virtutea acestei alegeri diferenţa între cele două vârste ale imobilului nu se mai face la nivel de volumetrie sau prin tratamentul variat al suprafeţelor, această misiune fiind atribuită golului, mai precis unei fante orizontale neîntrerupte aflată la contactul dintre baza iniţială şi extinderea de deasupra acesteia. Fanta orizontală este un element de afinitate cu arhitectura moder-nistă a imobilului, dar indică şi un moment contemporan prin continuitatea specifică unei structuri metalice (deosebită de cea din beton armat a imobilului existent) şi printr-o geometrie variabilă.
Aceasta din urmă cores-punde unor iluminări diversificate la interior şi marcării unor cadre vizuale distincte ale exteriorului care compun panorama orizontală. Materialitatea, atât cea exterioară, cât şi cea interioară nu diferenţiază, ci unifică cele două etape ale imobilului, cea istorică şi cea contemporană. La exterior însă, pe fondul tencuielii albe care îmbracă unitar întregul volum, apar marcate cu accente liniare negre geometriile golurilor, grafica rezultată fiind cea care exprimă plastic diferenţa dintre vârstele clădirii.
Mai mult, marcarea celor două etape exclusiv prin tipologia golurilor capătă expresivitate şi în momentul înserării, odată cu apariţia iluminării artificiale dinspre interior, orice alt iluminat artificial aplicat faţadei fiind redundant. În ceea ce priveşte interiorul, recenta intervenţie a implicat modificări substanţiale ale circulaţiilor verticale, precum şi crearea unui spaţiu nou la ultimul etaj. Conversia funcţională a vechiului imobil de locuinţe, în care apartamentele aveau acces separat direct din curte, către o unică şi unificatoare utilizare, a însemnat renunţarea la un sistem ingenios de scări multiple care în interbelic media caracterul comun şi individual al locuirii. Ultimul nivel este modelat analog principiului fantei variabile: unitar în privinţa continuităţii, ambiguu în ceea ce priveşte „texturarea” sa.
Nu este clar dacă acesta este un etaj veritabil sau tot o mansardă: deşi înălţimea sa liberă este specifică unui etaj „normal”, planşeul uşor înclinat păstrează o afinitate cu sentimentul locuirii sub o acoperire, ca într-o mansardă. Întreaga suprafaţă a pereţilor şi plafonului este tratată cu un motiv decorativ originar din geometria modulării fantei. În virtutea acestei alegeri pare că distincţiile clare dintre perete, gol şi plafon se estompează aici şi poate chiar de aceea spaţiul este lecturat ca aparţinând unui moment estetic şi structural contemporan.
