Uzina 55 Ploesci – un omagiu adus industriei ploieştene
Alex Săraru recuperează și continuă, prin Uzina 55 Ploesci, tradiţia industrială a oraşului. Ploieştiul era cunoscut, în 1800, drept o urbe de meşteşugari, iar la începutul secolului XIX, odată cu descoperirea zăcămintelor de petrol, devenea un adevărat centru industrial. De ce Uzina 55 Ploesci? Pentru că, ne povesteşte Alex, după anii ‘90, 54 de uzine ploieştene au ajuns în ruină. Acesta este motivul pentru care el a creat Uzina 55, un omagiu adus industriei ploieştene de la începutul secolului al XIX-lea, ce îşi doreşte continuarea tradiţiei locale, prin manufacturarea cu pricepere şi dăruire a unor obiecte trainice, asemenea celor de odinioară.
Multe dintre piesele ce poartă marca Uzina 55 Ploesci sunt re-create de Alex de la zero. Altele, din elemente recuperate de prin ateliere şi alte oaze uitate ale oraşului, deliciul oricărui pasionat de istorie şi restaurări: târguri, talciocuri, centre de colectare ale fierului vechi, centre de dezmembrări.
Foloseşte în special oţelul carbon sub formă de ţevi trase sau sudate şi tablă. Pentru blaturi, numai lemnul masiv, îmbinat în diferite moduri tradiţionale. Stejarul, lemn nobil din vechii Codrii ai Vlăsiei, este esenţa cu care lucrează cel mai des. Piesele lui sunt impecabil finisate, emană rezistenţă, trăinicie. Partea de execuţie implică procese precum: debitare laser CNC, frezare, strunjire, sudare, sablare, vopsire.
„Am urmărit proiecte vintage industrial din alte ţări şi mi-am dat seama că şi eu pot implementa un asemenea proiect. Aşa se face că, de la începutul anului şi până acum, am creat 23 de prototipuri: mese, scaune şi corpuri de iluminat, toate de inspiraţie industrială”, spune Alex Săraru.
Poţi comanda şi vedea toate piesele pe: www.facebook.com/uzina55