Turnul de Artă din Pantelimon

Inaugurarea, pe 1 decembrie, a scării exterioare a Turnului de Artă din Pantelimon a însemnat pentru Asociaţia Make a Point o dublă reuşită: materializarea unui proiect artistic în care Mădălina Roşca şi Alma Cazacu, cele două coordonatoare, au crezut cu multă pasiune şi perseverenţă, dar şi dovada că un cartier-dormitor gri se poate “trezi” la o nouă viaţă. Pentru că este vorba de o intervenţie inedită pe plan local, i-am invitat pe arhitecţii Miruna Stoicescu şi Santos Garcia, care au conceput scara exterioară metalică cu 170 de trepte, să ne povestească despre experienţa transformării turnului de apă din curtea Postăvăriei Române.

Interviu şi foto: Viorica Buică

Igloo: Prin ce v-a atras acest proiect, încă inedit în peisajul local?

Miruna Stoicescu: Credem în misiunea pe care şi-au asumat-o Mădălina Roşca şi Alma Cazacu prin asociaţia Make a Point, mai precis în faptul că o micro-intervenţie cum este Turnul de Artă are puterea de a schimba percepţia locuitorilor asupra propriului cartier, de a le aduce puţină bucurie şi mândria de a fi „pantelimonezi” în cazul de faţă. Nu suntem de acord cu viziunea sumbră a majorităţii despre cartierele de blocuri construite în perioada comunistă. Am văzut în multe alte ţări cartiere similare care, prin îmbunătăţiri continue şi coerente, de-a lungul timpului au ajuns să fie locuri foarte agreabile. Sentimentul apartenenţei şi bucuria de a locui într-un anumit cartier sunt ingrediente fundamentale pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii.

Igloo: Care au fost provocările proiectului din punct de vedere arhitectural?

MS: Deşi este „doar o scară”, geometria ne-a dat mult de furcă. Ne-am stabilit ca prioritate crearea unei relaţii cu interiorul turnului, un spaţiu deosebit, cu un potenţial special de expunere. Am corelat poziţia podestelor intermediare cu golurile existente în diafragma de beton armat, pentru a se putea privi în interior de la o înălţime potrivită.
Santos Garcia: În afară de asta, vorbim de un proiect de intervenţie pe o clădire istorică, din perioada industrializării României, cu tot felul de condiţionări şi complicaţii. A trebuit să ne gândim la ceea ce exista deja, nu doar la ceea ce voiam, am încercat să acţionăm cu maxim respect în aria de intervenţie. Noi suntem obişnuiţi cu teme de reabilitare, avem o mare experienţă în intervenţii în centre istorice, am lucrat la Madrid în această direcţie, dar o intervenţie într-un spaţiu industrial era ceva nou şi ne-a atras. Ne-am gândit la diferite posibilităţi şi, până la urmă, am ales o intervenţie subtilă, care atinge cel mai puţin posibil construcţia existentă, cu respect, ca o mângâiere.
MS:
Cum a menţionat Santos, noi am lucrat mai ales în Spania, ţară în care profesia de arhitect este foarte diferită faţă de restul Europei: arhitecţii spanioli proiectează şi structuri şi instalaţii. Eliminând inevitabila lipsă de coordonare între specialităţi, calitatea proiectelor creşte foarte mult.
Într-un proiect cum este Turnul de Artă, arhitectura şi structura sunt imposibil de separat. Noi am avut avantajul de a le putea gândi împreună: proiectul de structură şi detaliile de execuţie, aşa cum sunt realizate, sunt concepute de biroul nostru de arhitectură; apoi, un inginer structurist român ne-a ajutat să le verificăm şi să facem mici adaptări la contextul local.

Igloo: Mulţi dintre arhitecţi sunt nemulţumiţi de ceea ce se întâmplă cu proiectul în faza de execuţie. Cum aţi gestionat voi acest proces în cazul Turnului de Apă?

MS: În proiectare încercăm întotdeauna să găsim punctul de echilibru între a obţine imaginea pe care ne-o dorim şi a optimiza costurile de construcţie. Am explorat diverse sisteme structurale pentru scară, dar cel ales în final, în care fiecare treaptă este susţinută de o grindă în consolă cu secţiune variabilă, satisface atât dorinţa de a găsi o soluţie cât mai elegantă, cât şi pe cea de a reduce cantitatea de oţel şi, implicit, costurile de execuţie.
SG:
Din punct de vedere tehnic, eram condiţionaţi bineînţeles şi de partea financiară. Plus că Turnul de Apă, acum denumit de Artă, este încă în folosinţă şi nu am vrut să-l încărcăm prea mult. Şi pardoseala, şi parapetul sunt concepute ca elemente lejere, permeabile la vânt. În concordanţă cu noul uz, ne-am gândit că o scară pentru un Turn de Artă trebuie să fie, mimetic, o mică operă de artă.
MS: Recunoaştem că ne-a fost puţin teamă de procesul de execuţie: un releveu exact al turnului era imposibil de făcut, iar platbanda metalică ce se înfăşoară pe turn este o elice cilindrică, piesele erau cu dublă curbură, au presupus un proces de execuţie complex şi foarte bine controlat matematic. Până la urmă însă, echipa care a câştigat licitaţia pentru execuţie, coordonată de Julio Lucas, ne-a surprins prin extraordinara precizie de care au dat dovadă, prin entuziasmul şi prin implicarea în acest proiect. Sau cum spune într-un interviu inginerul Grigorescu: muncitorul român „e mai lent, dar e mai poet”.
Apoi, inaugurarea a fost un succes: peste cinci sute de persoane s-au bucurat sincer de experienţa de a urca în vârful turnului. E greu de descris emoţia cu care am primit reacţiile pozitive, am regretat imens că nu am fost acolo pe 1 decembrie.
Acum că ne-am deschis birou de arhitectură şi la Bucureşti, sperăm să mai avem şansa să lucrăm la proiecte cu bătaie lungă, precum Turnul de Apă, proiecte care realmente să însemne ceva pentru o comunitate. Intervenţia arhitecturală este până la urmă doar un început, Make a Point rămâne cu misiunea de a ţine Turnul în viaţă – misiune pe care suntem convinşi că o vor îndeplini cu brio, ca toate proiectele în care se implică.

C O N C U R S

Toamna asta, Banchiza Urbană spune povestea bobului de strugure și te duce la evenimentul preferat al pasionaților de vinuri –

GoodWine

Bucharest Wine Fair

LEARN MORE!